Cum s-au adaptat românii din Danemarca, unde există preoți femei și cupluri gay căsătorite în biserică: „Am fost ușurată că nu mai exista „a treia persoană” în conversație, adică Dumnezeu”
În acest episod din seria „Ciocnirea culturilor”, am vrut să aflăm cum s-au adaptat din punct de vedere spiritual românii din Danemarca, țară care se află în top 10 din lume cu cel mai mare număr de atei. În bisericile din Danemarca femeile pot fi preoți, iar din 2012 căsătoriile între persoanele gay pot fi oficiate în biserică.
La final de 2021, Barometrul Vieții Religioase a scos la iveală cum se raportează românii față de religie, dar și față de instituția bisericii. Sondajul realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS), în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte și cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale (ISPRI), susține că încrederea românilor este la cote înalte în ceea ce privește Armata (67%) și Biserica (62%).
83% dintre români se consideră „sigur” sau „mai degrabă” persoane religioase (indicator care nu se referă strict la religie, ci și la raportarea la biserici/culte), aproape 90% au răspuns că „DA”, cred în Dumnezeu, iar 53-54% din public se roagă zilnic sau aproape zilnic, în timp ce 23% dintre subiecți spun că merg la biserică săptămânal sau mai des.
67% dintre români spun că educația religioasă în școli este necesară (cifră care a mai scăzut față de anul trecut, când erau 72%). Majoritatea românilor consideră religia extrem de importantă în viața lor și își consideră părinții foarte religioși, iar 59.9% consideră religia fundamentală pentru identitatea noastră națională.
Pe lângă toate acestea, 50.3% cred că bisericile sunt prezentate mai degrabă negativ în presă, iar asta pentru că presa exagerează unele probleme din activitatea de zi cu zi a bisericilor/cultelor (47.8%).
Pe de altă parte, 83.6% spun că biserica ar trebui să se ocupe doar de problemele religioase, în timp ce 94% consideră că biserica ar trebui să se ocupe mai mult de ajutorarea bolnavilor și a persoanelor nevoiașe. Majoritatea sunt de acord cu faptul că statul a construit și sprijinit construcția Catedralei Mântuirii Neamului, la fel cum susține că nu ar vota cu un politician ateu.
În același timp, cel mai mare procent dintre români nu are o problemă să trăiască în comunitate cu persoane de altă religie și consideră că relațiile dintre diferitele religii/culte prezente în țara noastre sunt bune sau foarte bune.
Mai mult, în Senatul din România a adoptat tacit un proiect de lege, depus de șapte parlamentari UDMR, în care se prevede „protejarea copilului împotriva difuzării prin orice mijloace de conținuturi privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității”.
Inițiatorii susțin, în expunerea de motive, că „în societățile țărilor din vestul Europei asistăm în zilele noastre la un asalt al unor noi ideologii, precum teoria genului, ce pun în pericol valorile tradiționale, bazate pe creștinism, și însuși nucleul de bază al societății, familia creștină”.
În viziunea lor copiii sunt categoria cea mai vulnerabilă, iar acest lucru poate fi „diminuat cu ajutorul legislației prin definirea cât mai exactă a identității copiilor la naștere și asigurarea păstrării acestei identități până la împlinirea vârstei de 18 ani și dobândirea capacității depline de exercițiu”. Proiectul merge la Camera Deputaților care este decizională.
În Danemarca, 75% din populație este înregistrată la Biserica Evanghelică-Luterană, însă mai puțin de 25% se consideră „foarte religioși.” De fapt, în urma unui sondaj din 2017, Danemarca a ieșit pe locul 10 în topul țărilor cu cel mai mare procent de atei.
Populația țării profită de biserică pentru evenimentele importante (botez, nuntă, înmormântare) și trebuie să plătească o taxă către instituție. Apropo de asta, mai mult de 55% dintre preoți sunt femei, iar din 2012 căsătoria între persoanele de același sex este permisă în interiorul bisericii.
În tot acest context, am fost curioși să vedem cum se raportează românii mutați în Danemarca la o astfel de societate, mai puțin conservatoare, aflată din acest punct de vedere cam la polul opus față de societatea românească. Zece români care trăiesc în Danemarca ne-au răspuns la întrebări.
Dan, 29 de ani: „Nu-i vezi pe danezi să se ducă să pupe moaște”
Dan s-a mutat în Danemarca în urmă cu nouă ani și lucrează ca ospătar. El spune că nu este o persoană bisericoasă și deși în România „mai făcea o cruce”, aici „nu a fost cazul.”
Tânărul crede că danezii sunt mai puțin spirituali decât românii. „Nu îi vezi să se ducă să pupe moaște, să calce pe oameni, că-s ei creștini sau luterani sau orice. Mai liniște, că e mai frumos. Plus că aici nu ai cine știe ce biserici mari și impunătoare ca la noi. Sunt vreo două-trei, dar în rest sunt ca oricare altă clădire aproape. Dacă te uiți, nici nu ai zice că e biserică acolo”, adaugă el.
Dan mărturisește că n-a avut treabă cu biserica în țara asta și crede că „oamenii aici sunt mai ciudați un pic”, deoarece există și biserici unde se organizează petreceri. Cât despre căsătoria între persoanele de același sex, el consideră treaba asta „cam marketing.” „Dacă ei vor și le trebuie și plătesc pentru slujbă, de ce nu? E doar de imagine cu ei, nu e nimic sacru”, încheie tânărul.
Săptămâna modei în Copenhaga, cel mai important eveniment de fashion din Scandinavia. FOTO: Zuma Press/ Profimedia
Elena, 40 de ani: „Îți place sau nu trebuie să treci peste, nu avem dreptul de a judeca”
Elena spune că a lucrat 11 ani în Italia până să se mute în Danemarca, în urmă cu șase ani. „Au foarte multe religii, dar din ce văd nu sunt foarte credincioși”, adaugă ea. Românca nu merge la biserica și crede că traiul de aici este foarte diferit de cel din România.
În ceea ce privește căsătoriile între două persoane de același sex în biserică, ea spune că s-a adaptat societății deschise: „Îți place sau nu trebuie să treci peste, nu avem dreptul de a judeca.”
Iulia, 29 de ani: „Danezii nu pun preț pe nimic în afară de bunăstarea lor interioară și a familiei lor”
Iulia este sushi chef și locuiește de patru ani în Danemarca. Ea nu frecventează biserica daneză, ci a căutat o biserică românească. Cu toate astea, românca menționează cum nici în România și nici aici, viața ei nu a fost influențată de biserică:
„Am mers la biserică după aproape un an de stat aici, iar asta pentru că nu găseam una românească. Am mers pentru că simțeam nevoia și am găsit un duhovnic foarte liniștit, tânăr, cu familie, care este deschis și care mi-a oferit o liniște aparte prin însăși cuvintele și învățăturile lui.”
Tânără mărturisește că nu a cunoscut mulți danezi și crede că spiritualitate lor depinde de la familie la familie: „nu pun preț pe nimic în afară de bunăstarea lor interioară și a familiei lor.”
Eliza, 37 de ani: „Când m-am mutat aici, am fost ușurată că nu mai exista „a treia persoană” în conversație (adică Dumnezeu), ci oamenii își asumau pe deplin acțiunile și răspunderile proprii”
Eliza are un job în comunicare și locuiește de șapte ani în Danemarca. Odată ajunsă aici, așa cum spune, nu a suferit un șoc cultural, ci a fost o ușurare.
„În România mă irita în permanență ipocrizia constantă în care mi se părea că trăim: mergem la biserică, vorbim despre Dumnezeu, îl folosim ca justificare pentru atitudinile și faptele noastre, dar în același timp închidem ochii la abuzuri, discriminare, corupție, violuri.
Când m-am mutat aici, am fost ușurată că nu mai exista „a treia persoană” în conversație (adică Dumnezeu), ci oamenii își asumau pe deplin acțiunile și răspunderile proprii. Mi s-a părut o societate mult mai lucidă”, susține ea.
Eliza simte că biserica daneză influențează mai puțin oamenii, mai ales că nu are purtător de cuvânt sau reprezentant oficial la nivel național. „Nu este separată de stat și nu este finanțată direct de congregație, ci danezii care se declară la stat membri ai bisericii daneze plătesc un impozit specific, si apoi statul este cel care direcționează banii către biserică.
Totul este mult mai transparent, și dacă scoatem schimbul direct de bani din ecuație, mi se pare că atașamentul oamenilor devine mai mic, și presiunea exercitată de biserică este mai mică”, adaugă ea.
La nivel de societate, Eliza spune că danezii pun foarte mare accent pe egalitate, inclusiv față de liderii lor, iar respectul se câștigă prin rezultatele muncii acestuia.
„Există mai multă libertate în rândul danezilor, dar nu știu dacă e din cauza prezenței mai discrete a bisericii, cât a faptului că o biserică opresivă nu ar putea exista aici sub nicio formă. Danezii nu suportă în general figurile de autoritate, nu suportă să fie îngrădiți de power trip-ul cuiva. Cultul personalității nu este tolerat.”
Mai mult, tânăra consideră că danezii se mândresc cu faptul că biserica lor se adaptează timpurilor, astfel încât să rămână relevantă pentru enoriași.
„Slujba de duminică de aici mi se pare un fel de coaching modern, cu niște referințe biblice pe alocuri. Am întrebat-o pe soacra mea daneză dacă ea crede tot ce aude la biserică, și a râs și a zis că nu, doar lucrurile cu care e de acord.
Rațiunea și luciditatea mi se par esențiale pentru danezi, pe când în România am impresia că preoții vor să crezi tot ce îți zic, și mai ales să nu cercetezi”, adaugă ea.
Cât despre faptul că există multe femei preot, Eliza mărturisește că e un lucru firesc: „nu văd ce legătură are sexul biologic cu spiritualitatea și cu rolul de preot.”
La nivel de drepturi pentru comunitatea LGBTQIA+, ea crede că există diferențe de ani lumină între culturi. „Mă simt mai acasă aici decât în România. În 1989, Danemarca devenea prima țară care legaliza parteneriatul civil pentru cuplurile gay. Noi ce făceam în România? Abia ieșeam din bezna comunismului, printr-o revoluție sângeroasă.
Aici, în 2012, a devenit legală căsătoria gay. În România relațiile gay s-au decriminalizat abia prin anii 2000. Suntem în urmă, în România. Dar cred că vom recupera, în timp și cu mult efort. Și abia aștept ca prietenii mei gay din România să poată trăi asumat, și cu fericirea la vedere, așa cum e normal”, continuă românca.
Eliza crede că danezii sunt mai puțin spirituali, dar în același timp, subliniază ea, „cu fervoare și într-un mod foarte concret și aplicat principii morale precum egalitatea, acceptare, corectitudinea, hărnicia și asumarea răspunderii. Da, sunt și foarte materialiști, și își asumă acest lucru.”
Ca orice expat, zice tânăra, ea trăiește între două culturi și crede că așa va fi mereu.
„În România mă deranja ipocrizia, faptul că la biserică spunem una, și pe stradă facem alta. În Danemarca, îmi place că efectiv facem ceea ce spunem. Dar există desigur și o latură negativă. O cultură materialistă și axată pe binele și independența fiecărei persoane aduce inevitabil cu sine și mult individualism.
Ca urmare, aici nu există acea apropiere și mentalitate de clan pe care o percep în România, unde nevoia și lipsurile te apropie și te unesc. Iar în România văd mai multă abnegație, sacrificiu și fapte bune, de multe ori făcute pe un fond spiritual sau al educației bisericești. Pe când în Danemarca primează rațiunea, și acțiunile care au sens în context.
Mi se pare că prea multă rațiune te împiedică să vezi și să acționezi cu inima, și probabil de aici vine stereotipul că scandinavii sunt reci, în ciuda intențiilor lor extrem de bune și a moralității vii din societate”, încheie ea.
Femeie preot din Danemarca, la o slujbă religioasă în aer liber. FOTO: John Randeris HANSEN/ AFP/ Profimedia
Florian, 37 de ani: „În Danemarca biserica are un rol neînsemnat”
Tânărul locuiește în Danemarca de cinci ani și lucrează în cadrul unei companii de distribuție. El spune cum nu prea a avut mare legătură nici cu biserica lor, nici cu noastră, deoarece consideră instituția „manipulatoare și o piedică pentru progres din cauza conservatorismului dus la extrem.”
În Danemarca el crede că biserica are un rol neînsemnat și spune cum nu vede foarte mulți oameni credincioși aici. La nivel de preoți, percepția lui este că sunt discreți: „nu am văzut niciodată o știre gen vreun preot să împrăștie propagandă cu solzi de pește la vaccin sau alte tâmpenii. Plus de asta, căsătoria între persoanele gay în biserică nu mi se pare în niciun fel. Aici se promovează egalitarismul.”
Cât despre spiritualitate, românul consideră că danezii sunt mai puțin spirituali, ci pun preț pe lucrurile practice, logice și care au sens în lumea reală.
„Însă pun accent pe relaxarea interioară, și modul în care poți face asta singur, fără alte icoane”, adaugă el. Florian nu crede că danezii sunt materialiști, ci pragmatici.
„Noi suntem ăia naivii, că ne uităm prea mult în gura unora care, după ce că nu sunt ușă de biserică, mai fac și propagandă nocivă. Iar ce e mai grav e că noi nici nu luăm acțiune și votăm pe aceleași „standarde joase”, în timp ce danezii te taxează imediat dacă greșești sau nu ești corect”, adaugă el.
Elena, 35 de ani: „Iubesc să văd femei preoți și libertatea LGBTQ+”
Elena locuiește de 11 ani în Danemarca și este project manager în cadrul unei companii de film de animație. „A fost o eliberare pentru mine, când am ajuns aici. La început am ținut de tradițiile românești bisericești (fără spălat rufe duminica sau alte zile de sărbătoare, făcut cruce etc.), dar după câțiva ani de văzut lucrurile la distanță, am devenit atee”, zice ea.
Tânăra crede că biserica influențează puțin oamenii în Danemarca și spune că există o diferență mare în modul de a gândi și de a acționa. „Nu există m-am îmbolnăvit = m-a pedepsit Dumnezeu sau faptul că se întâmplă ceva și este din cauza divinității. Danezii sunt mult mai bazați pe știință și acțiune și trăiesc cu mai multă libertate de gândire, iar aici mă gândesc și la sexualitate și libertatea de a experimenta”, adaugă ea.
Ea mărturisește că aici un preot este văzut ca un funcționar public și susține că nu toți preoții cred ceea ce este scris în cărțile bisericești. „Din câte știu, au probleme să educe preoți”, continuă românca.
Însă, continuă Elena, se bucură pentru drepturile comunității LGBTQ+ de aici: „Iubesc să văd femei preoți și libertatea LGBTQ+. Am mulți prieteni din această comunitate și de multe ori îmi provoc familia cu discuții pe acest subiect. Nu mă deranjează că danezii nu sunt spirituali sau mai materialiști. Îmi place faptul că fiecare poate fi așa cum vrea și are libertate de vorbire și gândire.”
Adrian, 38 de ani: „Nu înțeleg de ce ar dori un cuplu gay o căsătorie într-o biserică creștină, când creștinismul condamnă homosexualitatea”
„Am avut legături cu Danemarca din copilărie și pot spune că m-a format mai mult decât a făcut-o România. Nu a fost un șoc, din contră, a fost un fel de eliberare. Societatea daneză mi-a părut mult mai normală decât societatea din România”, spune românul care locuiește de 11 ani aici și are o firmă de consultanță și consiliere pentru străinii din Danemarca.
El povestește cum religia de stat a țării este una luterană și revolta față de sistemul religios din vremea lui Luther, când biserica era restrictivă și intruzivă, a transformat societatea într-una mult mai deschisă, unde „religia nu mai este o parte importantă a vieții cotidiene, cu excepția sărbătorilor. Oamenii se simt liberi, iar moralitatea este noul compas și înlocuiește dogmele religioase.”
Adrian spune cum preferă biserica luterană, atât ca doctrină, cât și ca sistem de organizare. „Legat de hirotonirea femeilor, din nou, revolta luterană față de sistemul catolic a dus la o deschidere mai mare față de nou.
În Danemarca, se pune foarte mult accent pe egalitatea între sexe, lucru care mi se pare foarte bun, mai ales în religie, deoarece ideea că femeia este mai prejos decât bărbatul vine tocmai din modul în care biserica a interpretat Biblia. Prefer să cred că în fața lui Dumnezeu suntem toți egali și contează mai mult ceea ce facem decât sexul pe care îl avem”, susține bărbatul.
Cu toate astea, legat de căsătoria gay în biserică, Adrian spune: „cred că aici aș trage linie și nu înțeleg de ce ar dori un cuplu gay o căsătorie într-o biserică creștină, când creștinismul condamnă homosexualitatea. Totuși, pe măsură ce scriu aceste rânduri, îmi dau seama că s-ar putea să nu fiu atât de deschis la minte.”
Românul apreciază stilul de viață al danezilor și mentalitatea lor de genul: „vreau sa fiu un om bun, să îmi trăiesc bine viața aici, iar dincolo, dacă mai există ceva, sper că o să ajung, deoarece am fost un om bun și nu am dat în cap la nimeni.
Mă doare când văd sistemul din România, unde oamenii par manipulați cu religia, pentru interese materiale. Sunt sigur că sunt și mulți preoți care nu se încadrează în tipar, dar am impresia că, în general, biserica din România este materialistă și foarte puțin spirituală.”
Slujbă într-o biserică din Danemarca, în timpul pandemiei (aprilie 2020). Credincioșii au trimis niște selfie-uri cu ei, pentru a respecta lockdown-ul. FOTO: MARTIN SYLVEST / AFP / Profimedia
Amalia, 31 de ani: „Am fost foarte plăcut surprinsă să văd ce incluzivă e biserica aici”
Amalia locuiește de șase ani în Danemarca, unde lucrează ca jurist. Ea spune că nu este o persoană esențialmente religioasă, ci îi place să creadă că „nu-și pierde busola”, datorită unor norme etice solide, cât și a unei maturități emoționale.
Așa cum menționează, este o alegere subiectivă și consideră că partea bună a societății daneze este că nu se simte judecată pentru ceea ce simte și poate dezbate cu decență subiectul, fără ca cineva să o ia personal.
Subliniază că nu dezbate des, deoarece „nu vine nimeni din senin să-ți pună întrebări ce țin de spiritualitate – dacă te-ai căsătorit religios, dacă ți-ai botezat sau nu copiii și dacă îi împărtășești, dacă știu rugăciuni etc., cum se întâmplă la absolut fiecare vizită la bunici în România și, trebuie să recunosc, că uneori sunt stânjenită de ele.”
Amalia nu crede că asta-i face pe danezi mai puțin spirituali, ci mai delicați cu subiectele personale, mai pragmatici și mai puțin habotnici.
„Și ei merg la biserică la evenimentele importante din viețile lor, nunți, botezuri și confirmări (o ceremonie foarte importantă pentru tineri – ca un al doilea botez), păstrează tradiții de sărbători în familie, dar cred că o fac într-un cadru mult mai relaxat, nu pentru că se impune, ci pentru că pun mare preț pe familie și prietenii apropiați”, adaugă tânăra.
Așa „nereligioasă” cum este, susține Amalia, a ajuns de multe ori în bisericile daneze și a fost mereu plăcut surprinsă. Spre exemplu, spune ea, ele pot fi și spații pentru artă, muzică și conexiune cu alți oameni care au venit acolo pentru același lucru.
În Copenhaga, în urmă cu câțiva ani, își aduce tânăra aminte, la una dintre bisericile din centru orașului se organiza săptămânal un eveniment, „God goes deep”, unde veneau artiști care cântau la instrumente, sau DJ care punea muzică relaxantă, iar „oamenii, majoritatea tineri, ascultau liniștiți în bănci sau întinși pe jos pe păturici sau pe pufuri. Era un eveniment gratuit și fără niciun alt scop ascuns sau știut.”
Mai mult, după ce a devenit mamă, a descoperit că există și evenimente pentru bebeluși la biserica locală, unde femeile participă la un curs de ritmică: „cântăm cântecele – religioase și nereligioase, batem din palme, sunam din clopoței și diferite instrumente muzicale, facem baloane de săpun, fluturam eșarfe colorate, dansam și ne învârtim, toate astea ca să îi stimulam și încântăm pe bebeluși.”
La final, ea povestește cum socializează cu alte mame, lucru care-i dă un sentiment de apartenență la un grup cu aceleași preocupări, dar și unul de viață socială activă, într-o perioadă, de obicei, vulnerabilă.
La fel, și pentru adolescenți există activități (cor, cântat la instrumente, teatru) și toate sunt gratuite și, din ce a observat, „nu există nici măcar cutie de donații.”
„Sincer, am fost foarte plăcut surprinsă să văd ce incluzivă e biserica aici, și ce mentalitate deschisă promovează, fie că vorbim de oficierea căsătoriilor religioase între persoanele de același sex, de faptul că femeile pot sa fie preot sau de cel în care cetățenii au dreptul să aleagă dacă plătesc sau nu taxe către biserică.
Îmi pare o instituție respectată de danezi și cred ca au și de ce, iar dacă nu rezonezi cu ea, poți să optezi să nu le mai plătești taxe, iar biserica se străduiește să-și păstreze „clienții”, într-o piață libera. Asta, pentru mine ca român, a fost incredibil.”
Roxana, 30 de ani: „Biserica nu este prezentă în media mai deloc și nu are neapărat o opinie publică”
Roxana locuiește de 11 ani în Danemarca și lucrează ca designer în publicitate. Ea spune că foarte puțini danezi au o legătură spirituală cu biserica, chiar dacă plătesc lunar o parte din salariul instituției.
„Aici se țin concerte la biserică, seri de bingo, iar predicile au o tentă relaxată, ancorată în societatea zilele noastre. Aș putea spune că majoritatea danezilor au de-a face cu biserica la botez, nuntă, înmormântări, dar și la 14 ani, când tinerii confirmă dacă vor să facă parte din biserică sau nu, ritual numit konfirmation, urmat de o petrecere, unde primesc cadouri destul de valoroase din partea rudelor.
Lunea de după se numește „Lunea albastră”, unde majoritatea se duc în oraș să-și cumpere lucruri din banii primiți. Ai putea spune că e un soi de strategie de marketing, dar în ultimii ani, copiii au început să nu se mai identifice cu biserica și nu mai doresc să aibă ceremonia de „konfirmation”, așa că au dezvoltat conceptul de „non-firmation”, unde au doar petrecerea și cadourile”, spune tânăra.
Roxana vorbește și cum biserica daneză nu se implică în politică și are mai mult un rol administrativ. Face parte din stat, așa că eliberează certificate de naștere sau de căsătorie; mai mult, adaugă românca, poți alege online dacă să faci parte din biserică sau nu și să contribui financiar.
„Biserica nu este prezentă în media mai deloc și nu are neapărat o opinie publică”, continuă ea. Susține că biserica daneză s-a adaptat cu brio la societatea modernă și schimbările de zi cu zi și este „mult mai ancorată în societatea zilelor noastre.”
Plus de asta, adaugă tânăra, „e normal ca fiecare să aibă posibilitatea de a se căsători cu cine dorește, indiferent de gen. Aplaud faptul că societatea și biserica daneză recunosc faptul că toți avem drepturi fundamental egale. Este trist că în România oamenii sunt discriminați din cauza orientării sexuale și a faptului că au un partener de același sex.”
Tânăra mai crede că danezii nu au trecut prin lipsa și sărăcia comunismului, nu au avut teama zilei de mâine și nevoia de a acumula, iar asta poate i-a făcut să nu epateze cu lucrurile pe care le au. Merg cu bicicleta la muncă și transportul public, „deși și-ar permite fără probleme o mașină scumpă”, dar „prioritizează experiențele și lucrurile mici în defavoarea valorilor materiale.”
Maria: „De când cu pandemia, s-au întors la rădăcinile lor și au devenit mai spirituali, nu neapărat religioși”
Maria locuiește de 32 de ani în Danemarca și povestește cum, de-a lungul anilor, percepțiile ei s-au schimbat atât despre modul în care sunt priviți românii, cât și despre cum sunt danezii în prezent. Ea se consideră ortodoxă la suflet, deși nu merge la biserică.
Românca susține că danezii sunt foarte spirituali, dar nu religioși: „de când cu pandemia, s-au întors la rădăcinile lor și au devenit mai spirituali, nu neapărat religioși, lucru care cred că se întâmplă pe toată planeta.”
Maria spune cum „i se pare aiurea” ca o femeie să fie preot, deși, din cei patru copii ai săi, unul a fost botezat, iar altul „confirmat” de femei. „A fost alegerea mea să-i botez la protestanți, deoarece nu-mi plac obiceiurile noastre, cu dar pentru naș, dar pentru preot etc. La ei e simplu, fără obligații și tradiții aiurea.”
Românca mai spune cum nu are nimic împotrivă „cu ce fac alții” și „i se pare ok să se căsătorească cine dorește cu cine”, atâta timp cât „copiii nu se duc la asemenea chestii.”
„Amuzant este că românii care râd de familia tradițională sunt fix cei însurați și care, de fapt, trăiesc ceea ce descrie religia c-ar fi familie tradițională. Ridicol”, încheie ea.
INTERVIURILE HotNews.ro