Sari direct la conținut

De ce sunt șanse să nu aflăm noul președinte american imediat după închiderea urnelor. Cum funcționează alegerile din SUA

HotNews.ro
De ce sunt șanse să nu aflăm noul președinte american imediat după închiderea urnelor. Cum funcționează alegerile din SUA
Alegerile anticipate au început deja în SUA. FOTO: Carolyn Kaster / AP / Profimedia

Numărătoarea voturilor la alegerile prezidențiale din SUA începe imediat după închiderea urnelor, pe 5 noiembrie, însă scorul strâns sugerat de sondaje ar putea prelungi suspansul în mai multe state cheie, cruciale pentru rezultatul final, așa cum s-a întâmplat și acum patru ani, scriu Reuters și BBC.

Aproximativ 240 de milioane de alegători sunt eligibili pentru a vota în alegerile prezidențiale din SUA, iar cel puțin 60 de milioane o făcuseră deja la sfârșitul săptămânii trecute anticipat, direct la urne sau prin poștă.

De obicei, câștigătorul este declarat în noaptea alegerilor – marți în SUA, miercuri dimineață în România, dar în 2020 a fost nevoie de câteva zile pentru numărarea tuturor voturilor în cele mai disputate state.

Sondajele sugerează că lupta din acest an dintre Donald Trump și Kamala Harris va fi de asemenea strânsă, astfel că numărătoarea voturilor ar putea dura.

Răsturnările de situație se pot întâmpla și sunt explicabile. În 2020, Trump a condus numărătoarea în unele state, pe care le-a pierdut mai apoi în fața lui Joe Biden. Politicianul republican a folosit această evoluție a numărătorii pentru a acuza o fraudă electorală.

Nimic necurat s-a întâmplat însă. Democrații locuiesc în zone urbane mai populate, unde numărarea voturilor durează mai mult.

De asemenea, democrații au adoptat votul prin corespondență mai ușor decât republicanii, după afirmațiile false ale lui Trump conform cărora buletinele de vot prin corespondență nu sunt demne de încredere, iar numărarea acestora durează mai mult decât cea a voturilor din ziua alegerilor. 

Trump a încurajat și a criticat deopotrivă votul anticipat și prin corespondență în 2024.

50 de state, 50 de bătălii electorale

Câștigătorul alegerilor din SUA nu este persoana care obține cele mai multe voturi din întreaga țară, așa cum se întâmplă în majoritatea țărilor – a celor care organizează alegeri democratice corecte în orice caz. 

În schimb, ambii candidați sunt implicați în lupte organizate în cele 50 de state.

Fiecare stat are un anumit număr de voturi ale colegiului electoral, bazate parțial pe populație. În total, sunt 538 de astfel de voturi în joc, iar câștigătorul alegerilor prezidențiale este candidatul care obține 270 sau mai multe voturi.

California are cele mai multe voturi în colegiul electoral, 54, în timp ce o serie de state puțin populate precum Wyoming, Alaska și Dakota de Nord (și Washington DC) au câte trei.

În toate statele, cu excepția a două, candidatul care obține cel mai mare număr de voturi primește toate voturile colegiului electoral al statului. 

De exemplu, dacă un candidat obține 50,1% din voturi în Texas, acesta primește toate cele 40 de voturi electorale ale statului. Un candidat care câștigă un stat cu o victorie zdrobitoare va obține același număr de voturi electorale.

Maine și Nebraska, singurele excepții, utilizează un sistem de alocare proporțională pentru acordarea voturilor electorale.

Particularitățile colegiului electoral  

Majoritatea statelor înclină puternic către un partid sau altul.

Texas este ferm republican, California ferm democrată, spre exemplu, astfel că accentul se pune de obicei pe o serie de state cheie, oscilante, în care oricare dintre candidați ar putea câștiga.

În 2024, aceste state sunt în număr de șapte: Pennsylvania, Arizona, Georgia, Nevada, Carolina de Nord, Wisconsin și Michigan.

În final, este posibil ca un candidat să câștige cele mai multe voturi la nivel național – cum a făcut Hillary Clinton în 2016 – dar să fie totuși învins în colegiul electoral.

Dacă nu există un câștigător majoritar, Camera Reprezentanților, camera inferioară a parlamentarilor americani, votează pentru a alege președintele.

Acest lucru s-a întâmplat o singură dată, în 1824, când patru candidați au împărțit voturile colegiului electoral.

Având în vedere dominația actuală a partidelor republican și democrat, este extrem de puțin probabil ca acest lucru să se întâmple în prezent.

De ce există sistemul colegiului electoral?

În momentul elaborării Constituției SUA, în 1787, un vot popular național pentru alegerea președintelui era practic imposibil din cauza dimensiunii țării și a lipsei unor metode de comunicare fiabile.

Prin urmare, autorii constituției au creat sistemul colegiului electoral.

Acesta a fost popular în statele din sud, unde sclavii reprezentau o mare parte a populației. Aceștia nu puteau vota, dar erau numărați ca parte a populației, conferind statelor din sud o influență disproporționată.

Cine poate vota la alegerile prezidențiale din SUA?

Majoritatea cetățenilor americani în vârstă de cel puțin 18 ani sunt eligibili pentru a vota la alegerile prezidențiale.

Fiecare stat, cu excepția Dakotei de Nord, solicită persoanelor să se înregistreze înainte de a putea vota.

Fiecare stat are propriul proces de înregistrare a alegătorilor și propriul termen limită.

Cetățenii americani care locuiesc în străinătate se pot înregistra pentru a vota și pot solicita un buletin de vot prin corespondență prin completarea Cererii Federale de Card Poștal (FCPA).

Votul anticipat în mai multe state – inclusiv în statele cruciale Georgia și Carolina de Nord – este deja în desfășurare.

Nu doar alegeri prezidențiale

Mare parte din atenție va fi concentrată asupra câștigătorului președinției, însă pe 5 noiembrie, alegătorii americani vor alege și noii membri ai Congresului – unde se adoptă legile.

Congresul este format din Camera Reprezentanților, unde toate cele 435 de locuri sunt în joc, și Senat, unde 34 de locuri sunt acum în joc.

În prezent, republicanii controlează Camera Reprezentanților, care inițiază planurile de cheltuieli. Democrații sunt la conducerea Senatului, care votează numirile cheie din guvern.

Aceste două camere adoptă legi și pot bloca cel puțin parțial activitatea Casei Albe în cazul în care partidul care controlează fiecare cameră nu este de acord cu președintele.

Ce urmează după 5 noiembrie

După alegeri, electorii aleși de populație se vor reuni în capitalele statelor lor pentru a-și exprima în mod oficial votul pentru președinte și vicepreședinte. 

Apoi, în ianuarie, are loc o sesiune comună a Congresului pentru a certifica rezultatele alegerilor. Următorul președinte al SUA va prelua funcția pe 20 ianuarie 2025. 

Perioada de după alegeri este cunoscută sub numele de tranziție, dacă există o schimbare de președinte.

Aceasta oferă timp noii administrații să numească secretarii de stat și să facă planuri pentru noul mandat.

Președintele depune oficial jurământul în ianuarie, în cadrul unei ceremonii cunoscute sub numele de inaugurare, care are loc pe treptele clădirii Capitoliului din Washington DC.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro