Cosmin Alexandru: Numai un partid de nisa poate functiona pe internet

In reactiile cititorilor la un nou partid, tot apar referiri la URR. Pentru cei care au deschis televizoarele mai tarziu, URR inseamna Uniunea pentru Reconstructia Romaniei, un partid infiintat in anul 2000 si condus de Cosmin Alexandru pana in 2005. Gasitiaiciurmele sale online. Mi-a venit deci ideea: Cosmin Alexandru e important in aceasta dezbatere, el a incercat un partid onorabil in Romania. L-am sunat, am batut palma.

La cateva ore am primit un mesaj de la Mihnea Maruta: ii venise aceeasi idee, il sunase pe Cosmin, dar omul ii spusese ca deja avea o intelegere cu mine. Drept urmare, i-am propus lui Mihnea sa facem interviul impreuna. In definitiv,el a exprimat cel mai binefilosofia de organizare a unui partid-retea, care pleaca din mai multe puncte. Si ce exemplu mai bun de colaborare decat un interviu plecat din doua directii? Interviul apare aici si, concomitent, Mihnea il publica pe ImpactNews. (CG)

Mihnea Maruta: Ai infiintat Uniunea pentru Reconstructia Romaniei(URR)in 2000, dezamagit ca fusesesi nevoit sa alegi intre Ion Iliescu si Vadim Tudor. Cati ati fost la inceput si ce va lega?

Cosmin Alexandru:Am inceput circa 10 oameni si ne lega discrepanta intre ceea ce ne doream de la clasa politica si ce a putut ea sa ne dea la 10 ani de la revolutie (Iliescu-Vadim).

Cristian Ghinea: Cosmin, pe blogul tau, faci bilantul pe scurt:”Am participat la alegerile locale si generale din 2004 insa cu rezultate sub asteptari. Resursele noastre financiare si umane insuficiente nu ne-au permis sa ne putem pune in practica idealurile politice. In primavara lui 2005, URR a fuzionat cu PNTCD formand PPCD, in speranta crearii unei forte politice crestin-democrate. La putin timp dupa fuziune, datorita diferentelor de opinie cu noii nostri parteneri, m-am retras din viata politica, impreuna cu majoritatea membrilor URR.” De aici imi vin o serie de intrebari. Ce inseamna „resurse financiare si umane insuficiente”? Ce ar fi trebuit sa fie si ce a fost? Oameni si bani.

C.A.: In termeni de oameni, am fost cateva sute la nivel national, mult prea putini pentru nevoile de organizare, comunicare si supraveghere a numararii voturilor. In termeni de bani, ne-am bazat doar pe fondurile noastre si ale prietenilor nostri. N-am gasit alte resurse, care sa ne permita sa facem saltul la nivelul urmator.

M.M.: Sprijin extern ati avut?

C.A.:Da, dar nu financiar. Am fost sprijiniti cu programe de instruire si de catre americani – NDI si IRI(National Democratic Institute si International Republican Institute n.n.), si de catre europeni, in principal fundatii nemtesti. Cred ca am beneficiat cam de aceleasi programe de care se bucurau si organizatiile de tineret ale partidelor traditionale.

C.G.: Cateva sute de oameni imi par putini fata de ce se auzise. Pareati mai multi, asa, la o privire dinspre presa. Oricum, valva a fost mai mare decat numarul. Ce s-a intamplat, au promis mai multi ca vin decat au venit de fapt?

C.A.:Efectul de care zici a fost cauzat de o buna comunicare :). Ne miscam mult mai bine decat orice partid in spatiul virtual si asta a dat senzatia de agitatie. Cand am zis „cateva sute”, m-am referit la oamenii cu adevarat si consecvent activi. Membri si candidati am avut mai multi, dar nu erau implicati in munca de zi cu zi.

M.M.: Existau oameni care munceau doar la partid sau toti faceati politica in timpul liber?

C.A.:Si, si. Majoritatea organizatiilor aveau un grup de oameni dedicati si altii care contribuiau cu timp, bani sau alte resurse, in limita timpului disponibil, la diverse proiecte locale sau nationale.

1 milion de euro…

C.G.: Hai sa insist pe linia asta, poate scoatem mai mult de la tine. Cam cati oameni sunt necesari sa se ocupe de un partidfull-time, angajati? Si care apreciezi ca ar fi bugetul operational astazi (cu si fara voluntariat)?

C.A.:Cred ca ar fi nevoie de vreo 10-15 oamenifull-timela centru, de 5-10 in fiecare filiala judeteana si de 3-5 oameni in filialele de orase importante din judete. In materie de costuri, cam 50.000 de euro/luna pentru centru si in jur de 30.000 pentru filialele de judet. Probabil ca, intrand in detalii, costurile generale s-ar situa undeva in jurul a un milion de euro pe an, pentru o structura performanta.

C.G.: Un milion de euro pe an. Vazand comentariul unui cititor, imi ziceam asa: vedem cat ne-ar trebui (eu cred ca, prin voluntarizare, am reduce costurile), apoi anuntam public:”Daca ne strangem X oameni care sunt dispusi sa plateasca o cotizatie Y, se porneste. Daca nu, nu”. Crezi ca se poate in Romania un partid sustinut dinmembershipsi cotizatii? Te intreb ca: 1) om care a incercat o organizatie; 2) consultant.

C.A.:Asta e cea mai grea intrebare dintre toate. Cred ca un partid se poate naste in Romania asa cum zici, insa nu cred ca poate trai asa cum zici. Adica foarte repede, la primele greseli sau disonante intrlideri si cotizanti, cei din urma si-ar retrage sprijinul. Or, conducerea unui partid nu poate actiona incontinuu intr-un fel in care sa multumeasca pe toata lumea. Asta e problema cu coagularea pe dreapta. Oamenii mor cu principiile in mana. La stanga, inghit orice atata timp cat isi satisfac interesele. La dreapta, democratia e principala piedica. Noi, in URR, discutam modelul de a organiza un partid asemeni unei societati pe actiuni, dar modelul trebuie rafinat.

Si doua milioane de dolari…

M.M.: Intr-un text pe care l-ai scris in noiembrie 2009 in revista „22”, vorbesti voalat despre conditiile puse de oamenii de afaceri care, la o adica, ar finanta un partid. Ce conditii concrete vi s-au pus voua, la URR?

C.A.:Conditiile variau in functie de suma. Au mers de la cerinta concesionarii unor monopoluri pana la sustinerea candidaturii la presedintie a candidatului altui partid.

M.M.: In acelasi text din „22”,spuica obstacolul majorpentru oinitiativapoliticalansatade persoane oneste e motivatia, adica dispozitia de a face absolut orice pentru a castiga, si asta pentru ca politicienii nostri n-au retinerea asta, in timp ce un om cu principii are limite ale compromisului. Da-ne cateva exemple de situatii in care voi, cei de la URR, ati spus”Pana aici”.

C.A.:Exact cele de mai sus. A douasituatieavea un „pret” de 2 milioane de dolari,constandin sprijin de campanie (cash, logistica, media etc.). Aproape incontinuu eram tatonati cu diverse tipuri de oferte de la partide, politicieni sau finantatori. Dupa ce am refuzat-o pe ultima, de care am zis mai devreme, am iesit din carti. Mesajul care a ajuns la noi a fost ca nu suntem parteneri seriosi de discutie:”Daca n-ati venit pentru bani in politica, atunci de ce-ati venit?”.

M.M.:Adica vi se dadeau 2 milioane de dolari, dar sa sustineti un alt candidat la presedintie.

C.A.:Nu chiar asa :). Ni se dadeau 2 milioane ca sa crestem in sondaje, influenta si intentie de vot, si abia apoi sa sustinem alt candidat.

C.G.: O dau pe gluma, mi se pare o suma importanta: erati scumpi. Dar intrebarea era buna: daca nu ati venit pentru bani, atunci pentru ce? Fa-necatevacategorisiri: cum erau oamenii din URR, ce ii interesa, ce ii mana in lupta?

C.A.:Eram scumpi pentru ca eram rari. Mai exact, unici in politica de atunci. Cei mai multi dintre noi veneam din business. Aveam unde sa facem bani. Poate nu 2 milioane, dar suficienti pentru noi si familiile noastre. Noi voiam sa facem politica asa cum ne faceam afacerile. Corect. Numai ca atunci, ca si acum, asta suna ireal in Romania si te plaseaza in categoria excentricilor care trezesc mai degraba ridicari din sprancene decat strangeri de maini. URR-ul a ramas o experienta foarte frumoasa pentru majoritatea celor care au fost acolo sau care au urmarit-o, si asta tocmai pentru ca noi am iesit din lupta pentru aceleasi motive pentru care am intrat. Nu ne-am sucit pe parcurs.

M.M.: V-ati confruntat cu tentative de deturnare/compromitere?

C.A.:Nu cred. Sistemul de luare a deciziilor era suficient de transparent si bine structurat incat sa previna o deturnare. Am avut, evident, parte de incercari de compromiteri in media centrala si locala, dar nu cred ca au avut un impact semnificativ.

M.M.: Care a fost strategia URR: v-ati propus ca, in prima faza, mesajul vostru sa ajunga doar in orase? Cu mintea de acum, nu trebuia sa fiti mai radicali, pentru diferentiere?

C.A.:Da, in strategia initiala am tintit orasele mari, dar apoi ne-am dat seama ca n-a fost cea mai buna alegere. Pentru ca, acolo, partidele din Alianta DA stateau cel mai bine. Pana la urma, s-a dovedit ca am avut cel mai mare succes in orasele medii, care cadeau intre influenta de dreapta din marile orase si cea de stanga din mediul rural. Am fost atat de radicali cat ni s-a potrivit sa fim. N-am vrut sa exacerbam ceva ce nu ne-ar fi reprezentat.

C.G.:Din cate stiu,URR aavut cativa candidati care au castigat mandate in teritoriu. Cum a mers dezvoltarea la nivel local? Ma intereseaza ce a fost dincolo de ce s-a vazut in presa de la Bucuresti.

C.A.:Dezvoltarea in orasele mici a mers cel mai bine, pentru ca, acolo, toti se cunosc intre ei si, cand propuneam oameni ai locului curati, vorba se raspandea repede, la fel si efectele asupra organizatiei locale. De asemenea, orice sprijin de la centru producea impact acolo, spre deosebire de orasele mari, unde se vedea mult mai greu.

M.M.:”Oameni ca tine, nu politicieni”;cum ti se pare acum sloganul vostru de la alegerile locale din 2004?

C.A.:Genial, doar e al nostru :). Lasand gluma la o parte, cred ca acum e si mai valabil. Imi pare ca distanta dintre politicieni si electorat se mareste constant.

M.M.: Te intreb pentru ca m-am intrebat daca nu cumva oamenii vor sa voteze politicieni…

C.A.:Nu cred. Cel putin nu oamenii pe care ii cunosc eu.

C.G.: Cand ai inceput sa tragi concluzia ca nu merge? Care a fost declicul, momentul in care ti-ai zis „Gata, am investit destul in asta”?

C.A.:Perioada dintre alegerile locale si cele generale din 2004. Cand mi-am dat seama ca cei pe care ii tinteam cel mai mult ca votanti se indreptau catre votul util, catre Alianta DA. Am sperat ca la generale vor fi, totusi, suficient de multi dispusi sa riste pentru o noua generatie in politica, dar n-a fost asa.

Cei mai vocali sunt si cei mai disruptivi

C.G.: Ce ai face diferit daca ar fi sa o iei de la capat?

C.A.:Mi-as securiza un capital de pornire, poate in jurul costurilor de functionare din primul an. Asta mi-ar da libertatea crearii unei bune fundatii pentru constructie.

M.M.: Ce prim sfat le-ai da liderilor unui potential partid coagulat pe internet?

C.A.:Niciunul, pentru ca nu-mi imaginez cum ar putea functiona un astfel de partid in afara unei pozitionari de super-nisa. Adica sa promita atingerea doar a unui obiectiv politic foarte particular. Asta ar putea ralia trupe si resurse foarte orientate. Altminteri, daca ar fi vorba de un partid generalist, democratia romaneasca a internetului l-ar omori in cateva luni.

M.M.: Esti sceptic siin cazul in cares-ar inregistra toti cu nume si prenume la dezbaterile premergatoare?

C.A.:Din nou, nu sunt sceptic la partea de pornire, ci la cursa lunga. O sa constati ca cei mai vocali sunt, de obicei, si cei mai disruptivi. Ei vor monopoliza discutiile si ii vor demotiva pe cei care ar vorbi mai putin si ar face mai mult. Noi nu avem o cultura de asociere in jurul faptelor, ci, mai degraba, al vorbelor. Or, internetul e mana cereasca pentru pareri, argumentari si despicari de fire in paispe. Pentru un partid eficient, asta e moartea pasiunii.

C.G.: Cosmin, ai iesit definitiv din politica sau te mai intorci?

C.A.:Deocamdata, definitiv 🙂 . Nu ma mai intereseaza o cariera politica, dar sunt dispus sa mai ajut politicieni sau initiative politice care mi se pare ca merita.

M.M.: La ce ai renuntat in acei 5 ani de URR, dar n-ai mai face-o?

C.A.:Am renuntat la niste bani, la mult timp si la alte proiecte, pentru ca i-am dat acestuia prioritate. Acum n-as mai renunta la echilibrul pe care l-am dobandit in viata personala si profesionala, dar, cum ziceam, sunt inca dispus sa investesc timp siknow-howintr-un proiect convingator. Imi pasa in continuare foarte mult de tara mea.

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro