Criza, inflație, dobânzi, vin vremuri grele
La nivel mondial băncile centrale mari si mici anunță că vine o criză. Pandemia a produs un șoc care a fragilizat sistemul economic mondial, la care s-a adăugat un recul al globalizării, și acum avem o criză energetică și un război pe fondul unei schimbări de paradigmă spre ecologism. Apariția unei crize economice în acest context nu pare deloc surprinzătoare.
Personal nu credeam că o să mai văd în România inflație de doua cifre. Deja orice nivel peste 5% mi se părea exagerat anii trecuți. Acum vedem inflația ajungând la un șocant 15%.
15 % rata a inflației înseamnă că de fapt toți am pierdut 15% din puterea de cumpărare. Suntem toți cu 15% mai săraci de cât am fost anul trecut.
Ca să înțeleagă tot poporul, dacă anul trecut cumpăram cu ceva cu 100 lei, anul acesta ne costa 115 lei să cumpărăm același lucru din același loc.
Inflația și ramurile economiei. Cine pierde? Cine câștiga?
Prețurile influențează în mod diferit comportamentul consumatorilor. Există produse, bunuri sau servicii pentru care consumatorii reacționează mai mult sau mai puțin la schimbările de preț.
Atunci când schimbările de preț afectează foarte mult cererea, avem o cerere elastică. Atunci când schimbările de preț nu afectează semnificativ cererea avem o cerere inelastică. Sună poate un pic tehnic dar esența este simplă.
Elasticitatea cererii pentru fiecare ramură a economiei ne poate indica ce urmează să se întâmple. Ramurile cu cerere inelastică au toate șansele să beneficieze de creșterile de prețuri. În cazul lor, scumpirile nu se traduc în reduceri ale consumului cantitativ. Exemple perfecte sunt energia, gazul, combustibilii, țigările, și alimentele de bază.
Ramurile cu cerere elastică au toate șansele să piardă masiv. Creșterea prețurilor va duce la scăderea consumului, atât cantitativ cât și ca valoare totală. Exemple in acest sens sunt cheltuielile cu servicii turistice, alimentație publică, produse textile, electronice etc.
Un alt criteriu poate fi dependența de creditare. Afacerile care depind de creditare sunt mai vulnerabile, afacerile care nu depind de creditare sunt mai puțin vulnerabile. De exemplu, construcțiile sunt un domeniu dependent de creditare. Majoritatea construcțiilor sunt finanțate direct sau indirect din credite. Scumpirea creditelor face mai dificilă decizia de a efectua lucrări de construcții, sau de a cumpăra construcții.
Un indicator destul de rar discutat este viteza de rotație a capitalului circulant. Cu cât viteza de rotație este mai mare, cu atât expunerea la inflație este mai redusă. Firmele care reușesc să asigure o viteză de rotație relativ ridicată vor reuși să se adapteze mai repede și vor avea nevoie de un capital circulant relativ mai redus, deci vor fi ceva mai reziliente.
În condiții de inflație activitățile de import și cele de export sunt afectate diferit. Ca idee inflația favorizează exportatorii și de-favorizează importatorii. Problema este că inflația nu este numai în România ci in majoritatea lumii.
O altă problemă specifică crizei actuale o reprezintă transporturile internaționale de mărfuri. În acest sens, probabil firmele care exportă servicii sau bunuri ne-materiale se descurcă mai ușor decât firmele care exportă bunuri materiale.
Deci, pe criteriile alese de mine (pot fi multe altele) probabil firmele câștigătoare ale crizei vor fi firme care activează pe o piață cu cerere inelastică, care nu depind de credite, au o viteză de rotație a capitalului circulant peste medie, și exportă servicii sau bunuri ne-materiale. În această categorie sunt unele firme de software de exemplu.
Probabil firmele ne-câștigătoare vor fi firme care activează pe o piață cu cerere elastică, depind de credite, au o viteză redusă de rotație a capitalului, si depind de importuri de bunuri materiale.
Succesul sau insuccesul depind enorm și de concurență. Poate o ramură sau alta este favorizată sau defavorizată în genere, dar concurența poate schimba dramatic perspectiva de succes au unei firme. În condiții de criză, in aceeași ramură, firmele puternice prosperă de multe ori pe seama concurenței mai slabe.
Mituri despre crize și realitatea
- În criză statul trebuie să-și reducă cheltuielile. FALS, Statul trebuie să-și reducă cheltuielile numai dacă sunt probleme cu finanțarea deficitului bugetar. Altfel, în criză se recomandă ca statul să-și crească cheltuielile (și deficitul), pentru a compensa scăderea consumului. De ce? Pentru că astfel se mențin veniturile agenților economici și se atenuează riscul de șomaj. Statul poate fi silit să-și reducă cheltuielile și implicit deficitul, dacă serviciul datoriei publice este ne-sustenabil.
- În criză statul trebuie să-și reducă numărul de angajați. FALS. În criză agenții economici concediază angajați pentru a-și aduce costurile sub control. Dacă și statul face concedieri, practic rata șomajului crește pentru că piața nu va putea acoperi cu posturi disponibile.
- BNR trebuie să administreze crizele. PARȚIAL FALS. BNR se implică în administrarea crizelor, dar are influență doar prin piața monetară și financiară și prin politicile din domeniul bancar. Toate instituțiile statului trebuie să se implice în administrarea crizelor. Actorii principali sunt BNR si Guvernul.
- Prețurile se pot fixa de către stat pentru rezolvarea inflației. FALS. Statul poate fixa prețurile în două moduri. Primul mod este stabilirea unui plafon de preț impus, al doilea mod este stabilirea unei subvenții care să reducă prețul la consumator. Prima variantă, fixarea unui plafon de preț, se știe din nenumărate cazuri din trecut, duce la penurie. Practic nimeni nu va vrea să producă sau să importe o cantitate suficientă pentru nevoile pieței. A doua variantă, în funcție de volumul și valoarea totală a vânzărilor pentru bunurile respective poate fi sau nu sustenabilă financiar. Subvenționarea prețurilor la gaze, combustibili, energie este dincolo de capacitatea financiară a statului, valoarea sumelor fiind departe de ce se poate finanța sustenabil. Probabil se pot subvenționa medicamente pentru boli rare de exemplu, unde valoarea totală nu este semnificativă la nivelul bugetului. Statul poate însă influența prețurile prin reducerea TVA sau a accizelor. Problema este că valoarea veniturilor la care ar trebui renunțat este dincolo de capacitățile bugetului.
- Creșterea dobânzii de referință este un furt. FALS. În primul rând dobânda privește două categorii sociale cu interese opuse, deponenții băncilor și debitorii băncilor. Creșterea dobânzii favorizează deponenții și încurajează economisirea, dar defavorizează debitorii (persoanele care au datorii la bănci). Scăderea dobânzii încurajează consumul și favorizează debitorii, dar descurajează economisirea și defavorizează deponenții băncilor. Indiferent de situație, și deponenții băncilor și debitorii băncilor au semnate contracte care prevăd exact ce se întâmplă și cum se determină dobânzile. Majorarea sau diminuarea dobânzii în cadrul unui contract și în limitele unui contract nu este furt ci este parte a înțelegerii semnate inițial. Poate fi furt doar o nerespectare a clauzelor contractuale.
- Există rețete clare și cunoscute de succes în criză. FALS. Fiecare criză are caracteristicile ei. Ceea ce a funcționat într-o criză precedentă, sau în altă țară, nu se aplică automat și fără discernământ în criza precedentă. Nimeni nu are rețete magice. Cine zice că are, cel mai probabil este un șarlatan.
- Crizele se rezolvă de la sine. ADEVĂRAT. Economia are tendința de a se echilibra după orice șoc. Problema este cu ce cost, mai ales în ceea ce privește nivelul de trai, și după cât timp. Măsurile care se iau, au ca obiectiv reducerea amplitudinii crizei și a duratei, dar, întrucât nu pot exista rețete magice, întotdeauna sunt discutabile. Nu e totuna dacă o criză durează luni, trimestre, semestre, ani, cincinale sau decade.
- PNRR va salva România de criză. Cel mai probabil FALS. Criza actuală este cauzată în mare parte de intervenții masive ale statelor în economie, și mai ales de emisiunile masive de monedă forte (dolar, euro, yen, lire etc). O problemă cauzată de excesul de bani nu se rezolvă cu mai mulți bani. Există reforme structurale în PNRR, dar senzația mea este că nu țintesc problemele generate de criza din acest an.
- Inflația înseamnă creșterea cursului valutar. FALS. Inflația înseamnă creșterea prețurilor. Cursul valutar este prețul de schimb al leului cu o valută sau alta. Fenomenele diferite dar sunt corelate, dar uneori inflația generează creșterea de curs valutar, alteori creșterea de curs valutar generează inflație. Este important să înțelegem distincția între cele două fenomene, pentru că au loc pe piețe diferite și la momente care nu coincid.
- Curbele Phillips-șomajul și inflația au tendințe opuse. FALS. Teoria publicată în anii 60 avea consecințe în politica monetară. Presupunerea era că se poate diminua șomajul prin inflație, respectiv creșterea șomajului ar reduce inflația. Studii recente pe date empirice arată că inflația și șomajul pot crește simultan (Stagflatie). Nu se poate reduce șomajul prin inflație, și nu crește șomajul datorită creșterii inflației. Pot exista situații conjuncturale în care curbele Phillips sunt aplicabile, dar nu au valoare predictivă sau de instrument de politică monetară.
Măsuri pro-ciclice și anti-ciclice
Aceleași măsuri pot avea efecte diferite în funcție de momentul aplicării lor. Măsurile pro-ciclice sunt măsurile care accentuează amplitudinea ciclului economic. Măsurile anti-ciclice sunt măsurile care reduc amplitudinea ciclurilor.
De exemplu, reducerea personalului bugetar, tăierile de salarii (reducerea costurilor cu salariile bugetarilor) este o măsură care dacă este luată în perioada de criză amplifică criza. În schimb, aceeași măsură luată în faza de revenire-creștere de după criză reduce ușor creșterea economică dar, la următoarea criză reduce durata și dimensiunea crizei. Ca idee salariile bugetarilor ar trebui să crească în criză și să se facă reorganizări și concedieri după criză, astfel încât forța de muncă disponibilizată să fie pe piață atunci când crește cererea de forță de muncă.
Un alt exemplu sunt majorările de taxe și impozite. În timp de criză NU se majorează taxele și impozitele. Momentul ideal de majorare este pe creștere economică.
Dacă ne aducem aminte de criza din 2008, măsurile guvernamentale au fost măsuri pro-ciclice, au accentuat/agravat/prelungit criza. Dar, la acel moment prioritatea guvernului nu a fost stabilizarea economiei ci a bugetului. Așa că am avut ”plăcerea” să suportăm un set de măsuri mai drastice decât Grecia, care au fost extrem de dureroase. Majorarea TVA la 24%, reducerea salariilor bugetarilor, tăierea sporurilor, închideri de spitale, dispariția celui dea-l 13-lea salar, și multe alte măsuri nu au făcut decât să agraveze criza. Rezultatul a fost dramatic, sute de mii de insolvențe și milioane de emigranți, ca să enumăr doar două. Problema însă este că politicile din perioada premergătoare crizei au fost tot pro-ciclice. Majorări de salarii, programe de investiții în perioada de boom (până în 2007), au lăsat finanțele țării fără rezerve de creditare la apariția crizei. Ce s-a întâmplat atunci a fost o eroare de programare în timp a măsurilor pentru că nu se înțelegea la nivel politic ce înseamnă ciclicitatea în economie. Practic măsurile de austeritate trebuiau să fie luate în perioada de boom, creștere economică, astfel încât la apariția unei crize să existe rezerve pentru măsurile gen majorare de salarii, sau investiții. Accelerarea creșterii până în 2007 a dus la accentuarea crizei din 2008. Evident ca un economist ce mă aflu ignor imperativele politice ale momentului respectiv. Fenomenul perturbator au fost alegerile, și agenda economică subscrisă agendei politice, nu imperativelor reale ale economiei.
De ce creșterea dobânzii reduce inflația?
Sunt multe opinii care se vehiculează în acest moment legate de problemele pe care le generează creșterea dobânzii pentru cei care au credite. Opinia publică în genere nu agreează creșterea dobânzilor. Am să încerc să explic simplu în ce mod prin creșterea dobânzii se poate reduce inflația.
INTERVIURILE HotNews.ro