Corespondență din Liban: „Ne încurajăm unii pe alții că sub ruine este același pământ pe care-l iubim”. Cum își refac viața oamenii dintr-un oraș bombardat și ocupat de Israel

„Părinții noștri s-au întors deja de două ori să-și reconstruiască viața aici. De data asta e mai greu, distrugerile nu se compară. Dar dacă ei au putut, putem și noi,” povestește Fatima Soueid (34 de ani). Ea și surorile ei și-au redeschis recent restaurantul pe care-l aveau în Khiam. Aflată la doar cinci kilometri nord de granița cu Israelul, localitatea a fost martoră a trei ocupații, în 1978, 2006 și 2024. După ultima, s-a ales cu 80% din infrastructură și 60% din locuințe distruse. 

• Corespondenta HotNews a fost în orașul Khiam din sudul Libanului și a vorbit cu oamenii care încearcă să-și refacă viața după ce s-au întors în orașul bombardat și ocupat timp de două luni de armata israeliană.
• Pentru echidistanță, Redacția HotNews a solicitat un punct de vedere și de la IDF („Forțele de Apărare Israeliene”), care au continuat să ocupe localitatea și după expirarea termenului anunțat pentru retragere.
• Acesta este primul episod dintr-o serie de articole despre Liban, după încheierea războiului dintre Hezbollah și Israel.

Pe 27 noiembrie 2024, Israelul și Libanul au semnat un acord de încetare a focului, menit să reinstaureze pacea după un an și 11 luni de ostilități, care au început odată cu primele rachete lansate de gruparea șiită Hezbollah asupra localităților din nordul Israelului, ca răspuns la războiul din Gaza. Ultimele două luni de război au fost devastatoare pentru Liban. 

Pe 23 septembrie 2024, Israelul a lansat o ploaie de rachete peste satele și orașele majoritar șiite din sudul Libanului, precum și peste Dahiyeh, suburbia sudică a capitalei Beirut, care este centrul de putere al grupării Hezbollah. O săptămână mai târziu, trupele israeliene au început să intre în sudul Libanului. 

Pentru mulți dintre locuitorii din sudul Libanului, războiul nu a luat sfârșit pe 27 noiembrie 2024. Inițial, armata israeliană a primit un termen de 60 de zile pentru a se retrage din satele și orașele ocupate, dar retragerea a fost doar parțială.

Libanezii care au încercat să se întoarcă în dimineața zilei de 26 ianuarie, după expirarea termenului, au fost întâmpinați de gloanțe și tancuri israeliene. 24 de oameni au fost uciși, iar 134 au fost răniți într-o singură zi, încercând să se întoarcă în satele ocupate din sudul Libanului, potrivit Ministerului Sănătății din Liban. 

Într-un răspuns trimis HotNews, IDF susține că operațiunile din data de 26 ianuarie 2025 au avut loc în conformitate cu înțelegerile dintre Israel și Liban. Asta deși Beirutul a acceptat prelungirea termenului de retragere a israelienilor abia a doua zi. De asemenea, în răspunsul trimis de IDF, civilii uciși pe 26 ianuarie au fost numiți „suspecți care s-au apropiat de forțele IDF, ignorând focurile de avertizare și reprezentând o amenințare la adresa IDF.” 

Între timp, localnicii libanezi au reușit să forțeze retragerea soldaților israelieni din mare parte din satele și orașele ocupate. Pe 18 februarie, odată cu expirarea celui de-al doilea termen, israelienii s-au retras din ultimele localități libaneze ocupate. Totuși, au decis să rămână staționați în cinci puncte înalte de-a lungul graniței, pe teritoriul suveran al Libanului. 

Armata israeliană a mai precizat că „vom continua operațiunile în conformitate cu înțelegerile dintre Israel și Liban, în ciuda încercărilor Hezbollah de a-și restabili prezența în sudul Libanului.” 

Noul președinte libanez a descris drept „ocupație” continuarea prezenței IDF după 18 februarie în sudul Libanului.

„Libanul continuă discuțiile diplomatice cu Statele Unite și Franța în ceea ce privește finalizarea retragerii Israelului din teritoriile ocupate în urma războiului,” a transmis miercuri președinția libaneză, într-o declarație citată de RFI. De asemenea, Libanul s-a arătat dispus să ceară Consiliului de Securitate ONU să forțeze retragerea Israelului. Precizând și că „avem dreptul de a lua orice măsură necesară împotriva Israelului.”

Întoarcere acasă, în bătaia puștii

E început de februarie, războiul s-a încheiat acum două luni, dar drumurile din sudul Libanului sunt un labirint, imposibil de descifrat de Google Maps. Aplicația nu a aflat încă de ocupația israeliană și nici de barierele armatei libaneze, care-i împiedică pe civili să se apropie prea mult de dealurile înalte din vârful cărora pândesc lunetiști IDF. Conexiunea la internet cade periodic, căci multe relee GSM au fost bombardate de israelieni. Așa că, un drum de 2 ore din Beirut până în Khiam, un oraș aflat la doar cinci kilometri de granița cu Israelul, durează acum 5 ore.

Pe bordul mașinii închiriate e un portret al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah. Acum jumătate de an, conferințele sale țineau o țară lipită de ecranele televizoarelor, înfricoșată că un cuvânt din partea lui poate arunca țara într-un război total cu Israelul.

Acel cuvânt nu a venit niciodată, iar Hassan Nasrallah a fost ucis pe 27 septembrie 2024, de o bombă care a pus la pământ șase clădiri rezidențiale din Dahiyeh, suburbia șiită din sudul Beirutului. Dar chipul fostului lider Hezbollah e în continuare atotprezent în sudul preponderent șiit al țării. Un portret al său costă un dolar și se vinde în mijlocul drumului spre Tyre.

Expus la vedere garantează că nimeni nu te va opri pe drumurile din sudul țării, chiar dacă conduci o mașină cu numere de Beirut, „E un yellow card (n.r. referință la green card-ul american și culoarea grupării Hezbollah),” glumește jurnalista libaneză care mă însoțește în sudul Libanului.

După multe ocoluri pe lângă checkpoint-uri ale soldaților libanezi și bariere ridicate de trupele UNIFL (n.r. Forțele Interimare ale Națiunilor Unite în Liban), nimerim cumva intrarea în orașul Khiam, aflat la doar cinci kilometri nord de granița cu Israelul. 

Mare parte din cei aproape 30.000 de locuitori au evacuat orașul încă din octombrie 2023, la scurt timp după ce bombe israeliene au început să aterizeze în jurul lor, ca răspuns la rachetele lansate de Hezbollah imediat după lansarea ofensivei asupra Fâșiei Gaza. Un an mai târziu, ultimii au plecat din calea tancurilor israeliene care avansau spre centrul Khiamului. Orașul a fost ocupat de soldați israelieni din octombrie și până-n decembrie 2024. Locuitorii au început să se întoarcă în ianuarie, deși primarul le-a cerut să aștepte, avertizându-i de pericolele care pândesc de sub ruinele Khiamului.

În răspunsul trimis HotNews, IDF a susținut că „sunt fără niciun temei declarațiile potrivit cărora am ocupat militar orașul Khiam.” 

Potrivit IDF, „au fost efectuate raiduri limitate la sol necesare pentru a proteja Israelul și cetățenii săi împotriva Hezbollah, o organizație teroristă a cărei metodă de operare este să se ascundă și să se amestece cu populația civilă din Liban.” Pentru a-și susține punctul de vedere, IDF ne-a trimis imagini cu ceea ce a identificat drept „infrastructura teroristă a Hezbollah în Khiam.”

Totuși, în Khiam, locuințele rămase în picioare prezintă semne de locuire ale soldaților IDF.

Pe 8 februarie, când am intrat în oraș, soldații libanezi se pregăteau să detoneze o rachetă israeliană neexplodată, descoperită într-o clădire din centru. Khiamul își întâmpină vizitatorii cu locuințe reduse la fundații, mașini transformate într-un morman de fiare topite și întortocheate. Conducând spre centrul orașului, dimensiunea distrugerii pare mai evidentă. Presa libaneză scrie că 80% din infrastructură și până la 60% din locuințe au fost distruse în timpul războiului și ocupației Israelului.

Un milion de oameni au pornit în aceeași zi din sud către nordul Libanului. „A fost un coșmar”

În centru, două rânduri de clădiri pe de-o parte și alta a unui fost drum asfaltat au rămas în picioare. Bucăți dintr-un balcon atârnă periculos deasupra drumului, ținute în loc doar de cablurile de fier. Vizavi, două tinere gătesc pe un grătar cu jar montat în fața restaurantului Tabliyat Waliya. Sunt surorile Fatima (32) și Zarah Soueid (27). Iar restaurantul lor e primul redeschis după război în Khiam.

Ambele sunt profesoare, dar astăzi doar Zarah predă la școala din Khiam. Doar o zecime din elevii dinainte de război s-au întors în oraș. Astăzi, clădirea școlii e un morman de beton și fiare, așa că elevii învață într-o clădire mult mai mică, în care sălile de clasă sunt despărțite de perdele. „Ne-am adunat cu toții și am curățat acea clădire, toți profesorii întorși în Khiam,” povestește Zarah.

Surorile au locuit timp de un an și patru luni departe de Khiam. „Am suferit enorm pentru că eram departe de orașul nostru. Crede-mă, acum știu că nu există nimic mai prețios decât pământul tău,” spune Fatima. 

De-a lungul războiului, cele două surori s-au mutat de 12 ori, fugind mereu mai departe de linia frontului. Ultima oară pe 23 septembrie 2024, când schimbul zilnic de rachete dintre cele două părți s-a transformat peste noapte într-un război total în Liban. 

Atunci erau în Nabatieh, un oraș aflat la o oră de mers cu mașina nord de Khiam. „Nu o să uit niciodată acea zi. Bombele cădeau peste tot, noi eram în Nabatieh, iar tata mult mai aproape de front, la abatorul familiei din Hasbaiyya. Ne-a sunat și ne-a spus să plecăm imediat, să nu-l așteptăm,” povestește Zarah. 

În aceeași zi, un milion de oameni din sudul țării au pornit simultan spre Beirut și nordul Libanului. „Era un coșmar. Israelienii bombardau de-a lungul autostrăzii. Am văzut oameni având atacuri de panică, bătrâni leșinând în mașini. A fost sfâșietor. Ne-a luat 7 ore să ajungem până în Jounieh (n.r. un oraș creștin aflat la nord de Beirut),” continuă Zarah. 

De-a lungul pribegiei lor, cele două surori nu s-au gândit nicio clipă la posibilitatea de a renunța la visul unui restaurant în Khiam. În aprilie 2023, inaugurase Tabliyat Waliya. În cele șase luni de activitate, restaurantul care servește diferite preparate libaneze din carne, de la sandvișuri tawouk, la platouri kibbeh nayeh (n.r. biftec tartar), a prosperat. 

„Nici nu știi cât de bun e un kibbeh cu carne de oaie din România. Cele mai bune oi le aveți voi. Uite, ultima oară am cumpărat de la Roxana,” povestește Ali (35), măcelar de profesie și fratele mai mare al surorilor Soueid. 

În timpul războiului, familia nu a pierdut doar restaurantul proaspăt deschis al surorilor, dar și abatorul și ferma dintr-o localitate vecină, precum și casa părintească, care a devenit adăpost pentru soldații israelieni în timpul ocupației Khiamului. Ali a trecut milimetric pe lângă moarte, atunci când o rachetă israeliană a doborât casa vecinului în primăvara lui 2024. 

„Oamenii au nevoie de mâncare. E datoria noastră să le-o dăm”

Întoarcerea a fost dificilă, spune Fatima Soueid. „Imaginează-ți, dintr-un oraș turistic, acum a ajuns un loc care abia îi atrage pe locuitori. Nu există electricitate, iar apă poți să iei doar cu găleata de la rezervoarele comunale instalate în fiecare cartier din fonduri suedeze. Când ne-am întors, a fost un șoc. Deși am văzut filmări cu distrugerile, nu ne-am dat seama de amploare până ce nu am ajuns noi în mijlocul ruinelor Khiamului.” 

Au găsit restaurantul complet devastat. „Dar ne-am spus că trebuie să ne concentrăm pe partea pozitivă. Ne-am spus că măcar avem șansa de a o lua de la capăt, nu ca vecinii și prietenii uciși în război,” continuă Fatima. Surorile au cumpărat un generator, au adus un rezervor de apă și s-au apucat de treabă. Iar la sfârșit de ianuarie, au reușit să inaugureze pentru a doua oară restaurantul Tabliyat Waliya. 

„Mulți vecini se întorc, iar oamenii au nevoie de mâncare. E de datoria noastră să le-o dăm,” spune Fatima, pe care datoria de a le da altora un motiv de întoarcere a împins-o să investească toate resursele în restaurant. 

Între timp, casa familiei rămâne devastată. Deși e una dintre puținele rămase în picioare, clădirea a fost ocupată timp de două luni de soldații israelieni. „Mă cuprinde frica de fiecare dată când intru în casă. Nu se mai simte ca acasă,” adaugă Zarah. 

Dar sora ei adaugă că legătura oamenilor e cu pământul, nu cu lucrurile și casele lor. „Odată intrată în Khiam, m-am simțit cuprinsă de o putere interioară. M-am simțit în sfârșit în siguranță. Da, distrugerea este vastă și înfricoșătoare, și te face să te întrebi: La ce mă întorc oare? Dar ceea ce am pățit noi este nimic pe lângă ce au îndurat alții. Unii oameni și-au găsit casele reduse la ruine. Noi le-am dat altora speranța că aparținem încă Khiamului,” spune Fatima. 

Locuința familiei e o casa albastră dintr-un cartier central al orașului. Din strada lor nu a rămas decât pământul roșiatic și lipicios din sudul Libanului. Singurele locuitoare ale cartierului sunt animalele, câini și pisici de care locuitorii se feresc. „N-au avut ce să mănânce, așa că au ros din cadavrele blocate sub dărâmături. Acum au prins gust de carne de om. Mirosim a mâncare,” spune Zarah.  

În fața intrării zace un munte de produse alimentare din Israel. Nimeni nu se atinge de mâncarea lăsată în urmă de soldații israelieni care au ocupat Khiamul. „Un prieten a mâncat o ciocolată, iar apoi a dormit 24 de ore,” avertizează Ali. La mijlocul scării e o oglindă uriașă, cărată de soldați din dormitorul lui Zarah.  

Totuși, într-un răspuns oferit HotNews, IDF neagă orice ocupație militară în Khiam, susținând că în timpul raidurilor limitate au descoperit arme și echipamente militare folosite de Hezbollah. În garajul familiei Soueid a rămas o cutie de mine antitanc de producție iraniană, cel mai probabil din arsenalul Hezbollah.

La primul etaj al locuinței sunt saltele înșirate în fiecare cameră. Zarah nu le recunoaște și crede că au fost aduse din Israel. Pereții sunt acoperiți de grafitti în ebraică. „Pe un perete au desenat o hartă a cartierului. Și într-un colț al salonului și-au scris numele,” spune Zarah. 

Exploziile au dărâmat doar un perete exterior și stâlpii de susținere de sub terasă. Însă, fiecare cameră a fost distrusă metodic de ocupanții săi temporari. În bucătărie, dulapurile sunt larg deschise, iar din veselă au rămas doar cioburi împrăștiate pe podea. Obiectele personale ale familiei sunt aruncate peste tot: poze cu membrii familiei pe balcon, o sticlă de parfum goală în mijlocul holului, un sutien pătat de praful roșiatic lângă salteaua unui soldat israelian. “Nu pot lua nimic din camera mea. Nu pot atinge nimic. Vreau să arunc totul. Sunt multe gloanțe sub noptiera din dormitor. Mi-e frică,” zice Zarah.

Noul început poartă amintirea și mirosul morților de sub ruine. Pe 4 februarie, salvatorii au dezgrobat patru morți de sub dărâmături. “Am pierdut un angajat. A fost omorât împreună cu întreaga sa familie. Am pierdut clienții loiali. De fiecare dată când gătesc felurile lor preferate, mă gândesc la ei,” spune Fatima. 

În trei decenii de viață, tânăra e la a doua întoarcere într-un oraș devastat de război. „Îmi amintesc când ne-am întors după războiul din 2006. Pierdusem oameni, eram roși de durere. Însă, 2006 nu se compară cu acest război. Atunci, distrugerile erau mai ușor de gestionat. Situația este foarte diferită. Dar noi suntem aceiași și vom rămâne neclintiți,” adaugă Fatima.

„Îmi place să trăiesc în Liban. Chiar dacă este atât de dificil”

Apusul coboară peste Khiam. O mână de bărbați se strâng în fața restaurantului familiei Soueid. Fiecare vine cu o poveste despre moarte la pachet. Mustafa (48) și-a pierdut fratele și sora în aceeași zi. Fratele a fost ucis de o bombă care a lovit magazinul de lângă restaurant. Sora a murit de infarct când a aflat de moartea sa.

Când Mustafa s-a întors în oraș, a găsit doar brațele și o bucată din craniul fratelui său. Yousef are 17 ani și lucrează pe ambulanță. Tânăra sa soție și-a pierdut întreaga familie în război. Două bombe au căzut la patru ore distanță peste casa părintească, ucigând și ultimii supraviețuitori. Acum e gravidă, iar fiica ei va purta numele mamei ucise. Hassan descarcă puieți de tuia în fostul centru al Khiamului. “Îi voi planta aici. După moarte, trebuie să avem și niște viață,” spune Hassan. 

Apusul se lasă peste oraș, punând capăt zumzetului continuu al basculantelor. În fiecare colț de sat, oameni muncesc de zor să scoată moloz din casele bombardate. „Se lucrează deja și la electricitate. Știu că lucrurile vor deveni mai ușoare pe zi ce trece, dar e greu. Vecinii reconstruiesc în fiecare zi, dar pare că nimic nu se schimbă. Distrugerea este pur și simplu uriașă,” spune Zarah Soueid. 

„Îmi place să trăiesc în Liban. Nu pot să-mi părăsesc țara, chiar dacă este atât de greu să trăiești aici,” încheie Zarah.

Însă în țara lui Zarah Soueid va rămâne momentan și IDF, inclusiv în vârful unui deal aflat la nici doi kilometri de Khiam. „Pe baza situației actuale, vom menține temporar o prezență redusă de trupe în cinci puncte strategice de-a lungul graniței din Liban, astfel încât să putem continua să ne apărăm cetățenii și să ne asigurăm că nu există nicio amenințare imediată,” a declarat pentru HotNews purtătorul de cuvânt internațional al IDF, locotenent colonel Nadav Shoshani.