Cilia Flores a suferit „leziuni grave” în timpul capturării, acuză avocatul ei / În sala de judecată, soția lui Maduro a avut un bandaj la tâmpla stângă
Cilia Flores, soția lui Nicolas Maduro, a suferit „leziuni grave” în acest weekend, când a fost capturată în Venezuela în timpul operațiunii militare americane, a declarat avocatul ei, luni, în fața judecătorului federal care se ocupă de cazul penal al acesteia, relatează CNN.
Avocatul Mark Donnelly i-a spus judecătorului federal american Alvin Hellerstein că clienta sa a suferit „răni grave în timpul răpirii” din weekend și a sugerat că aceasta ar putea avea o fractură sau vânătăi severe la coaste și că are nevoie de o evaluare medicală.
Declarațiile apărătorului au fost făcute imediat după ce Cilia Flores și soțul ei, liderul venezuelean Nicolas Maduro, îndepărtat de la putere în urma raidului militar al SUA, s-au declarat nevinovați în fața seriei de acuzații federale la tribunalul din New York, luni după-amiază.
Reporterii CNN prezenți la tribunal au observat bandaje pe capul lui Flores în timpul procesului, notează postul american de televiziune.
Și The New York Times scrie că, în sala de judecată, Cilia Flores a purtat un bandaj lângă tâmpla stângă și avea ceea ce păreau că sunt vânătăi în apropierea ochiului drept. Când s-a ridicat pentru a-și prezenta pledoaria, soția lui Maduro a părut că are nevoie să se sprijine de un șerif federal pentru a se menține în picioare.
Nicolas Maduro s-a aflat luni pentru aproximativ 30 de minute în fața unui judecător din New York care i-a prezentat acuzațiile pentru care este judecat în SUA. El este acuzat de narcoterorism, conspirație pentru importul de cocaină, posesie de arme automate și dispozitive distructive și conspirație pentru posesia de arme automate și dispozitive distructive. Președintele venezuelean și soția lui au pledat „nevinovați”.
Cei doi rămân în arest.
