Cristian Tudor Popescu, despre „autodetonarea” lui Victor Ponta: „E posibil ca socoteala lui să se potrivească cu cea din târg”

„Dincolo de toate comentariile care s-au făcut azi despre «autodetonarea» lui V. Ponta, rămâne întrebarea: de ce a spus asta fără să fie forțat de vreo dezvăluire de presă, de bunăvoie și nesilit de nimeni, în plină campanie electorală?”, scrie jurnalistul Cristian Tudor Popescu în legătură cu scandalul izbucnit joi după ce fostul premier social-democrat a făcut cunoscut faptul că a primit cetățenia sârbă pentru că în 2014 a dat ordin „peste structurile românești să deschidă valea de la Porțile de Fier și-n felul ăsta nu s-a inundat Belgradul”.
„Cum se îmbucă asta cu faptul că Ponta poate fi orice are interes să fie, dar prost nu e?”, mai întreabă gazetarul, într-un postare publicată joi seară pe pagina lui de Facebook și intitulată „Ce e sub chiloții tricolori”.
„Răspunsul se află în următoarele fraze: «Am luat hotărârea să inund sate românești ca să salvez Belgradul, peste capul structurilor de stat, la ora 12 noaptea, ca prim-ministru. Un lider trebuie să ia hotărâri rapide și corecte»”, precizează Cristian Tudor Popescu (CTP).
„Ponta țintește astfel adevărata semnificație, aflată sub chiloții tricolori, a cuvintelor «suveranism» și «antisistem», pe care își bazează campania”, consideră jurnalistul.
Ce mai afirmă CTP:
- „Suveranism nu are doar sensul de suveranitate a statului român, aceasta fiind, de altfel, clar prevăzută în Constituție, ci și de Suveran, pe persoană fizică, adică Autoritar Suprem, deasupra tuturor.
- Deasupra tuturor cetățenilor, dar și deasupra tuturor structurilor statului democratic, considerate corupte asupritoare ale oamenilor – Sistemul.
- Ponta a calculat că iese pe plus cu mesajul «Voi fi un dictator adevărat, Sistemul voi fi eu, nu toți ăștia», comparat cu interpretarea «A pus România pe locul 2 față de o țară străină».”
„Și dată fiind actuala sete a majorității românoase de a fi stăpâniți din nou de un singur om, e posibil ca socoteala lui Ponta să se potrivească cu cea din târg”, conchide gazetarul.
Fostul lider PSD și premier Victor Ponta, care candidează independent la alegerile prezidențiale din luna mai cu sloganul „România pe primul loc”, a spus miercuri, într-un podcast moderat de Robert Turcescu, că are cetățenia sârbă pentru că în 2014 i-a „ajutat cu o chestie extraordinară”. El susține că atunci a dat „ordin peste structurile românești să deschidă valea de la Porțile de Fier”, ca să nu se inunde Belgradul. Întrebat de ce a fost nevoie de acea dispoziție dată de el, Ponta a spus: „Pentru că se inunda partea românească. Și s-a inundat”.
Afirmațiile lui Ponta privind inundațiile din 2014 au provocat reacții puternice în spațiul public, premierul Marcel Ciolacu, candidatul coaliției, Crin Antonescu, și liderii PSD cerându-i să se retragă din cursa prezidențială de anul acesta. Iar liderul partidului DREPT, Vlad Gheorghe, a anunțat, pe Facebook, că va depune o plângere penală la Parchetul de pe lângă ICCJ pentru înaltă trădare pe numele fostului premier.
Ponta le-a răspuns susținând că „în vremuri grele adevărații lideri iau decizii pentru oameni, iar haterii critică și dezinformează”. „În 2014, am avut grijă în primul rând de români – niciun locuitor din zona riverană a Dunării nu a fost in pericol – nicio gospodărie nu a fost grav afectată. Am salvat și mii de vieți omenești din țara vecină și prietenă Serbia”, a scris el.
Într-un mesaj publicat joi pe Facebook, fostul premier a precizat că în anul 2014 au avut loc cele mai mari inundații din ultimii 120 de ani din Europa, care au produs victime și distrugeri uriașe, iar România, ca un bun vecin, a ajutat țările aflate în pericol.
„Sunt pregătit pentru toate atacurile murdare și disperate ale Rețelei «Soros» și ale corupților care se tem de mine. Nimic și nimeni nu mă poate intimida sau opri din drumul meu acum. Nu voi organiza «înjunghieri» pe la spate, ca la USR, și nici nu mă voi ascunde de dezbateri în spatele fustelor unei jurnaliste dominate de propriile frustrări freudiene! Voi continua să le prezint românilor proiectele serioase prin care să ieșim din criza actuală, să le redăm demnitatea și siguranța pentru viitor! Românii trebuie să știe că, în 2014, au avut loc cele mai mari inundații din ultimii 120 de ani din Europa, care au produs victime și distrugeri uriașe”, s-a apărat Ponta.