Sari direct la conținut

VIDEO Ciprian Ciucu a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: Să aveți încredere că în următorii ani, după ce se va stabiliza, Bucureștiul va începe să arate ca o capitală europeană

Ciprian Ciucu, Foto: Inquam Photos / George Călin
Ciprian Ciucu, Foto: Inquam Photos / George Călin

Ciprian Ciucu își preia funcția de primar general al Capitalei, după ce vineri seară a depus jurământul .

„Să aveți încredere că în următorii ani, după ce se va stabiliza, Bucureștiul va începe să arate ca o capitală europeană”, a spus Ciucu, într-o scurtă declarație de presă

Anunțul despre depunerea jurământului de către noul primar al Capitalei a fost făcut vineri, cu patru ore înainte de ceremonie.

În urmă cu o zi, prefectul Capitalei, Andrei Nistor, declara pentru HotNews că Ciprian Ciucu va depune jurământul „cel mai probabil” săptămâna viitoare.

„A fost validat mandatul de către tribunal, însă mai sunt alți pași până la depunerea jurământului. Probabil săptămâna următoare”, a declarat joi Andrei Nistor. 

Ciprian Ciucu a câștigat în urma alegerilor locale parțiale din 7 decembrie funcția de primar general al Capitalei cu 36,16% din voturi (peste 211.000 de voturi). El s-a impus astfel în fața Ancăi Alexandrescu, susținută de AUR (21,94%), Daniel Băluță, de la PSD (20,51%), respectiv Cătălin Drulă, de la USR (13,90%). 

După ce va depune jurământul, Ciprian Ciucu își va prelua oficial atribuțiile de primar general. La Sectorul 6 atribuțiile de primar vor fi preluate de actualul viceprimar Paul Moldovan.

INTERVIURILE HotNews.ro