Celalalt Iran, pe care nu il stiti

Titlul acestei carti este el insusi o gaselnita reusita, care are nevoie de explicatii. De fapt, este o referinta la alte doua carti. `Reading Lolita in Tehran` e un volum aparut in 2003, scris de Azar Nafisi, scriitoare iraniana aflata acum in refugiu.

Nafisi povesteste acolo aventurile spirituale, si nu numai, ale unui grup de femei iranience care formeaza un club clandestin de lectura, unde discuta saptaminal mari capodopere ale literaturii universale, altfel interzise de regimul islamic.

Volumul a impresionat atit prin aventura cercului de lectura respectiv, cit si prin interpretarile pe care autoarea si studentele sale le gasesc marilor opere literare, de gen Lolita sau Madame Bovary in context iranian. A doua carte la care se refera titlul este `Legitimation Crisis`, a lui Jurgen Habermas.

In opinia lui Postel, in plina criza se afla si totalitarismul islamic de la Teheran, adica a atins acea stare de anemie morala descrisa de Habermas drept criza de legitimitate, cind principiile fondatoare ale statului sint negate sau ignorate de masa cetatenilor, iar puterea se mentine prin teroare pura.

De aici, titlul lui Postel: ‘Legitimation Crisis’ in Tehran este o carte despre miscarea intelectuala, studenteasca si sindicala din Iran. Incepe abrupt, descriind actiunile regimului impotriva disidentilor, de cind la putere a venit durul Ahmadinejad. Lista intelectualilor arestati, a studentilor si sindicalistilor baturi, arestati sau omoriti este impresionanta.

Dar cartea nu e un raport despre drepturile omului in Iran si nu iranienilor se adreseaza Postel in primul rind, ci miscarii intelectuale de stinga din Occident.

Datoria stingii de a se solidariza cu disidentii iranieni

Obsedata fiind de anti-imperialism si cazuta in boala anti-americanismului, stinga occidentala ignora disidenta iraniana. Exemplele culese de Postel sint numeroase si deprimante. Iata doar unul:

In primavara lui 2006, Ebadi (cistigatoarea premiului Nobel pentru pace – nota C.G.) a mers intr-un turneu de promovare a autobiografiei sale recent publicate, ‘Iran Awakening’.

Cum principala sa activitatea este apararea victimelor abuzate de regimul iranian – a si facut inchisoare pentru asta – chestiunea drepturilor omului in Republica Islamica tinde sa fie tema centrala a gindirii sale. Ceea ce nu inseamna ca aceasta este singura tema sau ca aceasta preocupare da la o parte criticile sale la adresa SUA si a politicii externe americane – dimpotriva.

S-a pronuntat de nenumarate ori impotriva raboiului din Irak, impotriva bazei de la Guantanamo si a torturilor comise de soldatii americani la Abu Ghraib – si a spus raspicat ca se opune unei interventii armate a SUA impotriva Iranului.

Si totusi, la un eveniment de promovare a cartii sale la Londra, un activist anti-razboi i-a spus ca nu ar trebui sa critice incalcarile drepturilor omului in Iran – de fapt, ca nu ar trebui sa vorbeasca deloc despre asta – explicind ca prin aceste critici da apa la moara celor care doresc razboiul si alimenteaza imperialismul – pg. 14

Postel este remarcabil nu pentru ca e un critic al stingii, ci pentru ca este el insusi un om de stinga, care isi critica propria tabara. Postel este un liberal pur singe, in sens american, adica democrat, de stinga, progresist (termen care tinde sa inlocuiasca in ultima vreme pe cel de ‘liberal’).

Are cuvinte grele de spus despre Bush si neoconservatori, despre conspiratiile lor pentru petrol, s.a.m.d, nimic din retorica anti-Bush a stingii occidentale nu pare a-i lipsi. Totusi, este remarcabila analiza sa asupra retinerii stingii de a critica regimurile dictatoriale anti-americane.

Face o paralela cu mobilizarea din anii `80 pentru drepturile omului in America Latina, in tari ca El Salvador, Guatemala sau Nicaragua, unde fortele sustinute de americani au comis atrocitati care au dus la mobilizarea Occidentului. De ce nu se intimpla asta in Iran?

Haideti sa recunoastem: este inconfortabil pentru stingisti sa spuna orice ar putea sa para ca vine din gura unor George Bush sau Paul Wolfowitz – pg. 23

Sintem mai buni si mai solidari atunci cind Imperiul SUA este personajul negativ. Acesta a fost cazul in Guatemala, in Indochina, Chile, Salvador, Nicaragua si Timorul de Est. Dar acest model nu functioneaza in situatiile in care lupta celor oprimati nu este indreptata impotriva imperialismului american. Si aceasta este o problema. Creeaza miopie din partea stingii americane.

Anti-imperialismul devine el insusi o forma de fundamentalism. Cazurile care sar din schema sint trecute cu vederea si solidaritatea noastra cu oamenii care se lupta pentru drepturile lor este determinata de George Bush, mai degraba decit de principiile noastre. – pg. 27

Nu pot decit sa fiu de acord cu indemnul pasional al autorului pentru ca stinga sa se solidarizeze cu liberalii din Iran. Dar critica lui Postel tinteste prea jos. Nu Bush sau razboiul din Irak sint de vina pentru lipsa de ecou a miscarii iraniene pentru drepturi civile in Occident (sau in mainstream-ul sau intelectual, stingist).

Postel ignora un alt caz de proportii mult mai mari in care stinga occidentala a falimentat moral: disidenta est-europeana impotriva comunismului. Soljenitin nu a avut o presa buna intr-o Franta unde Sartre daduse tonul sustinind ca URSS nu trebuie criticata pentru ca se supara muncitorii francezi.

Intelectualii occidentali saizecioptisti care s-au angajat in solidarizarea cu disidentii anticomunisti (de gen Andre Glucksmann) au migrat treptat spre centru dreapta tocmai pentru ca grosul intelectualitatii a ramas reticenta fata de criticile aduse raiului socialist.

Este, de altfel, marea prapastie care desparte intelectualitatea din vestul Europei de cea din est, iar lipsa de apetit pentru stinga in fosta lume comunista nu este o moda retrograda, cum cred alde Bucurenci et co, ci are motivatii istorice bine determinate.

Dar nu e cazul sa fiu circotas, bine ca macar stingisti ca Postel vin cu solutii si propuneri de depasire a miopiei de mai sus. Altfel, ramin sceptic ca tabara sa nu il va trata de tradator al cauzei, cum s-a mai intimplat si cu altii care au pus drepturile omului inaintea luptei cu imperialismul si capitalismul.

Daca vreti, aduc aici o perspectiva est-europeana asupra subiectului, un fel de `Citind Reading…`in Bucuresti.

Celelalte capitole ale cartii sint mai putin aplicate si mai degraba teoretice. Postel se opreste asupra prosternarii lui Foucault in fata regimului islamist de la Teheran (doar inca un motiv de a-i pune cartile pe raftul cu prostii pretentioase), apoi face o trecere in revista a receptarii clasicilor liberalismului in Iran.

Ultima parte a cartii este un lung interviu cu Ramin Jahanbegloo, disident si filosof liberal iranian, arestat anul trecut si eliberat in conditii umilitoare (dupa ce o scrisoare deschisa de solidarizare cu el a facut mare vilva, a fost pus sa se recunoasca de agent occidental, o poveste tare urita, tipica pentru totalitarismele falimentare moral).

Ai o senzatie stranie citind acest interviu. A fost luat prin email chiar inainte de arestare. Jahanbegloo este o personalitate fascinanta, un om care respira filosofie liberala si gindeste profund asupra receptarii acesteia in tara sa, asupra modului in care societatea iraniana este pregatita pentru aceste idei.

Aflam lucruri suprinzatoare despre traducerile lui Kant sau Popper in persana, care se epuizeaza rapid, despre vizita lui Habermas la Teheran, unde a fost primit cam cum `sint primite starurile de la Bollywood in India`. Te apuca o stringere de inima cind stii ca acest om a fost apoi arestat, brutalizat si umilit de antropoizi care cred ca au primit de la Allah dreptul sa dicteze vietile altora. Si intelegi utilitatea acestei carti, scrisa de un stingist onest si de treaba.

Recomandare:

Daca vreti ceva mai aplicat si bine structurat pe problema Iranului si a politicii americane acolo, va recomand articolul A Win-Win U.S. Strategy for Dealing with Iran, aparut in The Washington Quarterly,

scris de Larry Diamond, Michael McFaul si Abbas Milani. Genul acela de lucrare de think-tank care arunca idei pe piata. Ideea de aici este tocmai excluderea actiunii militare si sprijinirea miscarii de disidenta din Iran.

PS

Din pricina unei absente temporare din tara, jurnalul de lectura va lua o scurta pauza saptamina viitoare.