De ce Iranul va ieși din conflict rănit, dar mai puternic. „Acest război va fi amintit ca o gravă eroare strategică a lui Trump”

Cele aproape șase săptămâni de război în Iran s-au încheiat, cel puțin pentru moment, cu președintele american Donald Trump revendicându-și victoria, însă armistițiul dintre SUA și Iran consfințește o realitate dură: o guvernare radicală la Teheran, bine înrădăcinată, care deține controlul asupra Strâmtorii Ormuz și cu o pârghie puternică asupra piețelor energetice mondiale și a rivalilor din Golf, afirmă analiști citați de agenția de presă Reuters.

Undele de șoc s-au propagat în toată această perioadă, contribuind la tensiuni economice globale și aducând conflictul în țările vecine din Golf, ale căror economii depind de stabilitate.

„Acest război va fi amintit ca o gravă eroare strategică a lui Trump. Una ale cărei consecințe au remodelat regiunea în moduri neintenționate”, a declarat, pentru Reuters, Fawaz Gerges, specialist în chestiunile legate de Orientul Mijlociu.

Înainte de război, strâmtoarea Ormuz – un pasaj îngust prin care trece aproximativ o cincime din petrolul și gazul mondial – era tratată oficial ca o cale navigabilă internațională. Iranul o monitoriza, hărțuia navele și le intercepta sporadic, dar nu a ajuns să-și impună controlul deplin.

În noua realitate, Teheranul a trecut de la urmărirea tancurilor petroliere la dictarea efectivă a condițiilor. În prezent, Teheranul funcționează ca gardian de facto al acestei rute maritime cruciale și decide în mod selectiv asupra trecerii și asupra condițiilor. Iranul dorește chiar să le perceapă navelor o taxă pentru trecerea lor în siguranță prin strâmtoare, în timpul armistițiului, după cum a dezvăluit miercuri Financial Times.

În plus, Iranul a dat dovadă de rezistență în fața atacurilor susținute și și-a păstrat capacitatea de a escalada conflictul, exercitându-și influența pe mai multe fronturi și în puncte strategice de strangulare. Sfera sa de influență se extinde prin Liban și Irak, prin intermediul Hezbollahului și al milițiilor șiite, și până la strâmtoarea Bab el-Mandeb din Marea Roșie, valorificând sfera de influență a aliaților săi din Yemen – rebelii Houthi.

Pe plan intern, conducerea Iranului a rămas ferm la putere – chiar dacă economia țării este în ruine și mari porțiuni din infrastructură sunt distruse de bombele americane și israeliene.

„Ce a realizat de fapt războiul SUA-Israel?”, a întrebat Gerges. „O schimbare de regim la Teheran? Nu. Capitularea Republicii Islamice? Nu. Limitarea stocurilor de uraniu puternic îmbogățit ale Iranului? Nu. Încetarea sprijinului acordat de Teheran aliaților săi regionali? Nu.”

Iranul a absorbit bombardamentele păstrându-și – și, în unele cazuri, consolidându-și – instrumentele esențiale de putere, au afirmat patru analiști și trei surse guvernamentale din Golf care au discutat cu agenția internațională de presă citată.

Pe lângă controlul Iranului asupra Strâmtorii Ormuz, situația politică actuală, au remarcat aceștia, este caracterizată de un establishment mai brutal și mai puternic, de prezența unui material nuclear necontabilizat, de producția continuă de rachete și drone și de sprijinul constant acordat milițiilor regionale.

Reiterând narațiunea lui Trump, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a susținut miercuri că Washingtonul a obținut o victorie militară decisivă și că programul de rachete al Iranului a fost practic distrus.

Statele Unite, Israelul și Iranul au convenit, în noaptea de marți spre miercuri, asupra unui armistițiu de două săptămâni, iar oficialii americani și iranieni sunt așteptați să poarte discuții începând de vineri, în Pakistan, pentru a găsi o soluție pe termen lung.

Deși armistițiul poate opri luptele, oficialii din Golf au afirmat că durabilitatea acestuia depinde de soluționarea conflictelor mai profunde care modelează peisajul de securitate și energetic al regiunii.

Orice acord care nu ajunge la o soluție cuprinzătoare riscă să consolideze influența Iranului, în loc să o limiteze, consideră aceștia.

Ebtesam Al-Ketbi, președintele Emirates Policy Center, a descris armistițiul ca o pauză fragilă – una care ar putea instituționaliza noi forme de instabilitate, dacă încetarea focului nu se extinde dincolo de o simplă încetare a ostilităților.

„Acest armistițiu nu este o soluție; este un test al intențiilor”, a declarat Ketbi pentru Reuters. „Dacă nu se transformă într-un acord mai amplu care să redefinească regulile de angajament – în Ormuz și pe toate teatrele de operațiuni prin intermediari – nu va fi decât o pauză tactică înaintea unei escaladări mai periculoase și mai complexe.”

„Dacă Trump ajunge la un acord cu Iranul fără a aborda problemele esențiale – rachetele balistice, dronele, grupările intermediare, îngrijorările legate de programul nuclear și regulile care guvernează Strâmtoarea Ormuz –, atunci conflictul rămâne, practic, nerezolvat, iar regiunea este expusă”, a declarat Ketbi.

Strâmtoarea Ormuz, o linie roșie pentru țările din Golf

Iranul, la rândul său, a prezentat Washingtonului condiții care includ ridicarea sancțiunilor, recunoașterea drepturilor de îmbogățire a uraniului, despăgubiri pentru pagubele de război și continuarea controlului asupra strâmtorii – condiții care subliniază cât de departe rămân părțile una de cealaltă.

Trump a recunoscut că a primit planul iranian și l-a numit „o bază viabilă pentru negocieri”.

Pentru țările din Golf care se bazează pe Ormuz pentru a-și exporta petrolul, strâmtoarea rămâne o linie roșie care nu poate fi negociată, a adăugat analistul saudit Ali Shihabi.

„Orice rezultat care lasă efectiv calea navigabilă în mâinile Iranului ar fi o înfrângere pentru președintele Trump”, cu potențiale repercusiuni ale prețurilor ridicate la energie care s-ar extinde până la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA („midterms”), a spus el.

Ceea ce războiul ar putea totuși deschide pentru Teheran, a adăugat Shihabi, este perspectiva unei soluții negociate – care ar putea include ridicarea sancțiunilor.

Din perspectiva țărilor din Golf, situația este profund îngrijorătoare. Neîncrederea față de Iran este la cote maxime în urma atacurilor Teheranului asupra facilităților energetice și centrelor comerciale din întreaga regiune. Și mai îngrijorător este faptul că războiul a transformat strâmtoarea Ormuz într-un instrument explicit de influență și coerciție, spun analiștii.

Miza economică este la fel de gravă. Iranul dorește să perceapă taxe de la navele care tranzitează rutele maritime din strâmtoarea Ormuz, ca parte a oricărui acord de pace permanent, o măsură care ar avea repercusiuni mult dincolo de Golful Persic, afectând piețele energetice mondiale și sursele vitale de venit ale statelor de pe malul opus.

„Dacă Iranul poate încasa milioane de dolari de la fiecare navă, implicațiile sunt enorme – nu doar pentru Golful Persic, ci și pentru economia mondială”, a afirmat Ketbi. „În acest sens, rezultatul nu este doar un eșec regional, ci o schimbare sistemică cu consecințe la nivel mondial.”

În termeni mai generali, au avertizat analiștii, acest lucru ar semnala o schimbare fundamentală a ordinii regionale – de la o strâmtoare guvernată de norme internaționale la una supravegheat efectiv de un stat ostil și încurajat, nu slăbit, de război.

Ce vor statele din Golf

Armistițiul, negociat de Pakistan, a urmat unui război declanșat pe 28 februarie de Trump și de premierul israelian Benjamin Netanyahu, care au susținut că își propun să limiteze puterea regională a Iranului, să-i desființeze programul nuclear și să creeze condiții pentru ca iranienii să-și răstoarne conducătorii.

Ambele părți și-au proclamat victoria. Trump a catalogat armistițiul drept o „victorie totală și completă”, afirmând că forțele americane și-au atins obiectivele, în timp ce Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a susținut că Trump a acceptat condițiile sale.

Însă războiul nu a reușit încă să priveze Iranul de stocurile sale de uraniu îmbogățit la un nivel apropiat de cel necesar pentru arma nucleară, nici de capacitatea sa de a lansa atacuri asupra vecinilor cu rachete și drone. Conducerea țării, care s-a confruntat cu o revoltă populară în urmă cu câteva luni, a rezistat asaltului americano-israelian fără a da semne de prăbușire.

O sursă din Golf a declarat că restabilirea încrederii cu Teheranul ar necesita angajamente stricte, scrise – nu asigurări informale – care să acopere neamestecul, libertatea de navigație și securitatea coridoarelor maritime cheie, inclusiv strâmtoarea Ormuz, precum și cerințele de securitate națională ale statelor din Golf.

Aceste condiții, a precizat sursa din Golf, au fost transmise mediatorilor pakistanezi pentru a fi incluse ca parte a unui acord cuprinzător.

Un oficial israelian a declarat că înalți oficiali ai administrației Trump au dat asigurări Israelul că vor insista asupra condițiilor anterioare, precum eliminarea materialului nuclear al Iranului, încetarea îmbogățirii uraniului și eliminarea rachetelor balistice.

Premierul Pakistanului a anunțat că delegațiile iraniene și americane urmează să se întâlnească vineri la Islamabad pentru ceea ce ar fi primele negocieri oficiale de pace de la începutul războiului.