Sari direct la conținut

Cristian Tudor Popescu explică de ce România nu este la reuniunea de criză de la Paris / Nu se ține seama de un lucru: Alta este prima țară neinvitată

HotNews.ro
Cristian Tudor Popescu - CTP la podcastul Recorder, Foto: Captura de ecran
Cristian Tudor Popescu - CTP la podcastul Recorder, Foto: Captura de ecran

Gazetarul Cristian Tudor Popescu spune, într-o postare intitulată „De ce nu suntem la Paris”, că România nu este „o țară invitabilă” din cauza situației interne și subliniază că prima țară neinvitată la reuniunea de criză din Franța este Ucraina.

Reacția gazetarului vine în condițiile în care la Paris are loc o reuniune de criză, la care participă doar câțiva lideri europeni, în care vor căuta un răspuns la negocierile începute de SUA și Rusia pe tema încheierii războiului din Ucraina. România nu a fost invitată.

Cristian Tudor Popescu spune, într-o postare pe Facebook, că a tot auzit afirmații precum „România a fost sărită la Paris” sau „Iar suntem ținuți la colț” și că „România a fost sărită la Paris”.

În favoarea ideii de a fi inclusă și România în discuții, „se evocă ajutoarele pe care le-am dat Ucrainei, sistemul de apărare Patriot pe care i l-am cedat, granița lungă pe care o avem cu ea, dreptul nostru de a participa la reconstrucția de după război”.

„Argumentele sunt corecte, dar nu se ține seama de un lucru: prima țară neinvitată este Ucraina“, deoarece – spune gazetarul „acum, la Paris, nu e vorba de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. E vorba de războiul Americii lui Trump împotriva Uniunii Europene, război declarat prin cuvântarea vicepreședintelui Vance.”

„<Cel mai mare dușman al Europei nu e Rusia, e în interiorul ei>, a zis cauboiul călare pe măgar, adică guvernul social-democratului Scholz din Germania e mai periculos pentru Europa decât Putin! Iar valorile democrației sunt apărate dacă în Germania vor guverna neonaziștii AfD și în România naționaliștii-extremiști antieuropeni”, spune Cristian Tudor Popescu.

„Cu un președinte provizoriu, cu un guvern care se poate rupe în orice moment, cu cel mai important general al Armatei aflat sub cercetare penală, cu candidatul preferat al Kremlinului pretinzând că primește rapoarte de la serviciile secrete și nefiind întrebat nimic de niciun organ, cu o influență a Rusiei, aliatul antieuropean ad-hoc al lui Trump, puternică și penetrantă, este România o țară invitabilă?”, se întreabă el.

Gazetarul încheie postarea cu o ironie mușcătoare la adresa lui Cătălin Georgescu:

„Ehei, alta ar fi fost situația dacă era cg președinte… Omul lui Dumnezeu ar fi știut „să nu stea în genunchi”, să își folosească piciorul ca „să pună piciorul în prag” și mâna ca „să dea cu pumnul în masă”, una peste alta, ce să mai, ca „să dea cu ei de pământ”, ca la judo…”

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
INTERVIURILE HotNews.ro