Sari direct la conținut

Comandantul armatei ucrainene cere măsuri dure după atacurile împotriva unor ofițeri de recrutare

HotNews.ro
Comandantul armatei ucrainene cere măsuri dure după atacurile împotriva unor ofițeri de recrutare
Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, alături de generalul Kirillo Budanov, șeful serviciului de informații al armatei ucrainene, FOTO: Pool-Ukrainian Presidentia / Zuma Press / Profimedia Images

Comandantul forțelor armate ucrainene a condamnat luni o serie de atacuri violente asupra ofițerilor de recrutare și a apărat campania națională de încorporare care a stârnit furie în rândul unor ucraineni și s-a confruntat cu dificultăți în găsirea unui număr suficient de soldați pentru linia frontului, relatează luni Reuters.

Incidentele înregistrate în decurs de doar 3 zile, printre care se numără împușcarea mortală a unui ofițer de recrutare și explozii la două birouri de mobilizare, exercită presiuni suplimentare asupra unei campanii naționale deja problematice de înrolare a civililor în forțele armate.

Această situație apare într-un moment în care Kievul încearcă să proiecteze forță înaintea unor posibile negocieri de pace cu Moscova, în condițiile în care președintele american Donald Trump face presiuni pentru o încheiere rapidă a războiului, iar trupele ruse continuă să captureze teritorii în estul Ucrainei.

Generalul Oleksandr Sîrski, care s-a plâns de lipsa de personal pe front, a denunțat luni ceea ce el a numit „acte de violență rușinoase” și a cerut investigații și pedepse dure pentru incidentele care au ucis două persoane și au rănit alte șapte.

„Obiectivul comun de a apăra Ucraina este imposibil fără sprijinul întregii națiuni pentru armată și respectul față de personalul militar”, a scris el pe aplicația de mesagerie Telegram.

Incidentele care au îngrijorat șefii armatei ucrainene

Poliția a arestat doi suspecți după ce ofițerul de recrutare a fost împușcat mortal vineri, într-o benzinărie din regiunea Poltava din centrul Ucrainei.

Procurorii au declarat că unul dintre suspecți l-a împușcat pe ofițer, permițând astfel unui al doilea bărbat, care fusese mobilizat și se afla sub supravegherea ofițerului, să scape.

A doua zi, o explozie într-un birou de recrutare din orașul Rivne aflat în nord-vestul Ucrainei a ucis o persoană și a rănit alte șase, au declarat oficialii militari, fără a oferi detalii suplimentare. Duminică, autoritățile au anunțat că o altă explozie a rănit o persoană într-un birou de recrutare din Pavlohrad.

Oficialii ucraineni nu au comentat încă dacă atacurile sunt legate între ele, însă succesiunea rapidă a acestora a provocat alarmă la Kiev, unde există îngrijorări mai ample cu privire la încercările Rusiei de a destabiliza unitatea internă a unei națiuni epuizate, care se pregătește să intre în al patrulea an de război.

„Forțele Armate ale Ucrainei fac tot posibilul pentru a proteja statul nostru și poporul ucrainean. În timpul unui război pe scară largă, acest lucru este imposibil fără măsuri de mobilizare”, a declarat luni comandantul Sîrski.

Generalul care comandă Forțele Terestre a pus atacurile pe seama „inamicului”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decretat mobilizarea generală imediat după ce Rusia a lansat invazia din 24 februarie 2022, când zeci de mii de bărbați ucraineni s-au înrolat voluntar pentru a-și apăra țara.

De atunci, entuziasmul a scăzut treptat, iar procesul de mobilizare a produs diviziuni în societate și ostilitate publică față de ofițerii de recrutare, în timp ce mii de bărbați apți pentru serviciul militar au fugit din țară pentru a evita înrolarea.

Kievul nu a acuzat în mod direct Rusia că ar fi implicată în atacuri, însă șeful Forțelor Terestre ale Ucrainei, generalul Mihailo Drapatîi, le-a pus, alături de alte acte de agresiune împotriva ofițerilor de recrutare, pe seama „inamicului”.

„Nu avem dreptul să privim în tăcere valul tot mai mare de lipsă de respect față de apărătorii Ucrainei – acest lucru depășește orice limită a tolerabilului”, a declarat Drapatîi.

O sursă din cadrul securității ucrainene a declarat pentru Reuters că Moscova desfășoară o campanie de lungă durată pentru a perturba activitatea birourilor militare de recrutare și operațiunile de înrolare din Ucraina.

Sursa a precizat că aceasta include atacuri fizice orchestrate de Rusia, campanii de dezinformare, avertizarea oamenilor despre rutele patrulelor de recrutare și recrutarea unor ucraineni pentru a incendia vehicule militare.

Potrivit sursei, doar duminică, șase vehicule au fost avariate în urma unor atacuri incendiare desfășurate în țară, dintre care două aparțineau personalului militar.

Urmărește ultimele evoluții din a 1076-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

INTERVIURILE HotNews.ro