Sari direct la conținut

Cel mai nou roman al lui Philip Roth tradus la Polirom

HotNews.ro

Romanul Povestea lui Orisicine (Everyman) al scriitorului american Philip Roth a aparut recent, in traducere, in colectia Biblioteca Polirom. Volumul publicat in Statele Unite, in urma cu un an, este o poveste sumbra si socanta asupra bolii si a mortii.

Potrivit criticilor Philip Roth are o abordare curajoasa a unei teme putin exploatate in literatura contemporana: degradarea trupului sub asaltul nemilos al timpului.

Cartea se deschide cu o scena care descrie inmormintarea personajului principal si continua cu un salt in trecut, pina la momentul in care protagonistul are prima experienta a bolii si a mortii.

Dar cine este personajul principal al cartii? Nu are nume si, in acest fel, reprezinta, intr-adevar, pe oricare dintre noi.

Intr-un interviu acordat saptaminalului german Der Spiegel, Roth a explicat alegerea temei „ati putea crede ca sint multe astfel de carti, dar nu este adevarat. Exista faimosul roman Muntele vrajit, de Thomas Mann, Moartea lui Ivan Ilici, de Tolstoi, si Pavilionul cancerosilor, de Soljenitin, o carte minunata.

Dar, dincolo de acestea, avem foarte putine romane de care sa stiu, unde boala este subiectul central”.

Povestea lui Orisicine i-a adus lui Roth prestigiosul PEN/Faulkner Award pentru a treia oara, devenind astfel singurul scriitor care a fost recompensat cu acest premiu de trei ori. Romanul a impresionat juriul prin povestea sumbra si socanta.

Autorul a mai cistigat acest premiul in 1994 pentru romanul Operatiunea Shylock (in curs de aparitie la Polirom) si in 2001 pentru Pata umana (Polirom, 2003).

In 2005, Complotul impotriva Americii a primit premiul Societatii Istoricilor Americani pentru „un roman istoric exceptional pe tema Americii anilor 2003-2004” si a fost declarata cea mai buna carte a anului de catre New York Times Book Review, San Francisco Chronicle, Boston Globe, Chicago Sun-Times, Los Angeles Times Book Review, Washington Post Book World, Time, Newsweek si

numeroase alte publicatii periodice. In Marea Britanie, Complotul impotriva Americii a cistigat W.H. Smith Award pentru cea mai buna carte a anului, ocazie cu care Roth devine primul scriitor din traditia de patruzeci si sase de ani a acestui premiu care il cistiga pentru a doua oara.

Philip Roth este, de asemenea, cel de-al treilea scriitor american in viata a carui opera va fi publicata intr-o editie completa si definitiva de Library of America. Ultimul dintre cele opt volume este prevazut sa apara in 2013.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro