Claus Sorensen, reprezentant al Comisiei Europene: Copiii lui Dracula vor trai intr-o tara mai buna!
„Cred ca Romania mai are mult pana sa se poata spune ca populatia este constienta cu adevarat de existenta problemelor ce tin de mediu. Totul incepe sau ar trebui sa inceapa din scoli. Este vorba despre educatie, este vorba despre a oferi informatie, de a crea un dialog, apoi trebuie ajuns la nivel politic. Dar asta cere timp”, a declarat pentru HotNews Claus Sorensen, Directorul General al Directiei Generale pentru Comunicare a Comisiei Europene. La inceputul acestei saptamani, Comisia Europeana a organizat la Copenhaga a treia parte a campaniei Play to Stop: Europe for Climate, care vizeaza popularizarea in randul tinerilor a angajamentului si rolului de lider pe care le are Uniunea Europeana in lupta impotriva schimbarilor climatice.
Claus Sorensen despre Romania si problemele de mediu
- „Cred ca Romania mai are mult pana sa se poata spune ca populatia este constienta cu adevarat de existenta problemelor ce tin de mediu. Totul incepe sau ar trebui sa inceapa din scoli. Este vorba despre educatie, este vorba despre a oferi informatie, de a crea un dialog, apoi trebuie ajuns la nivel politic. Dar asta cere timp.”
- „Este important sa incepem in scoli. La orele de biologie, trebuie sa duci copiii pe plaja, in padure, ca sa stranga gunoaiele, sa devina constienti de existenta problemei. Trebuie sa introduci ideea de reciclare in programul educational. Totul are un efect. Incercam sa ne facem treaba in domeniile noastre atat de diferite. Tu iti faci treaba, profesorii incearca sa-si faca treaba. In cele din urma, cu putin noroc, politicienii isi vor face si ei treaba. Caci toti trebuie sa contribuim.”
- „Copiii lui Dracula vor trai intr-o tara mai buna, sunt sigur de asta! Uitati-va la Grecia! Erau foarte putin constienti de problemele de mediu, iar acum situatia este cu totul alta. Nu e vorba ca sunt foarte buni la capitolul curatenie! Au inca multe probleme cu gunoiul si poluarea, dar oamenii devin suparati. Si asta e primul pas, cand oamenii spun „hei, vrem sa facem ceva in privinta asta!”.”
Despre campania Play to Stop – Europe for Climate
Mesajul european conform caruia combaterea schimbarilor climatice este imperativa a fost promovat prin intermediul a trei concerte desfasurate pe parcursul anului 2009: Moby (Stockholm, 20 august), Editors (Budapesta, 19 septembrie) si Backstreet Boys (Copenhaga, 7 decembrie). Cel de-al treilea concert a avut loc chiar inaintea Conferintei Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) privind schimbarile climatice, programata sa inceapa la aceeasi data.
Concertele Play to Stop: Europe for Climate fac parte dintr-o campanie europeana mai ampla, intitulata Combaterea schimbarilor climatice – Energie pentru o lume in schimbare, lansata la scurt timp dupa ce liderii UE si-au luat angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de sera cu 20% (sau cu 30% in cazul obtinerii unui acord international), de a produce 20% din energie din surse regenerabile si de a mari cu 20% eficienta energetica, toate pana in 2020.
Alaturi de starurile muzicale internationale care participa in cadrul concertelor, campania Play to Stop: Europe for Climate beneficiaza de implicarea unor personalitati celebre din 11 tari membre UE. Pentru aceasta campanie, ambasador al Romaniei este solistul Serban Copot.
„Despre ce e vorba? Nu e doar despre Backstreet Boys sau despre ambasadorii nostri, ci este vorba despre clima”, a declarat Claus Sorensen in cadrul conferintei sustinute luni, 7 decembrie, la Copenhaga.
„De ce facem concerte? Deoarece schimbarea climatica e o problema si o provocare pentru generatiile care vor veni. Daca noi, ca birocrati europeni, vom sta in birourile noastre si vom trimite foi de la unii la altii, atunci nu vom putea explica niciodata aceste probleme tinerilor.
Este o problema a tuturor generatiilor. E o problema de care va va lovi pe voi, pe copiii vostri. Acesta e un motiv pentru care politica este atat de dificila. Pentru ca politicienii care trebuie sa ia decizii azi, nu vor putea vedea efectele a ce fac – exceptand daca nu vor face nimic, atunci probabil ii va lovi – dar probabil ca mult din ceea ce fac are efect in cativa ani, in poate 20-30 de ani. Daca nu fac nimic, efectele vor fi dezastruoase si se vor simti in 50-100 de ani.„
Declaratia sustinuta de Claus Sorensen saptamana aceasta, in cadrul conferintei de presa de la Copenhaga, poate fi urmarita aici.