Sari direct la conținut

Colegiul Medicilor cere ca anchetele de malpraxis să aibă opinia unor experți independenți: „Medicii legiști nu au competențele necesare pentru a se pronunța pe toate actele medicale”

HotNews.ro
Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor, Foto: Colegiul Medicilor din Romania
Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor, Foto: Colegiul Medicilor din Romania

Colegiul Medicilor din România susține că anchetele de malpraxis ar trebui să conțină, în mod obligatoriu, nu opțional, opinia unui expert medical independent, specialist într-o anumită specialitate medicală. În plin scandal al deceselor suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon, CMR susține că medicii legiști nu au competențele necesare pentru a se putea pronunța în toate spețele de malpraxis.

Opiniile medicilor legiști, contestate

CMR susţine că introducerea unui corp de experţi independenţi, medici, este esenţială pentru rigoarea ştiinţifică şi medicală având în vedere că experţii medicali au o pregătire şi experienţă „unice” în gestionarea cazurilor din specialitatea lor medicală.

„Opinia lor este indispensabilă pentru luarea unor decizii informate şi corecte. Prin includerea obligatorie a opiniei specialiştilor în cadrul unei anchete de malpraxis, se asigură un echilibru necesar în analizarea modului în care au fost respectate cele mai înalte standarde medicale. În prezent, exclusiv un medic legist poate emite o opinie medicală obligatorie pentru justiţie. Medicii legişti nu au competenţele necesare pentru a se putea pronunţa pe toate actele medicale, din toate specialităţile medicale”, afirmă CMR, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor CMR, introducerea obligatorie a opiniei specialiştilor facilitează o abordare şi interpretare multidisciplinare a cazurilor complexe, cum sunt cele în care există o suspiciune de malpraxis.

„Implementarea acestei măsuri creşte transparenţa şi responsabilitatea în analizarea modului în care au fost luate anumite decizii medicale, întărind încrederea pacienţilor în sistemul de sănătate. Modificarea legislaţiei, în sensul obligativităţii opiniei medicilor specialişti în cadrul unei anchete, va conduce la o analiză a modului în care practicile medicale definite de standardele internaţionale au fost respectate, reducând riscurile legale şi etice asociate”, arată sursa citată.

Poziții similare ale Colegiului Medicilor și Societății de ATI

Colegiul Medicilor reia teza esențială dintr-un punct de vedere emis pentru HotNews de Societatea Română de Anestezie – Terapie Intensivă, anume că legiștii nu pot prezenta întotdeauna o opinie corectă în cazurile de malpraxis.

Reprezentanții Societății de ATI subliniază, din nou, că „menținerea tratamentului cu Noradrenalina în doze mari atunci când nu duce la corectarea tensiunii arteriale accentuează cercul vicios și aduce doar efecte secundare serioase ( tulburări de ritm cardiac, stop cardiac, necroze grave ale extremităților, etc.) ceea ce impune reducerea rapidă a dozelor”.

Într-un răspuns oferit vineri pentru HotNews, reprezentanții Societății de ATI afirmă însă că „în acesta situație clinică, atitudinea standard invocată și în răspunsul IML ( dacă un medicament în doză foarte mare nu duce la efectul dorit- normalizarea tensiunii arteriale în acest caz – nu este corect să reduci doza) nu mai este valabilă conform ghidurilor de specialitate ATI. Dimpotrivă se consideră ca menținerea tratamentului cu Noradrenalina în doze mari atunci când nu duce la corectarea tensiunii arteriale accentuează cercul vicios și aduce doar efecte secundare serioase ( tulburări de ritm cardiac, stop cardiac, necroze grave ale extremităților, etc.) ceea ce impune reducerea rapidă a dozelor”.

Răspunsul de vineri al Societății de ATI este asumat de cei doi lideri ai Societății de ATI: cunoscuții medici Dorel Săndesc și Șerban Bubenek. Răspunsul a fost transmis HotNews de medicul Dorel Săndesc, actualul vicepreședinte al Societății și fost președinte. HotNews a trimis aceleași întrebări și președintelui Societății, medicul Șerban Bubenek, care a transmis că răspunsul va fi oferit de dr. Dorel Săndesc.

Societatea Română de ATI mai subliniază că „în analiza completă este necesară expertiza tuturor specialităților implicate în îngrijirea clinică a cazului- care prin specificul lor pot aduce evident informații suplimentare”.

De asemenea, medicii Dorel Săndesc și Șerban Bubenek consideră că ar fi important ca România să aibă „experți medicali judiciari de diferite specialități, care să completeze colegii de la IML în echipele care fac analiza medico-legală a cazurilor; și tot din aceste consideratii susținem ca este necesară și benefică consultarea experților din mai multe specialități medicale, cu scopul asigurării informării corecte și complete a organelor juridice și astfel a stabilirii adevărului”.

INTERVIURILE HotNews.ro