Centenarul unui autentic șef de stat

Regele Mihai a fost simbolul continuității constituționale a statului român. Viața nu a fost deloc blândă cu acest om atât de blând. A avut un admirabil curaj in câteva situații extrem de dificile: arestarea dictatorului fascist Ion Antonescu (cu trupele germane aflate in București) si greva regală declanșată ca protest împotriva abuzurilor nerușinate ale PCdR, la porunca directă a lui Stalin. A reprezentat o efigie a unei speranțe care a refuzat să sucombe timpurilor de mizerie sufletească și materială numite „construirea socialismului in România”.

Mai presus de orice, era un mare si consecvent iubitor al dreptății. A detestat opresiunea, injustiția, șovinismul, orice formă de exclusivism. A fost constrâns să abdice prin dictatul agenților lui Stalin din România. Așa-zisa abdicare din decembrie 1947 a fost de fapt o lovitură de stat, un act criminal, ilegitim si ilegal. Urmașii celor care l-au înlăturat pe Rege si au distrus democrația din România au vărsat lacrimi de crocodil cand s-a stins din viata.

L-am întâlnit de mai multe ori, am purtat discuții despre tulburata istorie a Europei de Est in veacul XX. Era calm, nu simțeai nici cea mai mică urmă de ranchiună ori de resentiment. Asemeni Reginei Ana, era convins că reconcilierea trebuie să se bazeze pe căință, nu pe răzbunare. La acest centenar, cand Romania trece printr-o criza medicala fara precedent, cand clica guvernanților batjocoreste însăși ideea de responsabilitate, mă înclin cu imens respect si spun: A fost un Drept, a întruchipat arhetipal Binele si Adevărul.Citeste continuarea pe Contributors.ro