Sari direct la conținut

CSM a discutat Raportul CE privind Justitia

HotNews.ro

Raportul interimar al Comisiei Europene privind justitia din Romania este unul obiectiv – este concluzia la care au ajuns, joi, membrii CSM, dupa ce au analizat documentul. Potrivit membrilor CSM, marea problema pare sa fie recrutarea personalului juridic, insa problema, spune procurorul general Laura Codruta Kovesi, ar putea fi rezolvata printr-o ordonanta de urgenta.

Raportul interimar al Comisiei Europene pe tema justitiei critica autoritatile de la Bucuresti pentru progresele insuficiente in sistemul judiciar, insa nu face referire la activarea clauzei de slavgardare. Principala deficienta semnalata in raportul CE este ca nu s-a facut inca dovada unor rezultate convingatoare in lupta impotriva coruptiei la nivel inalt.

Comisia lauda insa activitatea DNA, dar recomanda ca Romania sa multiplice eforturile pentru o mai mare stabilitate a cadrului legal si institutional al luptei anticoruptie, pentru a inregistra progrese pana la urmatoarea evaluare a Comisiei, din iulie 2008. CE mai semnaleaza ca exista intarzieri in ceea ce priveste punerea in aplicare a unei strategii coerente de recrutare in sistemul judiciar.

Recent premierul Tariceanu declara ca Executivul nu are parghiile necesare pentru rezolvarea problemelor semnalate in raportul Comisiei Europene. Lupta impotriva coruptiei la nivel inalt este de competenta justitiei: „solutionarea acestei probleme este de resortul justitiei, iar justitia este independenta”, se arata intr-un comunicat al Executivului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro