Sari direct la conținut

Conducere interimară la Spitalul „Sf Pantelimon”

HotNews.ro
Conducere interimară la Spitalul „Sf Pantelimon”
Spitalul Sfântul Pantelimon din București, 8 august 2024. Inquam Photos / George Călin

Chirurgul Constantin Răzvan Jitianu a preluat pentru o perioadă de două luni funcţia de manager interimar al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”, în contextul demisiei managerului Bogdan Socea după arestarea preventivă a celor două doctorițe de la Secția ATI, în contextul deceselor suspecte din această secție. Noua conducere interimară spune că „va face toate eforturile posibile pentru ca, în ciuda contextului actual, spitalul să continue îmbunătăţirea calităţii actului medical”.

Spitalul Sf. Pantelimon a transmis luni că medicul primar de chirurgie generală Constantin Răzvan Jitianu a preluat conducerea interimară a spitalului în 9 august. Conform contului său de LinkedIn, Jitianu este medic primar chirurgie generală la Spitalul Sf. Pantelimon din București de peste 21 de ani, din martie 2003. El are și doctoratul în științe medicale, obținut la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

„Ne dorim soluţionarea corectă şi rapidă a acestei situaţii pentru a ne putea concentra pe oferirea de servicii medicale”

„Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” este un pilon important al reţelei sanitare de urgenţă a Capitalei, deservind o populaţie de aproape 4 milioane de locuitori din Bucureşti şi zonele limitrofe. Pentru a clarifica situaţia actuală, spitalul va rămâne partener de încredere pentru orice anchetă a procuraturii sau a corpurilor profesionale. Ne dorim soluţionarea corectă şi rapidă a acestei situaţii pentru a ne putea concentra pe oferirea de servicii medicale. Echipa managerială îşi doreşte o colaborare continuă cu presa, element esenţial pentru a restabili încrederea populaţiei în actul medical, personalul sanitar şi serviciul public de sănătate. Această relaţie trebuie să se bazeze pe raţiune şi dorinţa comună de a servi interesul public”, se arată într-un comunicat transmis luni de spital și preluat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, „echipa managerială va face toate eforturile posibile pentru ca, în ciuda contextului actual, Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon să continue îmbunătăţirea calităţii actului medical şi a celui didactic”.

Managerul Spitalului „Sfântul Pantelimon” Bogdan Socea a demisionat săptămâna trecută din funcţie, după ce Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila i-au cerut asta, în contextul scandalului morților de la Spitalul Sf. Pantelimon.

Tribunalul Bucureşti a admis, în 8 august, cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon acuzate că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă, prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.

INTERVIURILE HotNews.ro