Sari direct la conținut

Cercetător francez, condamnat la închisoare în Rusia. Laurent Vinatier a fost acuzat că nu s-a înregistrat ca „agent străin” / Reacția Franței

HotNews.ro
Laurent Vinatier, acuzat de spionaj in Rusia, Foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia
Laurent Vinatier, acuzat de spionaj in Rusia, Foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia

Un tribunal din Rusia l-a condamnat, luni, la trei ani de închisoare pe cercetătorul francez Laurent Vinatier, acuzat de încălcarea legii ruse privind „agenţii străinătăţii”.

Laurent Vinatier este angajat al Centrului pentru dialog umanitar (HD), o organizaţie cu sediul la Geneva care, potrivit descrierii de pe website-ul său, este „un pionier al medierii discrete, imparţiale şi independente a conflictelor”, notează DPA, citată de Agerpres.

În vârstă de 48 de ani, Vinatier a fost arestat în luna iunie de Serviciul federal rus de securitate (FSB) şi acuzat că nu s-a înregistrat ca „agent al străinătăţii” şi că a colectat informaţii militare.

„În cadrul vizitelor sale la Moscova, L.Vinatier a stabilit numeroase contacte cu reprezentanţi ai cercurilor de experţi şi de oameni de ştiinţă (politologi, sociologi, economişti, experţi militari), precum şi cu funcţionari. Comunicând cu aceste persoane, francezul a colectat în special informaţii militare şi militaro-tehnice care ar putea fi utilizate contra securităţii Federaţiei Ruse prin servicii speciale străine”, a indicat Serviciul federal de securitate rus (FSB) la scurt timp după arestare.

Cum se folosește Moscova de cetățenii străini arestați în Rusia

La jumătatea lunii septembrie, Laurent Vinatier a pledat vinovat şi tribunalul districtual unde se judeca dosarul său a aprobat acordarea unui regim special, ceea ce garanta o pedeapsă mai uşoară acuzatului. Procedura specială înseamnă că pedeapsa nu poate depăşi două treimi din durata maximă de cinci ani de închisoare sau muncă forţată.

În trecut, Moscova s-a folosit de deţinuţii străini pentru a spori presiunile asupra altor ţări şi ca monedă de schimb pentru deţinuţi ruşi aflaţi peste hotare.

Conform legii ruse privind „agenţii străinătăţii”, organizaţiile şi persoanele care sunt finanţate integral sau parţial din străinătate trebuie să se înregistreze ca atare pe lângă autorităţi. Această lege este însă utilizată pe scară largă de către autorităţile ruse pentru a-i reprima şi a-i supraveghea pe detractori.

Parisul cere eliberarea imediată a cercetătorului francez încarcerat în Rusia

Franța a cerut luni seară eliberarea imediată a cercetătorului francez Laurent Vinatier, după ce acesta a fost găsit vinovat de un tribunal din Moscova de încălcarea legislației ruse privind „agenţii străinătăţii” și condamnat la trei ani de închisoare.

„Legislația privind „agenții străini” contribuie la o încălcare sistematică a libertăților fundamentale în Rusia, cum ar fi libertatea de asociere, libertatea de opinie și libertatea de exprimare”, a afirmat Ministerul de Externe al Franței într-un comunicat, potrivit Reuters.

„Autoritățile franceze rămân pe deplin mobilizate pentru a oferi asistență (lui Vinatier)”, a adăugat MAE francez.

INTERVIURILE HotNews.ro