„Coatele sus, Canada!”. Sloganul care a mobilizat o țară

Canada din aprilie 2025 e diferită de cea din ianuarie. Cu suveranitatea pusă în discuție și cu economia bulversată de taxele vamale, țara s-a mobilizat pentru ripostă. Pentru noi, europenii, expresia „Coatele sus!” n-are niciun înțeles. Pentru canadieni, aceste două cuvinte – și semnul de exclamație de după – dau notă despre actuala stare de spirit a unei națiuni care din 1774 încoace face față puseelor de expansionism american. 

• Acest articol face parte dintr-o serie realizată prin utilizarea arhivei digitale Ziarele Arcanum, în care puteți parcurge 150 de ani de istorie a României, așa cum a fost ea consemnată în fiecare epocă prin lentila jurnaliștilor vremii, a publiciștilor, scriitorilor și ideologilor de toate orientările.

Strigătul de luptă al Canadei, „Coatele sus!”, vine din hochei. Expresia a migrat în februarie din patinoar într-un show TV, apoi în social media, după care s-a transferat pe tricouri, șepci, brățări, ciocolată, bere, vodcă, pancarte. În final, a energizat discursul politic, campaniile de marketing și a declanșat un fior de naționalism economic al cărui impact e încă greu de estimat. „Coatele sus!” e replica dată de canadieni uverturii lui Donald Trump, care visează să anexeze țara și o amenință că-i va pune economia la pământ. 

Meciul SUA-Canada abia a început, însă „efectul Trump” se simte deja în politică, unde liberalii canadieni au recuperat un handicap gigantic, de 25%, și au șanse să câștige alegerile din 28 aprilie. 

„Efectul Trump” se simte și în economie, unde mișcarea „Buy Canadian” – un boicot, de facto, al produselor și serviciilor americane – pare să producă mutații în comportamentul de consum (cât de persistente vor fi aceste mutații nu știe nimeni). Boicotul produselor americane ar putea avea impact chiar și asupra achizițiilor militare, speculează ziarele. Cât despre istorie, aici nu sunt dubii: toate tentativele de anexare a Canadei – multe la număr – au eșuat. 

Donald Trump nu e primul politician american care a pus ochii pe Canada. A început să facă declarații neliniștitoare înainte să-și preia mandatul, imediat după victoria din noiembrie 2024, când l-a luat peste picior pe premierul de-atunci, numindu-l „guvernatorul Trudeau”. 

După care a scris pe propria sa rețea socială că „mulți oameni din Canada iubesc ideea de a fi al 51-lea stat” al SUA. Există, într-adevăr, canadieni care ar vrea ca țara lor să devină stat american, dar nu sunt mulți. Dimpotrivă. Într-un ipotetic referendum, peste 90% dintre canadieni ar vota împotriva încorporării Canadei în Statele Unite, sugerează cel puțin două sondaje făcute la sfârșit de martie 2025. 

Economic și militar nu încape comparație între cele două țări. Statele Unite au azi o populație de aproape nouă ori mai mare decât cea a Canadei, care numără doar 41,5 milioane de locuitori, și un PIB nominal de aproape 15 ori mai mare. În vreme ce economia SUA e prima din lume, Canada se plasează pe locul al 9-lea, cu un PIB comparabil cu cel al Italiei ori Braziliei. Cheltuielile militare ale SUA reprezintă 37% din cheltuielile globale de apărare – iar ale Canadei puțin peste 1%. 

Asimetria dintre cele două țări vecine – și, până mai ieri, prietene – e izbitoare. Și totuși, în ciuda multiplelor tentative de anexare venite dinspre sud, Canada încă există. 

1926: „Nimeni în acest dominion nu se gândește serios la această anexare”

Canadienii aud de-un sfert de mileniu cât de bine le-ar fi dacă n-ar mai avea o țară a lor, dacă nu și-ar mai face singuri legile, dacă nu s-ar mai ambiționa să se autoguverneze. 

La teritoriile de azi ale Canadei americanii râvnesc încă de dinainte să-și întemeieze, în 1776, propria republică. Au început, în 1774, prin a trimite vecinilor de la nord invitații oficiale să se alăture coloniilor americane. I-au numit pe coloniștii Canadei de azi „camarazi de suferință” în fața opresiunii coroanei britanice – și, se presupunea, aliați naturali împotriva aceluiași inamic. I-au îmbiat apoi cu felurite drepturi și libertăți de care coloniștii de la nord nu prea aveau nevoie. I-au invadat. I-au îmbiat din nou, i-au presat, i-au cointeresat. Degeaba. 

Consecință neintenționată: fiecare puseu american de încorporare a teritoriului de la nord de graniță a fost, pentru canadieni, catalizator de coagulare a identității naționale.

Conversația despre înglobarea Canadei s-a destrămat de mai bine de-un secol. După Războiul Civil american au mai circulat din când în când idei pe tema uniunii/anexării, dar nimic. S-a mai speculat, uneori, pe tema puterii economice crescânde a Statelor Unite, care ar fi făcut inevitabilă – se presupunea – anexarea Canadei. 

În 1926, de exemplu, ziarul Opinia titra că „Englejii vor pierde Canada”. Argumentul: „Un proces natural duce Canada în brațele Statelor Unite […]. Curând, dominionul englez va deveni un bun economic și spiritual al Americii. De aici și până la anexarea politică nu va fi decât un pas”. Un ziar londonez sfătuia chiar guvernul britanic „să vândă Canada câtă vreme mai poate lua ceva pentru dânsa”. 

Câteva săptămâni mai târziu, „Lupta” consemna declarația făcută de premierul canadian Mackenzie King într-un interviu citat de Rador. „Nimeni în acest dominion nu se gândește serios la această anexare”, spunea King, care dădea asigurări că „relațiunile Canadei cu patria-mumă și cu celelalte părți din imperiu nu au fost niciodată mai fericite decât acum”.

În anii ‘60, presa românească a bătut monedă pe „anexarea economică”. Printre pretexte a fost „o aprigă polemică” iscată de un raport care menționa unele tensiuni între Canada și Statele Unite pe una dintre temele majore zilei, războiul din Vietnam. “Chiar dacă unele acorduri economice bilaterale par la prima vedere reciproc avantajoase, în realitate de ele beneficiază numai S.U.A.”, scria „Scânteia Tineretului”. 

Despre același raport, din „Steagul Roșu”: “Dată fiind marea disproporție de forțe dintre S.U.A. și Canada […] există temerea că consultări mai intense între ele ar putea duce la accentuarea dependenței statului mai slab față de cel mai puternic, ceea ce, în cele din urmă, s-ar putea termina cu o unificare economică deplină, adică în practică ar echivala cu o anexare economică a Canadei de către Statele Unite”. 

Peste câțiva ani, în 1970, un gazetar care călătorise în Canada își împărtășea impresiile în revista „Tribuna”: „La ora actuală, Canada se află încă sub tutela sentimentală a coroanei britanice — dar, așa cum spunea un ministru de externe al țării, [Lester] Pearson, și realitățile concrete o demonstrează: «mai curând sau mai târziu va avea loc anexarea Canadei la S.U.A. Ar fi absurd să ne împotrivim unui asemenea inevitabil». Economic, acest inevitabil este un fapt consumat. Granița dintre Statele Unite și Canada este o ficțiune”.

„Canada nu e de vânzare. Coatele sus!”

Cu câteva luni în urmă, președintele ales Trump – care încă nu-și preluase la acea dată mandatul – scria pe propria sa rețea socială că „dacă Canada ar fuziona cu Statele Unite n-ar mai exista taxe vamale, taxele ar scădea, și [canadienii] ar fi TOTAL ÎN SIGURANȚĂ în fața amenințărilor navelor Rusiei și Chinei, care le dau constant târcoale. Împreună, ce Națiune măreață am fi!!”.

Era cumva de așteptat ca sloganul patriotic de răspuns la noile amenințări dinspre sud să facă trimitere la hochei, sport identitar pentru canadieni. Îndemnul „Coatele sus!” se referă la o tactică defensivă pe care legendarul Gordie Howe o descria astfel: “Când eram atacat”, explica Howe, “apucam crosa [adversarului], îl trăgeam aproape și îi dădeam un cot în cap”. 

Canadienii sunt luați în derâdere pentru politețea lor, pentru bună-cuviință, pentru că respectă regulile – nicidecum pentru agresivitate. Nu e listă cu glume despre canadieni care să nu o includă pe aceasta, de exemplu: „Cum scoți 50 de canadieni dintr-o piscină? Le spui «Vă rugăm să ieșiți din piscină»”. Alta: „Cum faci pe un canadian să-ți ceară scuze? Îl calci pe picior”. Și încă una: „Ce au în plus americanii față de canadieni? Au vecini buni”. 

Expresia „Coatele sus!” (“Elbows up!”, în original) vine chiar de la Gordie Howe, care a fost supranumit „Mr. Hockey” ori „Mr. Elbows”. Pare să fi fost o expresie relativ obscură până la începutul lui martie 2025, când actorul canadian Mike Myers a apărut într-o ediție Saturday Night Live (SNL) îmbrăcat într-un tricou pe care scria „Canada Not For Sale”, ridicând cotul stâng și murmurând „Elbows Up!”. 

Îndemnul a intrat rapid în mainstream. Succesorul premierului Justin Trudeau, Mark Carney, a îmbrăcat imediat un tricou de hochei și a filmat un clip electoral cu Myers, care îl întreabă pe noul premier dacă în viitor va mai exista o Canadă. (Răspuns: da, întotdeauna).

Carney, care a fost rezervă de portar în timpul studiilor la Harvard, are în CV aproape 15 ani la conducerea a două bănci centrale – a Canadei și a Angliei, inclusiv perioada Brexit – și e văzut de mulți drept omul potrivit pentru a-i ține piept, în negocieri, lui Donald Trump.

Dacă va rămâne premier și după alegerile din 28 aprilie, ceea ce e plauzibil – sondajele indică azi un avans de circa 5% pentru partidul său – Carney va avea de gestionat șocurile prin care va trece o economie întrețesută cu cea americană. „Coatele sus!” sună bine, dar economia își are propriile legi.

Pe cifre: ultimele date disponibile, cele din 2023, arată că Statele Unite au exportat în Canada mărfuri în valoare de 269 mld. dolari și au importat din Canada mărfuri în valoare de 410 mld. dolari, conform Observatory of Economic Complexity (OEC). 

Aritmetica arată prost pentru canadieni din punctul de vedere al președintelui Trump, care vede în acest indicator, deficitul comercial al SUA cu o țară sau alta – 141 mld. dolari, în cazul Canadei – o probă că Statele Unite sunt „jefuite” și „tratate incorect”. 

Economiștii nu înțeleg ceea ce ei numesc „fixația lui Trump” de a corecta cu orice preț deficitele comerciale, care pot avea multe alte cauze în afară de practicile incorecte. În plus, astfel de cifre, dacă nu sunt puse în context, pot fi înșelătoare. Un exemplu: Statele Unite au surplus comercial cu Olanda nu pentru că olandezii ar consuma mai multe produse americane, ci pentru că parte dintre mărfurile din SUA intră în UE prin porturile olandeze, iar balanța comercială ține cont de țara de intrare, nu de destinația finală. 

Statele Unite au impus Canadei, în interval de doar o lună, trei runde de taxe vamale. Guvernul de la Ottawa a răspuns cu contramăsuri proporționale. Declarațiile oficiale de război comercial sunt pe masă. Dincolo de ele e realitatea economică. 

„Patriotismul are un preț”

Canadienii nu sunt la primul lor contact cu comportamentul ofensiv al principalului lor partener comercial. În 2018, administrația Trump a impus taxe vamale de 25% importurilor de oțel din Canada și de 10% pentru cele de aluminiu, ambele anulate în 2020 (taxele vamale pe oțel și aluminiu impuse mai multor țări, printre care și Canada, ar fi avut un impact negativ asupra economiei americane, potrivit unui raport Tax Foundation citat de CTV News, contribuind la pierderea a 75.000 locuri de muncă în Statele Unite).

Atunci, în 2018, a început să se coaguleze pentru prima dată mișcarea „Buy Canadian”. Impactul n-a fost, însă, semnificativ. 

Lucrurile par diferite de data asta: taxele vamale sunt una, suveranitatea națională și amenințările cu distrugerea economiei sunt alta. La sfârșit de martie, înainte de ziua cea mare în care a anunțat așa-numitele „taxe vamale reciproce” pentru peste 90 de țări – temporar suspendate câteva zile mai târziu – Donald Trump a amenințat pe rețeaua sa socială, Truth Social, că dacă Uniunea Europeană va colabora cu Canada împotriva Statelor Unite, le va pedepsi pe ambele cu „taxe vamale masive, mult mai mari decât cele planificate”.

„Furia/frustrarea” față de Statele Unite și „mândria de a fi canadian” figurează cu procente de 75% respectiv 71% ca resorturi principale ale noii mișcări de masă “Buy Canadian”, arată o cercetare dată publicității la începutul de aprilie. Spre deosebire de 2018, de data asta există resorturi emoționale pronunțate, notează observatorii, care se împletesc cu motivațiile raționale – cele de a sprijini astfel, prin decizii de cumpărare, economia națională și producătorii locali.

Dacă presa și social media sunt surse de măsurare a stării de spirit, alături de sondaje, atunci se simte că oamenii citesc cu mai multă atenție etichetele înainte de a-și umple coșurile. Rafturile marilor lanțuri de supermarketuri – Loblaw, Metro, Sobeys, Walmart Canada – s-au umplut de etichete cu frunze de arțar, menite să atragă atenția asupra produselor canadiene. 

Pentru canadianul „furios/frustrat” nu e totuși foarte simplu.

Prima mare dilemă: cât de „canadian” este, de fapt, produsul pe care-l cumperi? Care e diferența dintre „Product of Canada” și „Made in Canada”? E complicat. Dar există deja o puzderie de ghiduri explicative pentru terminologia de pe etichete. Site-urile publicațiilor și posturilor TV au introdus pe paginile de gardă meniuri „Buy Canadian”. Există o mulțime de aplicații cu care cumpărătorii pot scana codurile de bare ale produselor. Una foarte recentă, botezată chiar “Elbows Up”, a fost lansată în urmă cu două săptămâni – mult după Maple Scan, Buy Beaver, Shop Canadian, ori O SCANada, etc. 

Cel mai mare ziar din Canada, The Globe and Mail, a creat o pagină dedicată: „The Big Guide to Canadian Shopping” listează 213 categorii de produse, de la ciocolată și băuturi alcoolice la încălțăminte, scutece, jucării, frigidere. 

Fiecare produs canadian are o fișă proprie care include o recomandare de autor, făcută de regulă de un jurnalist The Globe and Mail, și un grafic care indică valoarea în dolari a importurilor și țările de origine pentru respectiva categorie de produse. Exemplu concret: poți cumpăra un pachet de paste canadiene produse de Unico, recomandate de jurnalistul care se ocupă de rubrica culinară a ziarului, sau paste americane, italiene ori chinezești, importuri a căror valoare totală se ridică la 516 mil. dolari anual.

Apoi sunt prețurile. E dispus un canadian „furios/frustrat”, care-și propune să cumpere patriotic, să suporte costurile „Buy Canadian”? La nivel declarativ, arată sondajele făcute în fierbințeala lunilor februarie/martie, da: 71-77% dintre canadieni spun că sunt dispuși să plătească 5-10% în plus la coșul lunar pentru a boicota produsele americane. 

Prețul contează: costul coșului alimentar, de exemplu, a crescut cu 7,8% în 2023, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani.

Cu alimentele e totuși relativ simplu, pentru că diferențele de preț sunt rezonabile. Îmbrăcămintea, cosmeticele și alte produse canadiene sunt, pe medie, mai scumpe. În rest, Canada pur și simplu nu produce în cantitate suficientă anumite categorii de produse.

„Deși mulți consumatori se arată dornici să sprijine afacerile locale, chiar dacă acestea au produse mai scumpe, realitatea unor prețuri mai mari face dificilă decizia consumatorilor de a opta în mod constant pentru produse autohtone în detrimentul alternativelor străine mai accesibile”, notează The Conversation.

Și totuși, sunt companii americane care resimt – cel puțin pe termen scurt – impactul consumerismului patriotic “Buy Canadian”: contracte suspendate, cum s-a întâmplat în cazul producătorului californian de scutece Parasol Co., care urma să-și deschidă o fabrică în Canada; extinderi amânate, cum a decis micul producătorul de parfumuri Demeter Fragrances; livrări bulversate, ca în cazul Brown-Forman, care deține brandul de whisky Jack Daniel’s și care și-a văzut produsul pur și simplu scos de pe rafturi. 

De cealaltă parte, sunt o mulțime de producători canadieni pentru care expunerea mai bună pe rafturi, aplicațiile „Buy Canadian”, campaniile de presă – toată mișcarea „Coatele sus!”, de fapt – au dus la creșteri de vânzări.

E puțin mai complicat cu serviciile online. Ce faci dacă vrei să spijini mișcarea „Buy Canadian”? Renunți la serviciile Netflix, Amazon, Spotify, doar pentru că sunt companii americane? Greu de găsit alternativă.

Dacă e o zonă în care impactul e deja măsurabil, acela ține de vacanțele în Statele Unite, relativ ușor de tăiat de pe lista de priorități. În martie 2025, de pildă, numărul de călătorii rutiere în SUA a scăzut cu 31,9% față de aceeași lună a anului trecut, conform Statistics Canada, iar cel al călătoriilor aeriene a fost mai mic cu 13,5%. Reversul: a crescut semnificativ numărul rezervărilor pentru destinații turistice canadiene. Zilele trecute, The Globe and Mail scria despre un plus de 20% la rezervările de mese în restaurante, „unul dintre puținele puncte luminoase dintr-un tablou economic sumbru”.

Febra „Buy Canadian” a înfierbântat și administrațiile locale. Mai multe orașe au dat semnale că-și vor reanaliza politicile de achiziții. Brampton, de pildă, a anunțat chiar că e gata să adopte “Buy Canadian”, inclusiv prin blocarea accesului companiilor americane la contracte viitoare, ceea ce a făcut un profesor de la Carleton University să avertizeze că astfel de decizii ar putea fi ilegale: „Ce spunem este că nu vom cumpăra un produs, deși e mai bun și mai ieftin, ci că vom cumpăra un produs mai scump și de calitate inferioară”, în ciuda unor acorduri comerciale în vigoare, a legislației privind achizițiile și, în final, a interesului contribuabililor.

E dificil de prognozat, astăzi, câtă tracțiune – și ce impact – va avea mișcarea „Buy Canadian” pe termen mediu. Dacă fiecare gospodărie canadiană ar redirija săptămânal 25 de dolari de la produse de import la produse autohtone, asta ar aduce o creștere de PIB de 0,7% și 60.000 noi locuri de muncă, conform Business Development Bank of Canada. O altă prognoză, făcută de Bank of Montreal, estimează că „Buy Canadian” ar putea aduce un plus de 10 mld. dolari la PIB. „Patriotismul are un preț”, comentează autorul raportului, iar pentru canadieni asta înseamnă „o gamă mai mică de produse și, cel mai probabil, prețuri mai mari”. 

Articol realizat cu sprijinul Digiteca Arcanum.