Craiova: Bărbatul suspectat că a împușcat un tânăr după o șicanare în trafic a fost arestat preventiv
Bărbatul bănuit că a împușcat în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Craiova, un tânăr de 25 de ani, după o șicanare în trafic, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, informează Mediafax.
Măsura arestării preventive pentru o perioada de 30 de zile a fost dispusă duminică de Tribunalul Dolj.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj.
Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost rănit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Craiova, după ce asupra mașinii în care era au fost trase focuri de armă dintr-o altă mașină. Cele două vehicule s-au șicanat în trafic, iar agresorul era căutat. Polițiștii doljeni au făcut sâmbătă o percheziție domiciliară acestuia, în localitatea Breasta, iar anchetatorii au pus sub acuzare suspectul pentru tentativă la omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost identificat şi reţinut în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, când încerca să plece din țară.