Un milionar român acuzat că a lovit o femeie cu care s-a certat pentru un loc de parcare

Poliția a fost sesizată joi de către o femeie care a afirmat că a fost agresată fizic de către un bărbat, ca urmare a unor dispute privind un loc de parcare din Sectorul 1. Bărbatul în cauză este omul de afaceri Dan Nicorescu, au declarat surse judiciare pentru HotNews.ro.
„La data menționată, Secția 2 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la o adresă din Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, ca urmare a unor divergențe verbale legate de un loc de parcare, context în care în urma loviturii ar fi scăpat telefonul mobil din mână, astfel fiind provocate distrugeri la nivelul acestuia”, transmite Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.
Polițiștii l-au identificat pe bărbat, el fiind vizat acum de un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere.
Victima nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, a refuzat întocmirea formularului de evaluare a riscului, și, implicit, emiterea unui ordin de protecție provizoriu extins și și-a rezervat dreptul de a depune plângere cu privire la cele sesizate.
Potrivit unui imagini difuzate de Antena3 și Știripesurse, milionarul o lovește pe femeie peste mâna în care ținea telefonul, iar apoi încearcă să-i închidă portiera moment în care lovește de mai multe ori cu portiera peste picior.
Dan Nicorescu a declarat, pentru Antena3, că a fost provocat de femeia respectivă, care ulterior a încercat să îi solicite o sumă de bani în așa fel încât să treacă cu vederea întregul incident.
Cine este Dan Nicorescu
Potrivit știripesurse, Dan Nicorescu este unul dintre cei mai controversați milionari din România. El s-a lansat în afaceri după Revoluție când a făcut bișniță, mai exact a adus blugi din Turcia și alte produse din Serbia. Așa a reușit la 28 de ani să facă primul milion de dolari.
Mai apoi a devenit acționar la mai multe bănci, printre care Banca Românească, la Banca Transilvania și Banca Albina. Până în anul 2005 acesta a deținut și fabrica de material rulant pentru căi ferate SC Întreținere și Reparații.
Nicorescu locuiește într-o vilă în nordul Capitalei pe care a evaluat-o la 4 milioane de euro.
Potrivit informațiilor din presă, omul de afaceri este nepotul marelui industriaș Dumitru Mociorniță. Mai exact bunica lui, din partea tatălui a fost sora lui Mociorniță.