Sari direct la conținut

Instanța amână o decizie în procesul prin care angajații ANRE încearcă să blocheze concedierile și tăierile de salarii decise de guvern

HotNews.ro
ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Procesul prin care angajații Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) contestă reforma pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament se judecă la Curtea de Apel București.

Joi, instanța a amânat pentru 29 ianuarie pronunțarea unei decizii în acest caz.

Procesul angajaților ANRE

Sute de angajați din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și ai Autorității de Reglementare în Energie (ANRE), precum și sindicatele celor două instituții de stat, au mers în instanță pentru a contesta reforma pentru care premierul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament. Demersul a venit după ce Sindicatul salariaților din ANCOM a reușit, printr-o decizie a Curții de Apel București, să oprească aplicarea măsurilor.

În cazul ANRE, peste o sută de angajaţi au cerut în instanţă suspendarea actelor care vizează reorganizarea instituţiei şi reducerea cheltuielilor, aprobate în decembrie 2025, în cadrul reformei asumate de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Concret, angajații ANRE au contestat în instanță tăierea cu 30% a salariilor și disponibilizarea a 14 angajați din cei circa 300 câți sunt la ANRE.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel București pe 8 ianuarie 2026.

O cerere similară au făcut, tot la Curtea de Apel, și peste 150 de salariaţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), care contestă o hotărâre a ASF prin care sunt reduse salariile angajaţilor. Acest dosar separat, înregistrat la CAB în 13 ianuarie, are termen de judecată la data de 3 februarie.

Într-o speță similară a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), la sfârşitul anului trecut, CAB a dat câştig de cauză celor peste 330 de angajaţi ai ANCOM, care au contestat concedierile şi reducerile de venituri cuprinse în planul de reorganizare.

Spre deosebire de angajații din ASF și ANRE, cei din cadrul autorității de reglementare în comunicații (ANCOM), conduse de Valeriu Zgonea, au contestat încă de la finele anului trecut deciziile de restructurare.

Ce salarii sunt la ANRE

Atât în ASF, cât și în ANRE și ANCOM, salariile sunt printre cele mai mari din sectorul public românesc, cele trei autorități autofinanțându-se din diverse taxe asupra sectoarelor pe care le supraveghează, taxe care se regăsesc în final în facturile pe care le plătesc românii la RCA, energie electrică și gaze naturale ori telefonie, internet și TV.

Anul trecut, salariul mediu net la a ANRE era de 18.635 lei, la ASF ajungea la 13.562 lei, iar la ANCOM la 12.934 lei, potrivit informațiilor Spotmedia.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro