De ce mint copiii? Motive mai puțin știute și cum ar trebui părinții să reacționeze. Un ghid pe vârste

Indiferent că le numiți „minciuni” sau „păcăleli”, în unele cazuri sunt îngrijorătoare. Majoritatea părinților cred că copiii mint pentru a obține ceva ce își doresc, pentru a evita consecințele faptelor lor sau pentru a atrage atenția asupra lor. Minciuna are vârstele ei și, în acest articol, vom prezenta motivele pentru care copiii de vârste diferite mint. Înțelegerea acestora ne ajută să reacționăm potrivit.

Potrivit Academiei Americane de Psihiatrie a Copilului și Adolescenților, copiii și adulții mint din motive similare: pentru a scăpa de probleme, pentru câștig personal, pentru a impresiona sau proteja pe cineva sau pentru a fi politicoși. Minciuna apare încă din anii preșcolari și se dezvoltă împreună cu alte abilități cognitive. Are rolul ei, foarte important, căci copilul începe să înțeleagă că oamenii pot comunica altfel decât gândesc, ceea ce îi va ajuta să înțeleagă substraturile lucrurilor. Motivele minciunii, însă, încep să se schimbe de prin preadolescență. Să o luăm pe rând.

De ce mint copiii mici (2-3 ani). Vârsta lui „azi la noi, la școală, a fost o maimuță”

Copiii mici mint din mai multe motive, niciunul dintre ele rău intenționat. Copiii de această vârstă nu au o înțelegere fermă a diferenței dintre realitate, vis cu ochii deschiși, dorințe, fantezii și temeri. Sunt prea mici pentru a ști că minciuna este greșită. Copiii mici ar putea să recurgă la minciuni pentru a vedea ce se întâmplă – ce putere au vorbele lor asupra celorlalți și cum reacționează aceștia. E felul lor de a-și arăta independența și pot face o luptă pentru putere din orice dezacord.

Ce pot face părinții în cazul lor? Pentru că sunt prea mici pentru a înțelege de ce ceva nu este în regulă, păstrați-vă calmul. Apreciindu-le imaginația și poveștile scornite le puteți atrage atenția, cu blândețe, că este o diferență între fantezie și realitate. Da, sunt frumoase „poveștile” lor, dar sunt doar povești. Cât despre lupta pe care o duc piticii de a nu fi de acord cu nimic din ceea ce spun părinții – teribila vârstă de 2 ani – îi puteți ajuta să evite conflictele spunându-le din start ce trebuie să facă. Adică nu spuneți „Ți-ai pus jucăriile la locul lor?” – pentru a le da ocazia să inventeze scuze/minciuni –, ci le spuneți direct: „Jucăriile sunt împrăștiate. Pune-le la locul lor în cutie, te rog!”

Orice prelegere despre importanța de a spune adevărul le va intra pe o ureche și le va ieși pe cealaltă. Aveți timp pentru asta mai târziu, după ce mai cresc.

De ce mint copiii preșcolari (4-5 ani). Capitolul lui „Mi-a mâncat câinele tema”

La vârsta aceasta, copiii mint pentru că și-ar fi dorit să nu fi făcut lucrul acela care i-a supărat pe părinți, dar și pentru că imaginația lor este suprasolicitată. Iar acest lucru îi face, uneori, să inventeze povești fascinante pentru că pot și pentru a atrage atenția. Dacă reacțiile celor din jur la „trăsnăile” lui îi vor fi pe plac, va continua, pentru că îi place (cui nu?) să fie apreciat, să atragă atenția adulților. Râsetele adulților, în acest caz, sunt ca aplauzele pentru actori. Creează dependență.

Încă de când învață să vorbească, copiii găsesc cumva un mod de a plasa vina pe altcineva pentru faptele lor. Este ca și cum se nasc cu această abilitate: în loc să-și asume responsabilitatea și să facă față părinților sau profesorilor și să răspundă pentru propriile fapte, ei găsesc mereu un țap ispășitor. „El m-a împins primul”. „Da, toți copiii fac asta”. „Mi-a mâncat câinele tema”. 

Ce au de făcut adulții? „Deși comportamentul copiilor are legătură cu cel al părinților, pentru că cei mici au tendința să imite ce văd la părinți, este greu de crezut că acest lucru este în totalitate cauzat de părinți. Televizorul, filmele, jocurile video și alte surse media reprezintă al doilea din topul celor mai influenți factori ai copilăriei”, este de părere dr. Harley A. Rotbart, pediatru cunoscut, autor și expert în sănătatea copiilor și parenting.

Așadar, nu tratați minciuna ca pe o problemă morală – tratați-o ca pe o problemă de comportament. Pentru majoritatea copiilor, nu este un defect de caracter sau o problemă de moralitate. Mai degrabă este un mod imatur și ineficient pe care copilul îl folosește pentru a rezolva o problemă. Vorbiți-i despre importanța onestității. Deveniți un model pentru el încercând să nu mai dați vina, de față cu el, pe profesori, pe soț, pe bunici pentru tot ce se întâmplă. Și contestați neadevărurile lor într-un mod haios: „Câinele care ți-a mâncat tema nu mai are voie afară azi!” S-ar putea să vă surprindă recunoscând minciuna…

De ce mint copiii de școală primară (6-8 ani). Genul „Pentru mâine n-am teme”

Odată ajunși în școală, copiii vor minți adesea pentru a scăpa de limitele impuse de noua etapă a vieții lor – școala. Pot minți despre teme, despre profesori și chiar despre colegii de școală. Și deși devin din ce în ce mai buni la acoperirea minciunilor, acestea sunt încă ușor de identificat și corectat. Dacă zice că n-are teme pentru mâine, e suficient să vă uitați în caietele lor. Un alt motiv pentru care copiii mint la această vârstă este pentru a testa limitele impuse de părinți și profesori. În acest caz, minciuna poate fi o modalitate de a vedea cât de mult pot scăpa și de a evalua reacția pe care o primesc când încalcă regulile.

Copiii cu stimă scăzută de sine (căci acum se compară cu colegii de la școală și poate descoperi că și alți copii sunt buni la desen, ori la citit, socotit etc.) pot minți pentru a evada din acel disconfort pe care îl simt. La fel de bine, ar putea minți când se simt copleșiți, pentru a evita situațiile care le provoacă anxietate.

Ce îi ajută pe acești copii? Să fie ascultați și înțeleși. Vorbiți deschis despre importanța onestității și evitați să vă încolțiți copilul într-o situație în care trebuie să mintă cu întrebări la care știți deja răspunsul – „Ai luat notă mică pentru că nu ți-ai făcut tema?” Spuneți-le că nu veți fi supărați atâta timp cât spun adevărul și respectați această promisiune. Încurajați-l să se pună în locul altcuiva, întrebând: „Cum te-ai simți dacă cel mai bun prieten al tău te-ar minți?” Apreciați-l când este sincer, mai ales atunci când această onestitate poate să nu-i fie de folos.

Cel mai important, deoarece copiii de vârstă școlară sunt observatori fini, ca părinți ar trebui să continuați să fie modele bune. Fiți atenți la minciunile pe care le spuneți din obișnuință, fără să gândiți că aude copilul – chiar și ceva atât de neînsemnat precum „Spune-i că nu sunt acasă” atunci când sunteți – poate trimite un mesaj neînțeles unui copil de vârstă școlară.

De ce mint preadolescenții (9-12 ani). „Da, am un telefon nou, doar că nu-l folosesc la școală” sau „Toată lumea mă invită la petreceri”…

Când un copil ajunge la preadolescență, acea vârstă de tranziție în care nu mai sunt nici copii mici, nici adolescenți, motivele minciunii încep să se schimbe. Preadolescenții și adolescenții pot minți pentru a încerca să evite să aibă probleme, să protejeze un prieten care le place sau să mintă pentru că sunt prea supărați pentru a vorbi despre experiențe dureroase, cum ar fi respingerea colegilor. S-ar putea să se teamă că a spune adevărul ar putea duce la necazuri pentru altcineva – și aici poate fi chiar un părinte – așa că aleg să mintă în schimb.

Valul schimbărilor fizice și emoționale îi face pe preadolescenți să se simtă mai vulnerabili decât au făcut-o vreodată. Ei pot minți pentru a se potrivi, pentru a crea o aparență exterioară de încredere în sine prin sentimente crescânde de nesiguranță, pentru a se simți speciali și mai puțin stânjeniți. Ei pot sfida regulile unui părinte și pot minți ca răspuns la presiunea socială de a arăta sau de a se îmbrăca într-un anumit fel sau de a se angaja în anumite activități care îi fac să pară „cool”.

Cum îi ajutăm pe copiii ajunși la preadolescență? Cel mai bun lucru pe care îl puteți face ca părinți este să nu reacționați exagerat la minciunile copilului. Abordați-l cu înțelegere, mai degrabă decât cu furie. Dacă reacția părinților este furia, atunci nu fac decât să ridice un zid și mai mare între ei și copil. Încurați comunicarea deschisă și creați un mediu confortabil pentru ei ca să spună adevărul. Doar așa se vor simți în siguranță să se deschidă față de părinți.

Asigurați-vă copilul că nu vă veți supăra sau îl veți pedepsi pentru orice spune și respectați acest lucru. Rămâneți imparțial, încercând să descoperiți emoțiile sau temerile mai profunde care i-au determinat să mintă în primul rând – fără rușine sau judecată. La această vârstă, le puteți explica diferența dintre minciunile care sunt întotdeauna greșite și „micile minciuni” pentru a cruța sentimentele cuiva.

De ce mint adolescenții? „Mă duc să dorm la X” înseamnă că planifică să ajungă într-un alt loc unde știu că părinții nu i-ar lăsa

Un studiu despre minciună, publicat în Science Direct, a constatat că adolescenții mint mai mult decât orice altă categorie de copii. Dr. Nancy Darling, președintele departamentului de psihologie de la Oberlin College, care a cercetat minciuna adolescenților de mai bine de 20 de ani, a identificat trei categorii principale de minciună în rândul adolescenților: minciuna prin evitare (a subiectelor pe care nu vor să le discute – „A fost plictisitor, nimic interesant de povestit”. Când evită să vorbească despre lucruri care ar putea pune în discuție comportamente neadecvate la petrecerea unde a fost), minciuna prin omisiune (adică omiterea informațiilor cheie – „Mi-am terminat temele”, dar omite faptul că le-au făcut superficial și a petrecut majoritatea timpului pe telefon) și minciuna prin împuternicire (când spun o minciună intenționată și flagrantă – „N-am băut nimic, doar suc toată noaptea”, în timp ce au consumat alcool la o petrecere).

Potrivit dr. Darling, unele dintre cele mai frecvente motive pentru care adolescenții mint sunt: pentru a scăpa de probleme, pentru a face lucruri pe care nu au voie să le facă, pentru a-și apăra intimitatea, pentru a-și stabili independența sau pentru că sunt de părere că regulile părinților sunt nedrepte. Adesea mint despre banii cheltuiți, despre persoanele cu care își petrec timpul, despre ce fac, despre implicarea în relații romantice și despre consumul de alcool sau substanțe.

Cum îi ajutăm pe adolescenții care mint? În primul rând, cel mai important este ca părinții să fie conștienți de diferența dintre minciunile mici, de zi cu zi, și cela care acoperă comportamente considerate riscante. Acestea din urmă trebuie abordate direct și oferit imediat ajutor.

Un studiu longitudinal din 2017 a constatat că relațiile calde și de încredere copil-părinte au fost asociate cu scăderea minciunii (și a consumului de alcool). Studiul a evidențiat avantajele unei relații deschise, de prietenie față de parentingul prea restrictiv. Altfel spus, adolescenții sunt mai sinceri cu părinții lor atunci când îi percep ca iubitori și susținători și sunt predispuși să mintă atunci când se simt excesiv de controlați și monitorizați.

Când ne gândim la minciună, de obicei ne gândim la cineva necinstit. Adevărul este că și copiii, și adulții, mint din mai multe motive. Învățându-vă copilul importanța de a spune adevărul și arătându-le în fiecare zi că le sunteți alături, îi puteți ajuta să-și construiască caracterul și respectul de sine.

Sursa foto: Dreamstime.com