Cât de protejați sunt pasagerii din transporturile aeriene?

În ultimii ani, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (“CJUE”) a fost tot mai des sesizată cu cereri legate de modalitatea de interpretare a Regulamentului (CE) nr. 261/2004 [1] („Regulamentul”) de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor.

Regulamentul se aplică tuturor zborurilor cu plecare de pe orice aeroport din Uniunea Europeană („UE”), operate de orice companie aeriană, și zborurilor cu destinație către orice aeroport din UE, operate de orice companie aeriană din UE. Regulamentul consacră dreptul la obținerea unei compensații în caz de anulare a zborului, cu excepția cazului în care sunt informați despre anulare:

• cu cel puțin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută;
• într-un termen cuprins între două săptămâni și șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cu cel mult două ore înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de patru ore după ora de sosire prevăzută;
• cu mai puțin de șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de două ore după ora de sosire prevăzută.

Singura situație în care compania aeriană nu este obligată să plătească compensația este atunci când se dovedește că anularea este cauzată de “împrejurări excepționale, care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile.”

Cuantumul compensației este de maxim 600 Euro, în funcție de tipul zborului și de distanța acestuia.

Într-o recentă Decizie [2], CJUE a analizat dacă art. 16 din Regulament trebuie interpretat în sensul că un organism național responsabil de aplicarea Regulamentului poate obliga o companie aeriană la plata compensației datorate pasagerilor, în sensul art. 7 din Regulament, atunci când există o plângere individuală a unui pasager.

În esență, prevederile art. 16 din Regulament stabilesc că:

• organismele naționale desemnate în acest scop adoptă măsurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor pasagerilor;
• pasagerii afectați pot adresa plângeri organismelor competente, în legătură cu pretinse nerespectări ale prevederilor Regulamentului;
• sancțiunile stabilite de statele În România, organismul național competent responsabil cu supravegherea respectării drepturilor pasagerilor prevăzute de Regulament membre pentru nerespectarea Regulamentului trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive.

În România, organismul național competent responsabil cu supravegherea respectării drepturilor pasagerilor prevăzute de Regulament este Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (“ANPC”). Neacordarea de către un transportator aerian a compensațiilor unui pasager îndreptățit constituie contravenție pedepsită cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei. Se poate aprecia că acest cuantum nu este nici pe departe eficient or disuasiv, însă depinde de particularitățile concrete ale fiecărei contravenții.

CJUE a reconfirmat cel puțin trei aspecte deosebit de importante:

• statele membre dispun de o marjă de manevră semnificativă cu privire la competențele pe care vor să le atribuie organismelor interne competente, acestea putând să adopte măsuri în urma unor plângeri individuale;
• recunoașterea unei competențe coercitive în favoarea organismului național desemnat nu poate, în niciun caz, să priveze nici pasagerii, nici companiile aeriene de posibilitatea de a avea o cale de atac în justiție;
• atribuirea de competențe coercitive unui organism național vine în sprijinul pasagerilor care, de cele mai multe ori, trebuie să suporte inconvenientele inerente introducerii unor acțiuni în justiție. O atare competență permite, din motivele de simplitate, de rapiditate și de eficacitate, să se garanteze un înalt nivel de protecție a pasagerilor aerieni, evitând în același timp aglomerarea instanțelor cu un număr potențial ridicat de cereri de compensare.

Drept consecință, CJUE a confirmat faptul că prevederile art. 16 din Regulament trebuie interpretate în sensul că statele membre au posibilitatea de a abilita organismul național responsabil să oblige un operator de transport aerian la plata compensației datorate pasagerilor, atunci când a fost sesizat cu o plângere individuală a unui pasager, cu condiția ca acesta și compania aeriană să aibă o cale de atac în justiție.

În România, ANPC (alături de ECC – Centrul European al Consumatorilor) este abilitată să sprijine pasagerii aerieni în procesul de recuperare a compensațiilor, după ce consumatorii s-au adresat într-o primă etapă operatorilor de transport aerian sau agențiilor de turism intermediare, în vederea soluționării amiabile a pretențiilor.

O altă Decizie CJUE [3] de dată recentă aduce clarificări în ceea ce privește noțiunea de ”zbor cu legătură directă”.

Instanța europeană a stabilit că această noțiune acoperă o operațiune de transport compusă din mai multe zboruri asigurate de operatori efectivi de transport aerian diferiți, care nu sunt legați printrun raport juridic special, atunci când aceste zboruri au fost combinate de o agenție de turism care a facturat un preț total și a emis un bilet unic pentru această operațiune.

În aceste condiții, un pasager care pleacă de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru și care suferă o întârziere prelungită la sosirea la destinația ultimului zbor (destinație care nu se mai află pe teritoriul vreunui stat membru) se poate prevala de dreptul la compensație în temeiul art. 7 din Regulament.

Prin jurisprudența oferită, CJUE reconfirmă necesitatea de a conferi un cadru eficient pentru oferirea compensațiilor acelor pasageri ale căror zboruri au fost anulate / întârziate, mai ales în contextul pandemic creat în ultimii ani, când drepturile pasagerilor au fost în mod flagrant încălcate, iar mulți dintre aceștia încă așteaptă despăgubirile care li se cuvin.

Note de subsol:

[1] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32004R0261

[2] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:62020CJ0597

[3] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:62021CJ0436&from=EN

Un articol semnat de Oana Zamă, Partner – ozama@stoica-asociatii.ro – STOICA & Asociații