Comisia Europeană a prezentat Pactul asupra migrației / Ce răspunderi au statele care refuză să primească migranți și de ce ONG-urile acuză un „compromis între lașitate și xenofobie”

Înăsprirea politicii de trimitere în țările de origine a migranților ilegali, controale sporite la granițele externe, accelerarea procedurilor: Comisia Europeană a prezentat miercuri o reformă a politicii de azil care este acuzată deja de ONG-uri că face concesii țărilor care sunt ostile primirii de refugiați, scrie AFP.

Șefa Comisiei, Ursula von der Leyen, a apărat un echilibru „drept și rezonabil” între „responsabilitate și solidaritate”. „Trebuie să găsim soluții perene în privința migrației”, a subliniat ea.

La cinci ani de la criza din 2015, acest nou „Pact european asupra migrației și azilului” prevede că țările UE, țările care nu doresc să primească solicitanți de azil în cazul unui aflux, vor trebui în schimb să participe la returnarea solicitanților de azil respinși în țara europeană în care au ajuns în statul lor de origine.

O manieră de a ocoli refuzul persistent al mai multor state, în special cele din grupul de la Vișegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia) de a primi migranți. Și de a trage o lecție din eșecul cotelor de relocare stabilite după 2015, în încercarea de a ieși din impas.

Un refuz reiterat marți și de cancelarul austriac Sebastian Kurz, în opinia căruia repartiția migranților „nu merge”.

Foarte așteptat și de multe ori amânat, acest pact propune însă protejarea de anchete judiciare a ONG-urilor care salvează migranții din mare.

Și revizuiește principiul care constă în încredințarea responsabilității de a discuta cererea de azil țării în care un migrant a intrat în UE.

Acest regulament Dublin, pilonul actual al sistemului de azil în Europa, a alimentat constant tensiunile în UE, din cauza poverii pe care o suportă țările din prima linie, precum Grecia și Italia.

În propunerile Comisiei, țara responsabilă de discutarea cererii de azil ar putea fi cea în care un migrant are un frate sau o soră, în care a lucrat sau unde și-a făcut studiile. De asemenea, țara care a acordat o viză unui migrant ar putea să se ocupe de discutarea cererii de azil.

În caz contrar, țara de primă sosire se va ocupa cu cererea de azil.

De asemenea, este prevăzut un proces accelerat pentru a îndepărta mai rapid migranții care sunt puțin susceptibili să obțină o protecție internațională.

Este vorba, potrivit Comisiei, de cei care provin dintr-o țară cu o rată de răspuns pozitivă la cererile de azil sub 20%, precum Tunisia și Maroc. Pentru aceste state, tratarea cererii de azil se face la graniță într-un interval de 12 săptămâni.

„Sponsorizarea” trimiterii în țara de origine

Dacă o țară este supusă unei „presiuni” și consideră că nu își poate asuma problema, poate cere activarea unui „mecanism obligatoriu de solidaritate”, care urmează să fie decis de Comisie.

Toate statele sunt puse la contribuție, în funcție de ponderea economică și de populație. Dar ele vor putea să aleagă între a găzdui solicitanții de azil, să „sponsorizeze” trimiterea în țara de origine a unui migrant care nu are dreptul să rămână în UE sau să ajute la construcția de centre de primire.

Dacă însă o țară nu a reușit să trimită migranții în țările lor de origine în opt luni va trebui să-i găzduiască.

Alternative judecate nerealizabile pentru țările mici, care nu dispun de resursele necesare, comentează o sursă europeană.

În plus, este prevăzut un mecanism de solidaritate față de ONG-urile care salvează migranți din mare.

Comisarul european pentru Afaceri interne Ylva Johansson a subliniat că situația este foarte diferită față de 2015, în condițiile în care numărul migranților care au ajuns în UE în 2019 a scăzut la 140.000. Iar dacă în 2015 90% dintre migranți au avut statutul de refugiați, astăzi două treimi dintre ei nu au dreptul la o protecție internațională, ceea ce reduce numărul de relocări potențiale.

Pentru a spori numărul de returnări spre țările de origine, Comisia va numi un coordonator, care se va baza pe o rețea de „experți” în statele membre. Și care va „intensifica negocierile” cu statele de origine.

UE are în prezent 24 de acorduri de readmisie cu țări terțe, dar „nu toate funcționează”, a arătat Ylva Johansson. Una dintre modalitățile de presiune va fi publicarea de rapoarte anuale care vor evalua capacitatea unei astfel de țări de a-și prelua cetățenii și care vor avea consecințe asupra eliberării de vize.

ONG-ul Oxfam a acuzat Comisia că „s-a înclinat în fața guvernelor anti-imigrație”.

„Este un compromis între lașitate și xenofobie”, a criticat pe Twitter cercetătorul belgian François Gemenne, care a denunțat „aceleași rețete care eșuează de 20 de ani și aceeași logică a Europei-fortăreață”.