Corespondenta din Nepal: A treia zi. Ultimele pregatiri si-un drum de verificare

Hotelurile din Asia au un obicei foarte dragut. Dimineata, la prima ora, inainte ca clientii sa se trezeasca, pun cate un ziar sub usa in camera, ca oaspetii lor sa aiba ce sa faca daca nu au chef sa iasa dimineata din camera. Pana acum acest mic gest m-a impresionat intr-un mod placut. Azi dimineata cum deschid ziarul la 6.30 vad urmatoarele titluri: 5 oameni ucisi intr-o ciocnire electorala in zona Terai; un candidat omorat de asasini necunoscuti in zona Terai; doua masini ale unor fosti ministri au fost incendiate in zona Terai si Snoop Doggy Dog nu este iubit de englezi.

Cu siguranta ultima stire nu m-a tulburat intr-un mod deosebit, dar citind primele trei am inceput sa ma ingrijorez, gandindu-ma cum poate sa fie zona. Echipa din fata hotelului avea o stare de spirit buna, chiar optimista, asa ca si eu am inceput sa ma linistesc. Pana sa ajung in Terai, trebuia sa trec si de experienta cu zborurile interne.

Aeroportul intern era foarte aglomerat si fortificat, parca in fiecare moment se asteptau la un atac de la nu stiu cine. Insa, in ciuda aparentelor, intrarea era mult mai usoara decat preconizam. Era un singur aparat de control pentru arme si obiecte de metal, care mai la toti piuia. Asta insa n-a deranjat pe nimeni asa ca am intrat fara probleme. La oficiul de bilete era un anunt dragut, care ne ruga ca sa nu avem in bagajul de mana nici arme si nici explozibil. Se pare ca toata lumea a citit anuntul, ca n-am avut asa ceva. Nici la al doilea control n-am intampinat mai multe dificultati asa ca am reusit sa intru in zona de imbarcare fara sa arat bagajul sau pasaportul. A venit cineva si a inceput sa strige Nepalgunj asa ca ne-am strans toti si ne-am dus spre avion. Era un avion de 12 persoane, care a zburat surprinzator de placut si bine, asa ca am ajuns intr-o ora la destinatie.

La primire aeroportul mi-a oferit niste vederi familiare din jocurile de pe vremea studentiei. Cei care au jucat vreodata Delta Force sau Counter Strike isi pot imagina repede imaginea fortificatiilor si turnurilor si imaginea tevii mitralierelor prin sacii de nisip. Acest lucru m-a linistit destul de mult, am vazut ca avem securitate buna. La aterizare ne-a lovit caldura, se spunea ca vor fi 40 de grade toata ziua si ca maine va fi si mai cald.

Iesind din aeroport am vazut ceva absolut surprinzator. Ce am descris din Kathmandu a fost descrierea luxului nepalez, comparat cu saracia oamenilor din zona Terai. Aceste imagini cu greu pot fi descrise si dupa cum mi se pare mie nici fotografiile nu arata 100% imaginea de acolo. Casele, lipsa masinilor, oamenii, hotelurile, absolut totul are un efect socant asupra omului. Ceea ce este la fel ca si in capitala este amabilitatea si pasnicia oamenilor de aici.

Ajungand la hotel am avut primul briefing cu echipa de observatori pe termen lung, care sunt in capitala de 5 luni si in orasul nr.2, adica Nepalganj, de 12 zile. Dezamagire mare insa, apartent nici ei nu aveau mai multe informatii decat noi. Nu stiau unde sunt sectiile, drumurile, daca este pod peste rauri sau nu, deci erau nefolositori. Am aflat insa cu surprindere, cand am intrebat unde e orasul, ca am trecut deja prin el. Eu nici pana acum n-am inteles unde incap toti oamenii, dar atata timp cat Kathmandu era mare chiar nu inteleg cum incapeau atatia oameni in casutele minuscule din Nepalgunj.

Imediat dupa briefing am plecat cu echipa mea sa vad pregatirile. Ceea ce am vazut pana acum imi da motive de incredere. Cu siguranta, in toate sectiile de votare toata lumea m-a asigurat ca lucrurile merg bine, ca nu vor fi probleme si ca aceasta zona nu e deloc problematica. Avertismentele oamenilor de la ONU insa au spus altceva. La intrarea in sectii se gaseste fara exceptie semnul conform caruia este strict interzis sa iei arma cu tine la vot. Femeile si barbatii stau in randuri diferite si exista doua „cabine de vot”, ceea ce insemna doua bucati de carton. Pregatirile au fost intense insa, toate sectiile pregatite atat sa ofere informatii pretioase alegatorilor, cat si sa se apere daca e cazul. De la inspectorul sef am aflat ca in zona sunt 64.000 de politisti, majoritatea angajati numai pentru aceasta saptamana. Daca amenintarile maoistilor cu 200 de cadre pe sectie nu este reala, atunci probabil politia va fi in stare sa garanteze linistea.

Sistemul de vot este unul foarte complicat, mi-a luat ceva timp sa inteleg, ceea ce m-a pus pe ganduri. Oare oamenii inteleg ce voteaza? Ca sa inteleaga toata lumea usor buletinele si procedura de vot si ca sa nu fie probleme cu oamenii care nu pot sa citeasca, pe buletinul de vot sunt tiparite numai logourile sau siglele partidelor. Dai votul pe lista, dar fara sa scrie numele partidului, numele candidatului, ai numai imaginea. Problema insa este ca din cele 54 de partide inscrise multe au sigle asemanatoare. Palierul siglelor insa este mare: de la copac, mina, minge de fotbal, femeie, copil, pana la secera si ciocanul in toate variantele, gasesti toate siglele posibile. Sunt curios maine cum se va desfasura procedura si cat de usor se descurca oamenii.

Dupa vizitele sectiilor ne-am apucat sa facem echipele, sa impartim echipamentele si sa facem planul de bataie pentru maine. Avand in vedere ca vor fi peste 40 de grade si ca foarte probabil nimeni nu o sa fie violent fata de noi, ne-am decis sa nu luam veste. Chiar nu cred ca am luat o decizie proasta. Eu am primit un sofer cu jeep-ul local TATA-Sumo, un traducator si voi mai lua cu mine un alt ajutor din parlament, pe Xavier. El e din Belgia si deja a fost in toate tarile de pe mapamond asa ca s-a obisnuit repede cu Nepalul. La crearea planului, problema noastra majora eram ca nu prea stie nimeni unde sunt drumurile pe aici. Harta rutiera omite nu numai drumuri, dar si orase. Harta pe care am primit-o de la ONU este foarte amanuntita, dar numai despre Nepalgunj. In acest fel ce facem maine va fi si un mare risc, avand in vedere ca stim unde vrem sa ajungem cu exactitate, dar mai putin cum. Ce am aflat deja este ca aici 100 de kilometri inseamna cel putin trei ore si daca ajungem la un rau sa ne intoarcem ca nu avem pod.

Orasul e plin cu observatori, este si un sediu central ONU, dar ne-am vazut deja cu britanicii, cu niste observatori din Cambogia si SUA, asa ca maine avem toate sansele sa asiguram un climat normal de vot. In oras e liniste, dupa observatorii nostri chiar prea multa liniste, numai dupa pregatiri, numarul exagerat de politie si drapelele partidelor de pe casa oamenilor sugereaza ca maine e zi cruciala in istoria acestei tari.

De maine raspund la numele de cod Lima Tango 6-2, adica LT62. Deocamdata stau in camera si astept sa se intunece total, ca numai dupa aparitia noptii pleaca armata tantarilor ce a aparut acum cateva minute. Avand in vedere ca am ascultat sfatul colegului letonian si am ramas la gin in loc de Savarina (medicamentul anti-malarie), poate e si un lucru destept sa nu ies. Maine incepem la 6.15 si probabil ca vom termina foarte tarziu. Insa abia astep si sper ca dupa ziua de maine pot sa afirm ca am luat parte activa la crearea unei democratii.