Sari direct la conținut

Controversele din jurul lui Toni Greblă. De la majorarea ilegală a propriului salariu, la episodul tăierii porcului

HotNews.ro
Controversele din jurul lui Toni Greblă. De la majorarea ilegală a propriului salariu, la episodul tăierii porcului
Șeful AEP, Toni Greblă. Inquam Photos / Mălina Norocea

Toni Greblă conduce Autoritatea Electorală Permanentă de doi ani, iar mandatul său a fost marcat de mai multe controverse: de la anularea alegerilor prezidențiale, încasarea ilegală a 24.000 de euro sau tăierea porcului în curtea casei care este acum sediul de campanie al lui Călin Georgescu. 

Toni Greblă a devenit președinte al AEP în martie 2023 în urma votului din Parlament, fiind propus de PSD, dar a fost sprijinit și de PNL. Mandatul său era de opt ani. Surse politice au declarat marți pentru HotNews.ro că PSD-PNL-UDMR a decis, marţi, să susţină revocarea din funcţie a lui Toni Greblă. Votul urmează să se dea în Parlament.

Cei doi ani de mandat ai lui Toni Greblă au fost marcați de mai multe controverse, pe care le redăm mai jos.

Mutarea sediului BEC la Romexpo

Site-ul independent de investigații Snoop.ro a scris că Toni Greblă a introdus, la cinci luni de la numire, un Memorandum pentru închirierea unui nou sediu pentru Biroul Electoral Central, instituție responsabilă de organizarea alegerilor. A fost o acțiune pe cont propriu, potrivit mărturiilor din interiorul AEP, întărite de documentele din AEP, publicate de către site-ului de investigații Snoop.

Înainte de luarea deciziei, au avut loc discuții la sediul Camerei de Comerț, unde au participat Toni Greblă (AEP), Șerban Mihăilescu (consilierul președintelui Camerei de Comerț) și președintele Camerei de Comerț, Mihai Daraban, dar și directorul Romexpo. Ulterior, în decembrie 2023, a fost semnat contractul cu Romexpo pentru noul sediu al Biroului Electoral Central.

„Toni Greblă a avut tot planul mutării sediului Biroului Electoral Central. De la început, ne-a spus că se ocupă de tot și că rezolvă tot. Discuțiile neoficiale au fost prima dată cu reprezentanții Camerei de Comerț. Este prieten cu Șerban Mihăilescu, îl cunoașteți, este fostul ministru, i se spunea Micky Șpagă, este consilierul președintelui Camerei de Comerț. Greblă merge des la Camera de Comerț, acolo sunt prietenii lui”, au declarat pentru Snoop mai mulți angajați din Autoritatea Electorală Permanentă, sub condiția anonimatului.

Șerban Mihăilescu, 80 de ani, este consilierul președintelui Camerei de Comerț și fost senator PSD, când a fost coleg de partid cu Toni Greblă. Camera de Comerț a României este acționar majoritar la Romexpo.

Și-a majorat ilegal salariul

În august 2024, Snoop.ro a dezvăluit că Toni Greblă a încasat ilegal de la Autoritate 24.000 de euro, lucru confirmat și de controlul Curții de Conturi. Agenția Națională de Integritate a fost sesizată în luna septembrie 2023, dar nu s-a pronunțat asupra speței până în prezent. Toni Greblă a recunoscut că a semnat ordinul prin care și-a majorat ilegal salariul și a spus că i se reține din salariu ce a primit în plus.

Raportul final al Curții de Conturi, publicat pe 11 septembrie 2024, confirmă investigația Snoop.ro și îl obligă pe Toni Greblă să returneze suma încasată.

„Tăierea porcului”

Între cele două tururi ale alegerilor de anul trecut, chiar înainte de anularea alegerilor, în mediul online au apărut imagini făcute cu doi ani înainte, în care președintele AEP apărea la „tăierea porcului în curtea casei care este acum sediul de campanie al lui Călin Georgescu”. În imagini, publicate în exclusivitate de site-ul Adevărul, Toni Greblă apărea lângă Constantin Lupu.

Site-ul de investigații Snoop.ro a scris că vila din Izvorani, care este sediul de campanie al lui Călin Georgescu, aparține familiei Lupu, care are legături controversate și în Republica Moldova.

Antena3.ro a publicat capturi de pe Facebook în care soția lui Toni Greblă distribuia clipuri de campanie ale lui Călin Georgescu și „amenințări la adresa Elenei Lasconi”.

După apariția fotografiilor cu Toni Greblă și Constantin Lupu, peste 20 de ONG-uri i-au cerut demisia președintelui AEP și pe care l-au acuzat de „lipsă de integritate și neutralitate”.

USR a cerut în Parlament demiterea lui Toni Greblă. Un demers similar a avut Uniunea și după alegerile europarlamentare și locale din iunie, dar majoritatea PSD-PNL a refuzat de fiecare dată să discute proiectul de revocare a lui Toni Greblă din funcția de președinte AEP.

Pe 6 decembrie, Curtea Constituțională a anulat rezultatele alegerilor prezidențiale și a dispus reluarea de la zero a procesului electoral. Decizia a fost luată în baza documentelor declasificate de fostul președinte Iohannis.

Conform motivării CCR, „caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformați prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia unul dintre candidați a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral și prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media”.

Cine este Toni Greblă

Toni Greblă a fost senator PSD, judecător la Curtea Constituțională între 2013 și 2015, secretar general în Guvernul Dăncilă, iar la momentul numirii la șefia AEP, în martie 2023, era prefect al Capitalei.

Greblă a fost senator PSD în legislatura 2008-2012 și reales la alegerile legislative din 2012 ca senator de Gorj. A fost numit de Senat judecător al Curții Constituționale, în decembrie 2013, pentru terminarea mandatului judecătoarei Iulia Motoc, care a demisionat pentru a deveni judecător CEDO.

În 2015, Toni Greblă a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă (trei infracţiuni). Greblă, din postura de senator și ulterior judecător la Curtea Constituţională (2013 – 2015), ar fi pretins şi primit de la un om de afaceri un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro, susținea DNA.

În 2018, fostul judecător al Curţii Constituţionale a fost achitat, în primă instanță, de Înalta Curte. Instanţa a decis şi ridicarea sechestrului dispus de procurori în acest caz, iar în 2019 a fost achitat definitiv.

În perioada 2018-2019, a fost secretar general al Guvernului condus de Viorica Dăncilă. Ultima funcție publică deținută a fost cea de președinte a Consiliului Legislativ, secția de Drept Privat.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro