Sari direct la conținut

Covasna: Primăria Sfântu Gheorghe condamnă profanarea statuii lui Mihai Viteazul

HotNews.ro
Grupul statuar Mihai Viteazul, Foto: Mediafax
Grupul statuar Mihai Viteazul, Foto: Mediafax

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe condamnă profanarea statuii lui Mihai Viteazul din municipiu, pe soclul căreia persoane necunoscute au scris cu vopsea de culoare albă TRIANON 1920 şi au desenat un steag roşu-alb-verde, şi cere sprijinul cetăţenilor pentru identificarea autorilor, notează Agerpres. Primăria Sfântu Gheorghe menţionează, într-un comunicat de presă, că a aflat sâmbătă seara despre „acţiunea provocatoare prin care a fost vopsit soclul statuii lui Mihai Viteazul din centrul oraşului”, precizând că aceasta a fost curăţată de angajaţii societăţii de salubritate.

Potrivit comunicatului, primarul Antal ?Arpad „condamnă aceste acţiuni” şi solicită Poliţiei locale şi celei naţionale să investigheze faptele şi să identifice autorii.

Totodată, Primăria Sfântu Gheorghe face un apel la locuitori ca, „în cazul în care au fost martori la acest act provocator, să anunţe autorităţile”.

„Este evident că vorbim despre o provocare şi este foarte important să aflăm cine este autorul. Condamnăm ferm astfel de gesturi”, spune primarul Antal ?Arpad, citat în comunicat.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, la o zi după ce aproximativ 200 de persoane, majoritatea venite din alte judeţe ale ţării, au sărbătorit în Piaţa Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, care a consfinţit destrămarea Imperiului austro-ungar şi unirea Transilvaniei cu România.

Tot vineri, cu câteva ore înainte de manifestarea organizată de Asociaţia „Calea Neamului”, peste 200 de persoane de etnie maghiară au comemorat împlinirea a 101 ani de la semnarea „dictatului” de la Trianon, în cadrul unei adunări organizate de Consiliul Naţional Secuiesc în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, ambele acţiuni desfăşurându-se paşnic, fără incidente.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna a anunţat, vineri, că a demarat cercetările pentru identificarea persoanelor care au profanat statuia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Conform reprezentanţilor instituţiei, poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că partea din spate a soclului statuii a fost vopsită şi inscripţionată.

De asemenea, stâlpii care înconjoară statuia au fost vopsiţi, iar mai multe plăci de marmură din partea dreaptă a soclului lipsesc.

Tratatul de la Trianon, semnat pe 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, a marcat destrămarea imperiului austro-ungar şi unirea Transilvaniei cu România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro