Sari direct la conținut

Cuba vrea sa semneze mai multe acorduri cu SUA inainte de venirea lui Trump la Casa Alba

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Agerpres/AP
Donald Trump, Foto: Agerpres/AP

Cuba a anuntat miercuri ca spera sa semneze cel putin jumatate dintre cele 12 acorduri cu Statele Unite inainte ca magnatul Donald Trumpm care a amenintat ca va amana apropierea intre cele doua tari rivale in timpul Razboiului Rece, sa fie investit in functie pe data de 20 ianuarie 2017, informeaza Reuters.

Oficiali cubanezi si americani au discutat la Havana despre ce mai poate fi facut in timpul celor cateva saptamani din manadatul lui Barack Obama, convenind sa programeze mai multe vizite la nivel inalt si intalniri de ordin tehnic.

Analistii spun ca, cu cat Statele Unite si Cuba aprofundeaza masurile de apropiere, cu atat ele vor deveni ireversibile.

„In momentul de fata negociem alte 12 acorduri cu scopul de a putea incheia si semna majoritatea acestora”, a declarat Josefina Vidal, responsabilul Ministerului cubanez de Externe pentru afaceri cu Statele Unite, intr-o conferinta de presa.

Acordurile vizeaza domenii precum seismologie si meteorologie, a spus ea, adaugand ca Statele Unite si Cuba au semnat deja o serie de acorduri in ultimii doi ani de cand au convenit sa normalizeze relatiile, incheind decenii de ostilitate.

Au fost redeschise ambasade, au fost restabilite zboruri comerciale si deschise optiunile de calatorie.

Exista insa temeri ca toate aceste imbunatatiri in relatia dintre state sunt acum in joc, avand in vedere ca republicanul Donald Trump a declarat ca va incerca sa revina asupra apropierii dintre SUA si Cuba in cazul in care Havana nu ofera Washingtonului „un acord mai bun”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro