COP27 și o posibilă definiție a nebuniei
Nebunia înseamnă să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți la rezultate diferite. Această remarcă binecunoscută este atribuită de obicei lui Albert Einstein. Deși este posibil ca efectul Matei în știință să acționeze aici, este incontestabil genul de replică inteligentă și memorabilă pe care Einstein o dădea adesea interlocutorilor săi. Pe de altă parte, această definiției a nebuniei ar putea fi sloganul neoficial al Conferinței ONU privind schimbarea climei, COP27, care are loc în Sharm El-Sheikh, Egipt, 6 – 18 noiembrie 2022. De ce?
O primă justificare a „nebuniei lui Einstein” asociată cu conferințele climatice sub egida ONU, am dat-o anul trecut, cu ocazia COP26 de la Glasgow, Scoția. În articolul
Va reuși COP26 ceea ce nu au reușit precedentele 25 conferințe?, scriam printre altele:
Toate cele 25 conferințe COP și-au propus să salveze omenirea de amenințarea asteroidului climatic prin reducerea emisiilor antropogene de CO2, pentru a ține sub control încălzirea globală…În ciuda perpetuării an de an a conferințelor COP, concentrația CO2 din atmosferă a crescut constant, din 1995 până astăzi, fără să se sinchisească de sloganuri ecologiste și vituperații mediatice…
Toate aceste conferințe și-au propus ca țel unic obținerea unui acord planetar cu privire la stoparea încălzirii globale antropogene, respectiv a eliminării combustibililor fosili, considerați sursa majoră de creștere emisiilor de CO2. După 25 ani de negocieri, s-au scremut munții și s-au născut doi șoricei: unul deja mort (Protocolul Kyoto) și altul care n-o duce prea bine (Acordul de la Paris).
Când o echipă sportivă pierde 25 jocuri consecutive, ce încredere mai poți avea în ea și ce se mai poate spune concret? Evident, trebuie un nou antrenor sau/și o nouă tactică de joc. După 25 ani de eșecuri consecutive ale conferințelor climatice din seria COP, mai are rost să ne punem speranțe în una nouă?
„Munții” climatici s-au scremut și la Glasgow anul trecut și o vor face la fel și în Egipt anul acesta. Între timp, emisiile globale de CO2 continuă să crească (Fig. 1) și, în ciuda celor 26 conferințe COP, omenirea încă nu a găsit mecanismele adecvate pentru a ține în frâu aceste emisii.
Și atunci, nu este nebunie curată să repeți, an după an, aceleași mega-conferințe, cu participări de zeci de mii persoane – oameni politici, activiști și simpli credincioși din Biserica Verde, jurnaliști mai mult sau mai puțin alarmiști ș.a. – așteptând că anul acesta se vor obține rezultate diferite? Dacă într-o întrecere de box, un jucător este trimis la podea de câteva ori, meciul se oprește: fie antrenorul aruncă prosopul, fie arbitrul declară KO tehnic. Conferințele ONU privind schimbarea climei au fost trimise la podea nu o dată, ci de 26 ori! Și, totuși, nici antrenorul, nici arbitrul nu au intervenit să oprească această competiție grotescă al cărei jucător învins este cunoscut aprioric.
Pe de altă parte, în ultimii zece ani, interesul publicului pentru schimbarea climei a crescut, alimentat fiind de bombardamentele mass media, care transformă orice fenomen meteorologic extrem într-o apocalipsă climatică, de preoții și credincioșii din Biserica Verde, care, în zelul lor talibanic, se dedau la vandalisme și alte manifestări criminale, de unii ideologi progresiști, care vor să bage forțat oamenilor pe gât „clima ideală”, aia fără emisii de CO2 antropogen ș.a.m.d.
Zece ani în care s-au irosit mulți bani, multă propagandă, multă presiune mediatică și rezultatul a fost, după cum am mai scris, un biet șoricel politic, Acordul de la Paris. Eforturi grandioase, generos finanțate, nu au produs o diferență măsurabilă între așteptările politicienilor și realitățile de la firul ierbii.
Explicația acestor eșecuri consecutive este simplă: mult lăudatele energii „verzi”, solară și eoliană, nu au răspuns așteptărilor din cauza a două probleme majore.
Prima se referă la gradul mare de ocupare a terenurilor impus de slaba lor densitate energetică (Fig. 2).
Pentru a înlocui 1 m2 al unei termocentrale pe gaz sunt necesari 140 m2 de panouri solare, 370 m2 de turbine eoliene terestre, circa 3.000 m2 lac de acumulare sau 6.000 m2 de biomasă.
Pe 4 noiembrie 2022, președintele Biden a promis din nou că Statele Unite vor avea o economie fără emisii de CO2 până în 2050 prin închiderea tuturor minelor de cărbuni din țară și înlocuirea lor cu surse eoliene și solare. Probabil că echipa lui de consilieri științifici nu i-au adus la cunoștință masivul raport (348 pagini) intitulat Net-Zero America și publicat de cercetători de la Princeton University în 2021.[1] Autorii au estimat că în cazul eliminării combustibililor fosili și a energiei nucleare, vor fi necesare 6,9 milioane de hectare suplimentare pentru energia solară și 101 milioane de hectare pentru energia eoliană, fără a lua în considerare zonele de exploatare a materiilor prime necesare pentru construirea celor 2 milioane de turbine eoliene suplimentare. Pentru comparație, cele 107,9 milioane hectare extra reprezintă circa 10% din suprafața SUA ori de peste patru ori teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Oare chiar nu este nimeni la Casa Albă să-l tragă puțin de mânecă pe venerabilul președinte Biden?!
A doua problemă majoră, poate chiar mai importantă social și economic decât prima, este faptul că cele două energii „verzi” suferă de intermitența producției de electricitate, adică nu prezintă siguranța unei funcționări fără sincope a unui întreg sistem energetic național, așa cum visează politicienii și activiștii din Biserica Verde. Energia solară este inexistentă noaptea și atunci când cerul este acoperit de nori. Energia eoliană are nevoie de vânt permanent și cu o anumită intensitate. Apostolii „verzi” argumentează că cele două energii, solară și eoliană, sunt mai ieftine decât cele fosile. Argumentul însă este valabil numai când soarele strălucește și vântul bate. Cât costă energia solară și eoliană într-o noapte fără vânt? Aud?…
Fără surse backup de energie fosilă (gaze, Diesel), în regim standby, gata să intervină în orice moment, cele două energii „verzi” sunt o gravă amenințare la securitatea energetică a unei țări, regiuni, oraș, instituție militară, spital etc. Folosirea energiei de rezervă, stocată în baterii, este iluzorie. La nivel global, bateriile existente asigură doar 1 minut și 15 secunde din consumul mondial de energie electrică. Și nici în viitor, această problema nu se va ameliora: în 2030, bateriile globale vor acoperi doar 11 minute din consumul global de electricitate.
Și, pentru că a venit vorba de baterii, care ar trebui să înlocuiască și combustibilii fosili din transporturile terestre, navale și aeriene, aduc din nou în discuție faptul că transporturile electrice nu sunt activități cu emisii-zero, așa cum multă lume crede.
Construirea unei singure turbine eoliene ( de ex., Vestas V100-2.0 MW IEC IIB), doar una din cele 2 milioane care vor trebuie puse în funcțiune în SUA pentru a îndeplini visele „verzi” ale președintelui Biden, consumă peste 1.000 tone de materiale și emite peste 415 tone de CO2.
Dar o baterie electrică, una din cele 350 milioane care vor echipa autoturismele fără emisii în 2030, ce consumuri va avea? Ofer doar o imagine simplă cu câteva cifre atașate în Fig. 3.
Utilajul din Fig. 3 consumă ~1000 litri de combustibil în 12 ore și excavează ~250 tone de pământ ca să extragă materiale pentru a produce 1 (una) baterie Tesla. Și vor fi necesare 350 milioane baterii în 2030…Și există oamenii care încă mai spun că este vorba de „emisii zero” atunci când își conduc mașinile lor electrice. Sancta simplicitas…
Mai este un aspect de „nebunie” climatică în discursurile politicienilor care afirmă sus și tare că vremea combustibililor fosili a apus și că viitorul aparține doar energiilor fără emisii de CO2, în principal solară și eoliană. Se uită convenabil că sectoarele unei economii naționale, în care se consumă energie, includ agricultura, industria, construcțiile și transporturile. Dintre toate, doar cel din urmă sector este ca și „rezolvat” – avem transporturi electrice, chiar dacă am arătat mai sus ce înseamnă să produci 1 (una) baterie Tesla). Și, deocamdată, treaba e ca și „rezolvată” doar pentru transporturile terestre și doar de ordinul a mai puțin de 20% până în 2050. Trebuie amintit că încă nu avem tractoare electrice, nici camioane grele, nici avioane sau vapoare electrice.
INTERVIURILE HotNews.ro