De ce toți părinții vor joburi de medici sau ingineri pentru copiii lor nu de instalatori? / O discuție cu un sociolog român și cum crede un laureat Nobel că se schimbă felul în care muncim

Prietenul meu Marin știa de la 5 ani că va fi medic: tatăl său, medic la rândul lui, arăta mereu spre el de câte ori avea musafiri, spunând: „Acesta este viitorul meu doctor!” Acum este asistent medical la cei 30 de ani – încă încearcă să intre la Medicină – căutând validarea visului pe care l-a avut tatăl lui, de câțiva ani decedat.

„Părinții mei chiar vor să fac Medicină- mama insistă și acum de pildă- deși pe mine nu prea mă interesa. Dar cum să le spun că nu vreau? În sinea mea însă cred că dacă voi intra la Medicină, aș lua locul cuiva care și-a dorit cu adevărat să fie medic”, spune Marin.

Cei mai mulți părinți își doresc pentru copiii lor să ajungă medici, avocați, doctori sau ingineri. Niciunul nu-și dorește să-și facă copilul sudor sau frigotehnist, deși salariile din aceste domenii sunt foarte bune, iar specialiștii sunt foarte apreciați.

În ultimii ani focusul s-a mutat pe profesia de psiholog sau psihoterapeut, domenii în care locurile la facultățile de profil sunt supra-aglomerate.

E drept, nu toți părinții vor ca fiii sau fiicele lor să-i „copieze” profesional. Am un amic al cărui fiu de 18 ani e desenator de personaje pentru jocuri video. Omul are talent la desen iar o firmă din Olanda nu doar că i-a făcut contract de muncă dar îi plătește și o bursă la o universitate de acolo. Cine se gândea acum 20 de ani la un asemenea job?

HotNews a discutat cu cercetătorul în sociologie Maria Voinea pe această temă pentru a afla posibile explicații.

Începând cu a doua jumătate a secolului XX, ca urmare a modernizării societății, mentalitățile s-au schimbat

„În perioadele anterioare, mă refer la secolele XiX-XX, exista modelul transmiterii de la părinți la copii a profesiei, în special de la tată – pentru că el era cel care lucra, cel care avea o ocupație în afara gospodăriei – la băiat. Transmiterea statusului profesional de la tată la băieți era cutuma. Știți că se spunea că cineva e tâmplar „din tată-n fiu” sau că altcineva era croitoreasă din mamă- fiică” . Exista acest model prin care părintele își socializa profesional copilul și-l îndruma spre o carieră pentru a-i urma propria carieră. Sigur că pe atunci, dacă discutăm de România, trebuie să ținem cont că majoritatea populației era în mediul rural, iar tații transmiteau fiilor profesia de agricultor, iar mamele transmiteau fetelor calitățile unei bune mame, a unei bune gospodine casnice.

Începând cu a doua jumătate a secolului XX, ca urmare a modernizării societății, dar și ca urmare a urbanizării, industrializării, proceselor de tehnologizare care au început din anii 60-70, mentalitățile s-au schimbat. Desigur, s-a schimbat și capacitatea tinerilor de a lua viața în propriile mâini și de a face o carieră pe care ți-o doresc, pentru care au aptitudini și care sigur nu este neapărat cea a părinților lor sau nu are tangență în mod necesar cu ceea ce a făcut înaintașii lor.

După Revoluție s-a întâmplat un fenomen foarte interesant în România: a reapărut modelul prin care copiii tind să urmeze cariera părinților

După Revoluție s-a întâmplat un fenomen foarte interesant în România. În rândul intelectualilor români – medici, juriști, economiști etc. a re-apărut modelul prin care copiii tind să urmeze cariera părinților.

Ca atare copiii de medici fac Medicina, copiii de preoți fac Teologia, copiii arhitecților dau la Arhitectură, cei ai judecătorilor fac Dreptul și așa mai departe. E un fenomen foarte vizibil.

Ține și de faptul că trăim o perioadă în care aceste profesii au luat avânt. Să nu uităm că în timpul comunismului, profesiile intelectuale erau mult mai limitate ca număr și ca importanță. Intelectualitate nici nu era o clasă socială, era mai degrabă o pătură socială”, explică Maria Voinea

Cât despre „explozia” oamenilor interesați să devină psihologi, Voinea oferă câteva explicații.

„Foarte mulți tineri care au deja o profesie fac a doua specializare psihologia (sau chiar și tineri care de la început aleg acest domeniu) pentru că a devenit oarecum o enigmă și un paradox comportamentul uman. Și există deci un fel de miraj al cunoștenii comportamentului uman. Psihologia este știința care ajută să te cunoști mai întâi pe tine, apoi să-i cunoști pe ceilalți, să-ți explici o serie de comportamente, de atitudini ș.a.m.d.”

Actori, oameni de cultură sau psihologi vor să facă Teologia nu ca să devină preoți ci pentru a-și îmbunătăți și îmbogăți cunoștințele

„Desigur, asta pe lângă faptul pragmatic că profesia de psiholog dacă este practicată ca atare este foarte bănoasă. Și mai e ceva nou, a apărut un oarecare interes pentru teologie pentru cei care au deja o specializare în alt domeniu. Am remarcat aici persoane din rândul actorilor, din rândul oamenilor de cultură sau al psihologilor, care vor să facă Teologia nu ca să devină preoți ci pentru a-și îmbunătăți și îmbogăți cunoștințele. Pentru a putea să-și explice lumea mai bine sau fenomenele care au loc în societate. Suntem într-o societate în plină schimbare”, mai consideră sociologul român.

Locurile de muncă – așa cum eram obișnuiți cu ele până acum- se vor schimba însă radical din cauza tehnologiei

Cert e că locurile de muncă – așa cum eram obișnuiți cu ele până acum- se vor schimba radical, indiferent de partidele policie care vor fi la putere. Tehnologiile au schimbat peisajul forței de muncă de secole încoace, iar o asemenea schimbare se produce fix sub ochii noștri.

Modul în care muncim se schimbă tot timpul, spunea la o conferință la Bruxelles laureatul Nobel în științe economice, Sir Christopher Pissaridis.

Tehnologia aduce noi metode de producție, noi feluri de a asigura creștere economică, iar rezultatul este că noi putem lucra mai puțin și să ne bucurăm de o viață mai bună calitativ, crede economistul

Dar tehnologiile noi nu aduc beneficii tuturor sectoarelor economiei în mod uniform. Unele beneficiază mai mult, în timp ce altele nu beneficiază deloc, mai spune laureatul Nobel.

„Provocarea cu care se confruntă Europa nu este dacă vor mai avea oamenii joburi, ci dacă sunt țările pregătite pentru tranziția către o lume în care se va lucra cu ajutorul mașinilor inteligente pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor. Cum răspund piețele muncii din aceste țări la aceste schimbări?”, se întreabă retoric Pissarides.

În perioada 1995-2010, UE a pierdut aproximativ 8% din joburile plătite cu salariul mediu

Situații în care angajatul trebuie să răspundă unui comportament imprevizibil- de pildă îngrijirea copilului sau predarea în școală- nu pot fi preluate de noile tehnologii, deși acestea pot fi capabile să ajute.

În perioada 1995-2010, UE a pierdut aproximativ 8% din joburile plătite cu salariul mediu. În schimb, au câștigat 3% ca număr de joburi în ocupații slab plătite și 5% în joburile din sectoarele de vârf.

Trebuie spus, precizează Pissarides, că deoarece locurile de muncă plătite cu salariul mediu scad și sunt înlocuite cu joburi foarte bine sau foarte prost plătite, va duce la creșterea inegalității salariale. Acest lucru este cunoscut în literatura de specialitate ca polarizarea ocupării. Ce joburi le vor rămâne oamenilor? Păi, de exemplu îngrijirea pacienților cu probleme nu va fi niciodată preluată de roboți, spune Pissarides. Dar mai sunt și altele: Sănătatea, sectorul ospitalității sau cel al divertismentului.

Ce mai spune laureatul Nobel:

• În Uniunea Europeană, rata de dependență demografică a persoanelor vârstnice va crește de la 31% la 54% în 2050, iar din punct de vedere istoric, cheltuielile pentru sănătate și îngrijire au crescut mai mult decât au crescut veniturile. Franța și Germania cheltuiesc aproximativ 12% din PIB pentru sănătate și îngrijire, în timp ce Grecia și Bulgaria, cheltuiesc circa 8%. În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, contrastul este și mai mare. Nordicii angajează 15-20% din lucrătorii lor din acest sector, Franța și Germania aproximativ 12%, iar Grecia și economiile planificate anterior din Europa de Est aproximativ 5%.

• În societățile mai puțin bine dezvoltate, membrii familiei, în special cei de sex feminin, fac o mulțime de lucruri neplătite cum ar fi curățenia, gătitul, îngrijirea copiilor și a părinților în vârstă și multe altele. Aceste activități sunt bine documentate în sondajele privind utilizarea timpului. Pe măsură ce standardele de viață cresc și standardele de educație se îmbunătățesc, din ce în ce mai multe dintre aceste activități sunt transferate pe piață unde profesioniștii le fac contra cost. În paralel, membrii gospodăriei care desfășurau aceste activități pot să își caute un job potrivit abilităților lor. Un exemplu este participarea foarte mare la serviciile de sănătate și îngrijire în țările nordice – explicată parțial de stimulentele fiscale și de subvențiile acordate de guvern.. Atunci când o familie primește stimulente pentru a-și duce copilul într-un centru de îngrijire a copiilor, membrii familiei sunt mai liberi să desfășoare o altă activitate economică. Practic, două locuri de muncă plătite sunt create simultan, una pentru îngrijirea copiilor și una pentru membrul familiei, de obicei mama .

• Toți cei trei parteneri : salariați, firme și Guvern au fiecare roluri importante de jucat pentru a asigura o tranziție lină către noua lume. Rolul guvernării este deosebit de important, guvernele trebuind să sprijine acest proces prin eliminarea supra-reglementării. În Europa există încă numeroase legislații excesive privind protecția ocupării forței de muncă. În ciuda eforturilor UE de a supraveghea reforma structurală, procesul nu a fost unul de succes. În opinia mea, responsabilitatea pentru acest eșec a fost impunerea austerității fiscale care a înrăutățit procesul de reformă.

• Cum pregătim societatea pentru venirea roboților și a altor mașini inteligente? Aici, din nou, guvernele joacă un rol important. Noile tehnologii vor necesita noi competențe. Deși recalificarea și învățarea pe tot parcursul vieții devin importante, pregătirea trebuie să înceapă de la școala primară. Lucrătorul viitorului trebuie să aibă un „portofoliu” de abilități pentru a face față unui mediu de lucru în continuă schimbare, care să îi ofere flexibilitate în adaptarea la situații noi.

• Abilitățile sociale sunt subevaluate în prezent și nu sunt predate la școală. Decenii, dacă nu secole de ani de învățământ ne-au condiționat să ne gândim că o educație adecvată este una care predă știința, matematica, literatura, istoria și geografia, dar nu și subiectele „ușurele” precum sociologia și psihologia socială. Acest lucru trebuie să se schimbe, mai ales dacă ținem cont că locurile de muncă din aceste sectoare vor deveni locuri de muncă bine plătite, respectabile și „vânate” de tineri.

• Ocupațiile se adaptează circumstanțelor: de exemplu, aprecierea „alimentelor bio” în restaurante este un fenomen destul de recent și a urmat conștientizarea importanței hranei pentru sănătate și pentru aptitudinea fizică și psihică. Rezultatul este o îmbunătățire a poziției sociale a ocupației unui bucătar-șef, astfel încât acesta este acum o ocupație căutată de tineri. Ar trebui încurajate evoluții similare în alte ocupații.

Un fel de concluzie…

Părinții își doresc adesea pentru copiii lor ca aceștia să devină medici sau ingineri, deoarece aceste profesii oferă securitate pe termen lung, prestigiu și stabilitate financiară. Câteva motive pentru această preferință includ:

Tradiție : Unele familii au o istorie în exercitarea anumite profesii, cum ar fi medicină sau inginerie, și doresc ca și copiii lor să le calce pe urme

Recompensă socială : accederea la o carieră în medicină/ inginerie/ avocatură oferă un bun statut social și o recunoaștere în societate

Securitate financiară pe termen lung : părinții ar putea considera că aceste profesii oferă mai multă siguranță a locului de muncă și perspective financiare mai bune în comparație cu alte cariere

Aspirații parentale : Părinții pot avea vise sau aspirații neîmplinite pe care doresc să le vadă realizate prin copiii lor

Cu toate acestea, este esențial ca părinții să-și susțină copiii în alegerea unei cariere care să se alinieze intereselor și pasiunilor pe care copiii le au, mai degrabă decât să-i forțeze să adopte o anumită profesie.