Cinci întrebări pentru românca Daniela Rus, prima femeie la vârful departamentului de robotică de la cea mai prestigioasă universitate de tehnologie din lume
Sistemele de inteligență artificială care alimentează în prezent umanoizii nu au o înțelegere a bunului simț și nici a principiilor fizice care guvernează lumea reală, spune cercetătoare de origină română Daniela Rus, directoarea Laboratorului de Informatică și Inteligență Artificială (CSAIL) al Institutului Tehnologic din Massachusetts (MIT) și fost conslier prezidențial în materie de Știință și Tehnologie în timpul primului mandat al lui Donald Trump.
- Cercetătoare a răspuns la cinci întrebări despre tehnologie și și-a împărtășit viziunea asupra viitorului din acest domeniu pentru newsletterul dedicat științei al revistei americane Politico.
Descrisă în Politico drept „una dintre cele mai importante personalități din lume în studiul legăturii dintre roboți și inteligența artificială și o pionieră în domeniul soft robotics (n.r. – al roboților care se pot adapta la mediul fizic înconjurător)”, Daniela Rus spune că provocarea în robotică „depășește mecanica”.
„Corpul fizic ajută la calcularea comportamentului”
Întrebată despre o idee măreață subestimată, expertul în robotică vorbește despre inteligența încorporată. Ea spune că adesea presupunem că inteligența se află în creier sau în modelul AI, „dar corpul fizic ajută la calcularea comportamentului: mușchii reglează rigiditatea, tendoanele absorb energia”.
„În robotică, acest lucru înseamnă proiectarea de sisteme care nu doar execută planuri, ci răspund în mod inteligent prin materialele și morfologia lor. Inteligența încorporată permite mașinilor să se adapteze în timp real, deoarece inteligența este distribuită în întregul sistem, nu doar codificată în software”, adaugă directoarea CSAIL.

Provocarea care depășește mecanica
„În timp ce roboții umanoizi captivează imaginația publicului – și, din ce în ce mai mult, capitalul de investiții -umanoizii bipezi cu utilizare generală rămân departe de a fi practici din punct de vedere comercial sau operațional în viitorul apropiat”, spune Daniela Rus, întrebată care este, în opinia sa, tehnologia supraevaluată.
Directorul de la MIT a explicat că forma roboților umanoizi, deși asemănătoare cu cea umană, este și ineficientă din punct de vedere mecanic, dificil de echilibrat și costisitoare din punct de vedere energetic. „Menținerea stabilității pe două picioare necesită un control constant, cu lățime de bandă mare; manipularea lumii cu mâini asemănătoare celor umane în medii dinamice adaugă încă un nivel de complexitate”.
Expertul în robotică vorbește despre „o provocare care depășește mecanica”. Este vorba de sistemele de AI care alimentează în prezent umanoizii. Acestea, potrivit ei, „nu au o înțelegere a bunului simț și nici a principiilor fizice care guvernează lumea reală”. „Ele nu pot raționa despre masă, forță sau frecare în moduri intuitive, așa cum poate face un copil”.
Fostul consiler al lui Trump spune ce nu face guvernul SUA
Cercetătoare de origină română vorbește despre finanțarea unui laborator național de AI în SUA pentru a stimula inovarea în domenii importante.
„Ce ar putea face guvernul în domeniul tehnologiei și nu face în prezent?”, a fost întrebată Daniela Rus. Ea a răspuns că, deși guvernul american a investit în rețelele energetice, în căi ferate și internet, în era AI, acesta „trebuie să trateze calculul de înaltă performanță, gestionarea datelor și canalele de evaluare a modelelor ca infrastructură publică”.
„Acest lucru înseamnă finanțarea unui laborator național de IA de frontieră și construirea unor baze de date federale sigure, care respectă confidențialitatea, pentru a stimula inovarea, în special în domenii precum sănătatea, clima și educația”, spune ea.
„Mașinile schimbă modul în care ne percepem pe noi înșine”
Directoarea CSAIL a fost, de asemenea, întrebată, care este cartea care i-a influențat cel mai mult concepția despre viitor. Ea a vorbit despre cartea „The Second Self: Computers and the Human Spirit” (n.r. Al doilea sine: Calculatoarele și spiritul uman), scrisă de sociologul american Sherry Turkle.
Ea spune că această carte are o abordare profund umanistă a tehnologiei și „ne reamintește că mașinările schimbă modul în care ne percepem pe noi înșine”. „Mi-a schimbat modul în care văd AI și robotica, nu doar ca instrumente, ci ca parteneri, și m-a inspirat să mă întreb: în ce fel de viitor vrem să trăim alături de mașinile inteligente?”, adaugă Rus.

Evoluția rapidă a AI a surprins-o chiar și pe ea
Întrebată ce a surprins-o cel mai mult în acest an în ceea ce privește tehnologia, Daniela Rus a declarat că nu se aștepta să vădă „un progres atât de rapid în domeniul agenților de AI care explorează, planifică și se adaptează pe termen lung”.
Ea spune că AI-ul are capacitatea de a raționa prin sarcini, de a se auto-depana și de a forma memorie între sesiuni „evoluează rapid fără a fi concretizată”.
Expertul în robotică observă, totodată, că după ani dominați de platformele digitale și software-ul, „vedem din nou o energie serioasă în jurul inovației fizice: startup-uri de fuziune, infrastructură spațială, reactoare modulare mici, noi tipuri de baterii și materie programabilă”.
Cine este Daniela Rus
Daniela Rus, în vârstă de 62 de ani, s-a născut la Cluj, în România. Ea a emigrat cu familia in SUA în anii 80′ și și-a dat doctoratul în computer science la Cornell University. Din 2003 activează la MIT unde a ajutat la dezvoltarea a numeroși robiți.
În prezent, ea este director al MIT Computer Science and Artificial Intelligence Laboratory (CSAIL) și șeful Laboratorului de Robotică Distribuită. Ea este prima femeie care conduce CSAIL și a făcut parte din Consiliul Prezidențial de Consilieri pentru Știință și Tehnologie în timpul primului mandat al lui Donald Trump, potrivit Politico și site-ului CSAIL de la MIT.
Cercetările ei în robotică, inteligenţă artificială şi data science se concentrează în primul rând pe dezvoltarea ştiinţei şi ingineriei din spatele autonomiei – având ca scop pe termen lung să contribuie la un viitor în care roboţii sunt integraţi în viaţa cotidiană.
În 2024, Daniela Rus a primit în 2024 prestigiosul premiul John Scott pentru „cercetarea sa care a revoluționat știința roboticii, îmbunătățind în mod spectaculos calitatea vieții umane”, iar în 2025 Rus a primit medalia IEEE Edison, acordată de Institutul Inginerilor Electrotehniști și Electroniști, pentru „leadershipul și munca sa de pionierat în robotica modernă”, notează Symphonyai.com.
