Skip to content

Cel mai urmărit film din istoria Netflix va fi continuat în cinematografe după ce a câștigat Premiul Oscar

Ted Sarandos, CEO-ul Netflix responsabil de conținut, a dezvăluit că spectatorii vor putea vedea în sălile de cinema pentru o perioadă extinsă continuarea filmului „KPop Demon Hunters”, cel mai urmărit lungmetraj produs vreodată de platforma de streaming, relatează The Wrap.

„Când va apărea continuarea «KPop Demon Hunters», vă puteți aștepta la o lansare cinematografică foarte extinsă”, a declarat Sarandos la un eveniment organizat de Bloomberg.

Lansat pe Netflix în luna iunie a anului trecut, filmul sud-coreean de animație care urmărește un grup de cântărețe Kpop ce protejează lumea de demoni prin muzica lor a fost un succes uriaș la nivel global.

Potrivit datelor publicate de Netflix, acesta a ajuns până în prezent la 325,1 milioane de vizionări unice pe platforma de streaming. E cel mai urmărit film difuzat vreodată de Netflix, la mare distanță de poziția a doua, ocupată de comedia de acțiune „Red Notice” lansată în 2021. Aceasta a fost vizionată de 230,9 milioane de ori pe Netflix.

Podiumul e completat de thrillerul de acțiune „Carry-On” din 2024, cu 172,1 milioane de vizionări. „Don’t Look Up”, filmul despre care a părut să vorbească toată lumea la finalul lui 2021, a coborât pe poziția a patra în clasament, cu 171,4 milioane de vizionări pe platforma de streaming.

„KPop Demon Hunters” a fost recompensat în luna martie și cu Premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj de animație. Premiul a fost considerat o victorie majoră repurtată de Netflix în fața Disney, care spera la statuetă prin „Zootropolis 2”, cel mai de succes film de animație lansat vreodată în cinematografe, cu încasări de peste 1,87 miliarde de dolari.

Netflix pregătește și alte filme pentru o lansare cinematografică extinsă

Sarandos nu a precizat deocamdată când ar putea apărea continuarea pentru „KPop Demon Hunters”. Însă înainte de aceasta, Netflix va oferi o perioadă cinematografică completă de 45 de zile filmului „La Bola Negra”, prezentat în premieră la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Netflix a achiziționat la festival drepturile de difuzare pentru filmul produs de studiouri spaniole.

„La Bola Negra” împleteşte poveştile a trei bărbaţi care trăiesc în epoci diferite în Spania, toţi confruntându-se cu opresiunea socială din cauza homosexualităţii lor.

La fel ca „Fjord” al lui Cristian Mungiu, lungmetrajul în limba spaniolă este considerat un favorit pentru lista scurtă la Premiul Oscar pentru cel mai bun film la gala de anul viitor organizată de Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului. Pe Netflix urmează să apară în data de 4 decembrie.

Filmul este propunerea Spaniei la ediția de anul viitor a Premiilor Oscar.

Iar acesta nu este singurul titlu pregătit deja de Netflix pentru o lansare cinematografică extinsă. „Narnia”, regizat de Greta Gerwig, va avea parte de același tratament, la fel ca filmul de animație „Charlie vs. the Chocolate Factory”.

Până acum, unele filme Netflix cu buget mare au avut parte de lansări cinematografice limitate ca număr de zile în care au putut fi văzute și ca număr de cinematografe care le-au putut proiecta în SUA. Ca filmele să beneficieze de o lansare cinematografică, chiar și una limitată, este o condiție obligatorie pusă de Academia Americană pentru ca ele să fie eligibile la Premiile Oscar.

Ted Sarandos, CEO-ul Netflix responsabil de conținut, la premiera filmului „The Electric State” lansat în luna martie pe platforma americană de streaming, FOTO: Jordan Strauss / AP / Profimedia Images

Cum explică șeful Netflix schimbarea de strategie privind filmele

„Ceea ce facem este să analizăm acest model și să ne întrebăm: «Bine, cum îi putem servi pe iubitorii de filme care ar putea dori să vadă acest film într-un cinematograf?» și «Cum facem astfel încât să nu afectăm valoarea Netflix?»”, a spus Sarandos la evenimentul organizat de Bloomberg. „Cum poziționăm filmul cât mai bine posibil la nivel mondial?”, a întrebat acesta retoric.

El a explicat că extinderea prezenței platformei în cinematografe are ca scop să ajungă la publicul pasionat în locul în care se află acesta și a precizat că „filmele care au rezultate bune la box office nu sunt neapărat mai populare pe Netflix”.

„Publicul cel mai pasionat a mers să-l vadă în cinematograf, așa că, până când filmul ajunge pe Netflix, ai pierdut acel public pasionat și ai rămas cu oamenii care spun: «Ah, trebuia să văd filmul ăla» sau «O să ajung eu să-l văd»”, a remarcat Ted Sarandos.

El a spus că acesta este motivul pentru care în rapoartele de date ale platformei de streaming cele mai vizionate filme sunt producțiile originale Netflix, excepție de la regulă făcând titlurile pentru copii și familie, despre care a afirmat că „sunt revăzute foarte des”.

FOTO articol: Vasilis Ververidis / Dreamstime.com.