„Mediul de afaceri cere urgent un guvern”, a sunat o știre difuzată recent pe HotNews. Informația a preluat un proaspăt comunicat al confederației Concordia, condusă de cunoscutul și influentul antreprenor Dan Șucu. Dacă ar fi un stat, Concordia ar avea de 6 ori PIB-ul Republicii Moldova.
Laureatul premiului Nobel pentru Economie în 2024, Daron Acemoğlu, spune că e timpul „să recunoaștem și ce a reușit România să realizeze”.
Am pornit dintr-o poziție dificilă acum 30 de ani. Am izbutit să avansăm, deși „mulți se temeau că majoritatea economiilor de tranziție nu vor reuși să recupereze decalajele”, așa cum recunoaște, fără să-și ascundă admirația pentru România, economistul de Nobel.
Când e vorba de instituții…
Interviul lui Daron Acemoğlu a fost publicat în HotNews. Economistul spune că atunci când societățile își cultivă instituții politice incluzive (adică cele care nu sunt în mâinile unei găști), vor apărea și instituții economice de succes. Întâi instituții politice și civice și apoi cele economice. Aceasta este ordinea, și nu invers, crede Acemoğlu.
În materie de instituții, politica și sfera socială au prioritate față de economie. Pentru că dezvoltarea economică sub instituții politice defecte nu poate fi stabilă și de lungă durată și nu poate duce oamenii și statele spre bunăstare și libertate.
„Statul Concordia” cere „urgent un guvern”
Nu știu câtă lume a tresărit și câtă lume a aplaudat când a văzut proaspătul comunicat al lumii de business din România. Asociația patronilor critică indirect, dar transparent, lumea politică. Mai degrabă cred că a fost un gest lăudat. Pentru că oamenii îi detestă pe politicieni.
Dacă ar fi un stat, Confederația Patronală Concordia ar avea în cele 40 de județe-federații ale sale peste 4.000 de localități-companii cu o cifră de afaceri de cam 120 de miliarde de euro. Asta înseamnă 30% din PIB-ul României.
Cu 500.000 de angajați-cetățeni, „statul Concordia” are un PIB cu 30% mai mare decât al Serbiei și de 6 ori mai mare decât PIB-ul Republicii Moldova.
Aceasta este forța care „cere urgent un guvern, după ce CE a revizuit cel mai dur prognoza de creștere economică pentru România”. Așa că vă veți enerva dacă veți citi în continuare acest articol.
Pentru că poți cere repede un guvern, dar merită să vedem cum stau lucrurile.
Ceri repede un guvern, dar îl vei avea așa cum ai avut repede și un titlu cu Rapid
Ca președinte al „Concordia”, Dan Șucu știe cel mai bine că poți să ceri și lucruri mai simple decât un guvern funcțional, însă riști să nu le obții.
Șucu a solicitat în fiecare an de când e patron al echipei de fotbal Rapid să ia campionatul. Nu l-a luat.
Pe 24 mai, Șucu celebrează patru ani de când este acționar în Rapid. Când a sosit în fotbal, Dan Șucu a făcut o mișcare care a ajutat la profesionalizarea unui întreg domeniu. A investit serios.
Omul de afaceri a spus că e sigur că nu se poate ca dimensiunea bugetului să nu echivaleze cu succesul. Bagi mai mulți bani, vei avea mai mult succes. O determinare aproape matematică.
Patronul a asigurat un buget de titlu. Până acum Rapid s-a clasat, an de an, între locurile 5 și 6. A schimbat o groază de antrenori. Și, deși „nu-i echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid”, deși e bine ca investiția să fie recompensată prin performanță, deși ar fi bine să avem repede un guvern, asta nu înseamnă că e mereu posibil.
Instituțiile sociale, de la Parlament la justiție funcțională și de la cluburile de fotbal la încrederea în alegeri, toate acestea se creează cu o doză mai mare de imprevizibil decât un brand sau decât o companie privată.
Să conduci firme, să conduci un stat
Șucu a știut că succesul vine greu. Nu e naiv. Nici unul dintre cei de la „Confederația Concordia” nu este. Sunt oameni serioși, luptători, consecvenți.
Așa arată conducerea „Confederației Concordia”:
- Dan Șucu – Mobexpert – Președinte (ales din partea Federației Patronale a Rețelelor de Comercio).
- Radu Căprău – OMV Petrom – Vicepreședinte (reprezentând sectorul de petrol și gaze).
- Mihai Matei – Essensys Software – Vicepreședinte (reprezentând sectorul de IT / software).
- Sergiu Manea – BCR – Vicepreședinte (reprezentând sectorul financiar-bancar).
- Ondrej Safar – CEZ România – Vicepreședinte (reprezentând sectorul furnizorilor de energie).
- Steven van Groningen – fost Raiffeisen Bank România – Președinte de onoare
Vorbim de antreprenori sau de manageri care cunosc prețul efortului. Ei sunt lideri care au făcut în mod repetat, și în condiții în general grele, proba organizării de succes. Normal că-i crezi pe Mihai Matei sau pe Radu Căprău când se contrapun cu Sorin Grindeanu, Nicușor Dan, Kelemen Hunor, Ilie Bolojan sau George Simion.
Dar asta nu înseamnă că nu există o diferență majoră între business și serviciul public.
Să conduci un business e infernal. Să conduci un stat poate fi aproape imposibil – mai ales acum, când experți serioși se întreabă dacă societatea a intrat în zodia neguvernabilului, în toată lumea, nu doar la noi.
Ce l-a șocat pe Musk și cum a înțeles
Există exemple celebre și recente. În administrația publică, depinzi de oameni într-o altă manieră decât depinzi atunci când conduci un business.
Când Elon Musk și banda lui de programatori geniali au sosit în guvernul SUA, strălucitul inovator s-a trezit că nu poate să ia decizii ca în propria companie.
Musk a fost șocat. Și a realizat diferența. Iată un aspect simplu:
- Îi poți ține până la miezul nopții pe tinerii pe care-i plătești la Tesla cu 500.000 de dolari pe an.
- Însă nu îi poți ține zi de zi peste program pe funcționarii publici plătiți cu 90.000 de dolari pe an.
Ne frustrează lentoarea lui Nicușor Dan în alcătuirea unui nou guvern. Adevărul e că echipa lui de la Cotroceni e plătită la o treime față de echipele de conducere pe care le au la dispoziție în bănci și în energie Sergiu Manea și Ondrej Safar.
Sigur, există instituții ca ANRE sau ASF, unde salariul mediu a ajuns peste cel al companiilor private. Dar acestea sunt excepții în sistemul public.
Tudor Manea, șeful eMAG, are la dispoziție unele dintre cele mai strălucite creiere ale României, așa cum au frații Pavăl și Karina Pavăl la Dedeman. Dar nu știu cum ar reacționa dacă i s-ar cere repede în două săptămâni „un program de guvernare” după achiziția Carrefour.
Îngrozitorul fail al unei mari corporații
Tonul scrisorii publice în care „Confederația Concordia” cere un guvern rapid este civilizat, ca să fim sinceri. Sunt argumente, cifre.
Inițiativa transmite totuși o doză de exasperare aproape ultimativă.
Ori de câte ori se lansează această discuție, îmi amintesc de mărturia ministrului apărării din Marea Britanie.
Philip Hammond devenise secretar al apărării, venind din mediul privat. Anglia urma să găzduiască Jocurile Olimpice de la Londra în 2012. Într-o zi, toți ziariștii acreditați am fost anunțați că trebuie să mergem acum, urgent, mai repede la stadioane. „E o mare problemă cu firma care organiza securitatea Jocurilor”.
Uriașa corporație G4S dăduse greș. Jocurile Olimpice erau în aer. Sportivii și spectatorii urmau să intre în câteva zile pe arene și nu mai aveau cum.
Deși era una dintre primii angajatori ai lumii, G4S a reziliat contractul când și-a dat seama că nu poate face față complexității sarcinii. Amenințările teroriste umpluseră rețelele sociale. Problemele era prea mari. Costurile erau prea mari.
Guvernul a apelat la o măsură disperată: a chemat armata. Lumea sportului a înlemnit. Cum se vor descurca militarii la filtre? Ce se va întâmpla?
Mărturia unui ministru
Totul a mers șnur. Am fost, ca jurnalist, la șase ediții ale Jocurilor Olimpice și niciodată n-am întâlnit o asemenea politețe, fermitate și competență ca în serviciul asigurat de soldații britanici la Londra.
Într-o apariție publică pe care nu am cum s-o uit, ministrul apărării a spus ce a simțit. „Am venit la Ministerul Apărării cu prejudecata că trebuie să ne uităm la modul în care funcționează sectorul privat pentru a ști cum ar trebui să procedăm noi în cadrul guvernului”, a recunoscut el. „Dar am primit o lecție: de cum am putea să lucrăm noi în privat, uitându-ne la cei din sistemul public”.
Ministrul a dat un exemplu, antologic. Primise informarea că un avion militar, presupus ostil, intrase în spațiul aerian al Angliei. A întrebat ce e de făcut. „Mi s-a spus că avem pregătite patru variante”.
„Patru variante?”, a răspuns el, managerul venit din corporații și care era agasat de risipa care tocmai se contura. „Da, domnule ministru. Primul avion al nostru e chiar acum în misiune de interceptare”. „Și al doilea?”, a spus ministrul. „Al doilea e în aer, dacă cu primul avion se întâmplă ceva rău”.
Bine, dar al treilea? Al treilea e la bază, cu pilotul în carlingă, dacă se întâmplă ceva cu primele. Și al patrulea? Al patrulea e pregătit cu pilotul lângă el, dacă se întâmplă ceva cu primele trei.
Răspunderi care nu se externalizează
„Mi-au dat o lecție importantă”, a repetat, uluit, omul de afaceri devenit politician. Era martorului felului în care se rezolvă mize aparent imposibile.
Ministrul a fost sincer până la capăt: „Noi, în mediul privat, probabil că ne-am fi gândit ca al doilea avion, să fie externalizat, din motive de costuri. Să fie contractat undeva în leasing, la o firmă din Dubai, care probabil era închisă la ora când aveam nevoie de avion”.
Da, mediul privat din România cere urgent un guvern.
Problema e pe biroul lui Nicușor Dan. Pentru că acela e biroul pe care ajung chestiunile nerezolvate în niciun alt birou, privat sau public, din România. Dacă erau rezolvabile mai ușor, nu ajungeau la președinte. Asta nu se poate externaliza.
