Cu franchete despre privatizarea Petrom

A fost privatizata SNP Petrom, cea mai mare si mai importanta companie romaneasca. Dupa cum se conturase inca de mult, cumparator este compania austriaca de profil OMV.

Evaluarile asupra implicatiilor se invart in jurul unor aspecte precum suma la care s-a perfectat tranzactia, soarta disponibilizarilor, perspectivele incasarilor la buget din partea Petrom-ului privatizat sau viitorul preturilor la carburanti, care, fara indoiala, sunt importante, dar care totusi nu patrund resorturile “grele“ ale consecintelor.

Poate cea mai importanta consecinta a privatizarii Petrom este ca, in esenta, capitalul autohton este scos din joc si din ultima industrie apta de a furniza profit: petrolul.

Dupa privatizarea si a BCR, Romania va ramane practic fara nici o parghie in decizia economica majora, ceea ce va face din dezbaterile si straduintele capitalului autohton o agitatie la fel de producatoare doar de zambete de ingaduinta ca si jocul copiilor prin tarana.

Este un mare semn de intrebare de ce s-a ales formula de privatizare cu investitor strategic.

Toate tarile de prin centrul Europei n-au acceptat, la privatizarea companiilor lor petroliere, ideea unui investitor strategic (ce detine controlul absolut), preferand instrainarea catre un actionariat diseminat, unde statul, printr-o anume prezenta (de altfel deloc neglijabila), mentine un cuvant de spus.

Este cazul, de pilda, al companiei maghiare MOL, al companiei poloneze PKN Orlen si chiar al cumparatorului de acum al Petrom, compania austriaca OMV, in cadrul careia societatea de stat este nu doar cel mai mare actionar (35%), dar si detinatorul controlului in conditiile in care 45% din actiuni sunt libere in bursa (si deci este imposibila o coagulare la vot a acestei ponderi).

Prin asemenea privatizari, statele respective si-au pastrat o capacitate de manevra pentru capitalul autohton in companiile petroliere.

Numai Romania a ales sa-si instraineze compania petroliera catre un investitor strategic, conditii in care orice pondere din actiuni mai ramane la dispozitia statului roman acestea devin captive, fara importanta si chiar fara sanse de a mai fi vandute, in masura in care controlul va apartine investitorului strategic. A ales statul roman aceasta varianta sau i s-a impus?

Guvernele de la Bucuresti vor pierde insa un instrument extrabugetar major prin care isi urmareau anumite obiective politice sau sociale fara sa dea seama public, precum in cazul folosirii resurselor bugetare.

Relatiile pe piata romaneasca a petrolului se vor inscrie mult mai articulat pe fagasul concurentei reale fara alterarile provocate de interferenta produselor contrafacute sau de contrabanda, de interventiile statale in scopuri politice ori de intruziunile de tip clientelar (livrari neplatite, obligatii financiare neonorate).

Momentul privatizarii Petrom va fi, fara echivoc, unul istoric pentru perioada postdecembrista: se va prabusi cel mai mare esafodaj de relatii clientelare care s-a cladit in economia romaneasca in aceasta perioada.

Oameni politici, lideri de sindicat, societati private cu acoperire politica, daca nu chiar si partide, care de ani si ani traiesc si prospera pe seama banului public administrat de Petrom, isi pierd renta manoasa pe care au extras-o sistematic si fara griji din Petrom.

Iata doua consecinte situate la antipozi: una complet negativa, alta cu totul pozitiva. Antinomia acestor consecinte ne vorbeste cu duritate, dar cu franchete despre tragedia Romaniei actuale.

Suntem scosi din joc chiar de pe propriile piete si nici macar nu avem nas sa cracnim, caci oricand ni se poate spune, ipocrit sau nu: sunteti scos din joc pentru ca furati prea mult din propriul ban public si v-ati delegitimat singuri!