De ce unii zic mai mult DA, iar alții mai mult NU
Unii indivizi se inserează cu ușurință în pandemia COVID-19, în mișcarea Black lives matter, în legea educației sexuale, în cenzura practicată de marile platforme sociale etc. Unii indivizi poartă cu ușurință mască, renunță cu ușurință la privilegiile lor albe, denunță cu zel rasismul, nedreptatea, unii i-ar șterge instant contul de Twitter al lui Donald Trump, unii ar trece ușor peste acordul părinților pentru a face educație sexuală etc. Unii indivizi spun cu ușurință Da, Da, Da (pe cînd alții spun mai degrabă Nu, Nu, Nu).
De dimineață, mi-au căzut ochii pe o înregistrare youtube care înfățișa o masă de americani așezați laolaltă în poziție lotus, cu mîinile ridicate în aer (în semn de remitere), cu mască pe chip, repetînd la unison un soi de crez oficiat de un individ la microfon: “… mă angajez să fac tot ce imi stă în putere să îmi educ comunitatea, să îmi iubesc vecinul negru așa cum îmi iubesc vecinul alb”. Profesiunea de credință se întrerupe brusc, fiindcă videoclipul nu durează decît 29 de secunde, însă atmosfera colectivă e suficient de expresivă încît să devină de îndată plină de semnificație.
La vederea mărturisirii de credință, unii vor spune entuziasmați Da-da-da, alții vor spune indignați WTF (Nu-nu-nu). De ce?
Zilele trecute citisem postarea președintelui Facebook, M. Zuckerberg, care își făcea cunoscută surescitanta decizie de a nu bana postările despre protestele din Minnesota ale președintelui SUA, Donald Trump.
M. Zuckerberg spunea cam așa:
“This has been an incredibly tough week after a string of tough weeks. The killing of George Floyd showed yet again that for Black people in America, just existing means risking your life. This comes weeks after the killing of Ahmaud Arbery and Breonna Taylor, and in the midst of Covid having a disproportionate impact on the Black community in the US. It continues a long and devastating history of human loss going back centuries. I know the conversations happening amongst our Black friends, colleagues and neighbors are incredibly painful. As Americans, this affects all of us and we all have an obligation to help address the inequality in how justice is served. This is something I care deeply about.
I’ve been struggling with how to respond to the President’s tweets and posts all day. Personally, I have a visceral negative reaction to this kind of divisive and inflammatory rhetoric. This moment calls for unity and calmness, and we need empathy for the people and communities who are hurting. We need to come together as a country to pursue justice and break this cycle.
But I’m responsible for reacting not just in my personal capacity but as the leader of an institution committed to free expression. I know many people are upset that we’ve left the President’s posts up, but our position is that we should enable as much expression as possible unless it will cause imminent risk of specific harms or dangers spelled out in clear policies. We looked very closely at the post that discussed the protests in Minnesota to evaluate whether it violated our policies. Although the post had a troubling historical reference, we decided to leave it up because the National Guard references meant we read it as a warning about state action, and we think people need to know if the government is planning to deploy force. Our policy around incitement of violence allows discussion around state use of force, although I think today’s situation raises important questions about what potential limits of that discussion should be. The President later posted again, saying that the original post was warning about the possibility that looting could lead to violence. We decided that this post, which explicitly discouraged violence, also does not violate our policies and is important for people to see. Unlike Twitter, we do not have a policy of putting a warning in front of posts that may incite violence because we believe that if a post incites violence, it should be removed regardless of whether it is newsworthy, even if it comes from a politician. We have been in touch with the White House today to explain these policies as well.
There are heated debates about how we apply our policies during moments like this. I know people are frustrated when we take a long time to make these decisions. These are difficult decisions and, just like today, the content we leave up I often find deeply offensive. We try to think through all the consequences, and we keep our policies under constant review because the context is always evolving. People can agree or disagree on where we should draw the line, but I hope they understand our overall philosophy is that it is better to have this discussion out in the open, especially when the stakes are so high. I disagree strongly with how the President spoke about this, but I believe people should be able to see this for themselves, because ultimately accountability for those in positions of power can only happen when their speech is scrutinized out in the open.”
Cu alte cuvinte, deși postările lui Trump îi fac greață, nu e bine ca o platformă socială de magnitudinea lui Facebook (2,6 miliarde de useri activi în 2020) să cenzureze libertatea de expresie, iar oamenii ar trebui lăsați să își formeze singuri o opinie pornind de la cele văzute, citite și cîntărite.
La scurtă vreme, mi-au căzut ochii pe un articol din POLITICO, “Facebook divided by Zuckerberg’s decision not to moderate Trump”, care ne informa că decizia lui Zuckerberg de a nu cenzura “tweet-urile incendiare” ale lui Donald Trump (When the looting starts, the shooting starts, LAW AND ORDER! etc) a divizat angajatii multinaționalei Facebook în două:
“I work at Facebook and I am not proud of how we’re showing up. The majority of coworkers I’ve spoken to feel the same way. We are making our voice heard,” Jason Toff, a director of product management, tweeted on Monday.
“The hateful rhetoric advocating violence against Black demonstrators by the U.S. president does not warrant defense under the guise of free expression,” one company official posted on their Facebook profile. The person, a former Republican senior staffer who was among those who took off work, declined to be named out of concern about public recrimination.
Censoring information that might help people see the complete picture is wrong. But giving a platform to incite violence and spread disinformation is unacceptable, regardless who you are or if it’s newsworthy,” tweeted Andrew Crow, Facebook’s head of design for Portal. “I disagree with Mark’s position and will work to make change happen.
“As allies we must stand in the way of danger, not behind,” product designer Sara Zhang tweeted Monday.
We recognize the pain many of our people are feeling right now, especially our Black community,” Facebook spokesperson Andy Stone said in a statement. “We encourage employees to speak openly when they disagree with leadership. As we face additional difficult decisions around content ahead, we’ll continue seeking their honest feedback.”
Dar se pare că:
“… Zuckerberg has made it clear that popularity isn’t his objective. He’s acknowledged in numerous public comments that his staunch dedication to free speech and resisting calls to filter inflammatory political rhetoric will never please the company’s growing chorus of critics. My goal for this next decade isn’t to be liked, but to be understood,” Zuckerberg told investors in January. “In order to be trusted, people need to know what you stand for.”
În același timp, Zuckerberg, pe urmele lui Twitter, Amazon, Uber etc si-a exprimat susținerea pentru comunitatea neagră în fața morții lui George Floyd și a celorlalți afroamericani uciși de polițisti, anunțînd că Facebook va dona 10 milioane de dolari în conturile organizațiilor care luptă pentru justiție socială: “We all have the responsibility to create change” (Da-da-da).
Însă avocații justiției sociale n-au fost impresionați:
“Mark Zuckerberg thinks he can put a $10 million price tag on our silence.”
“You can’t call Trump and let him keep up a statement inciting violence against Black people, refuse to speak to civil rights leaders & Black employees, and then write a check to make it go away.”
“Vanita Gupta, the CEO of the Leadership Conference on Civil and Human Rights, tweeted Monday that Zuckerberg has chosen not to enforce Facebook’s prohibitions on voter suppression and inciting violence, policies that her organization and others had worked with the company to develop. His donation, she wrote, amounts to “#bloodmoney.”
“No amount of money can absolve the fact that his inaction on Trump’s tweets is directly putting Black lives and our very democracy in the line of fire”.
Postînd videoclipul cu profesiunea de credință a albilor hotărîți să își iubească semenii fără nicio discriminare (Da-da-da), am scris: “Jos discernămîntul, sus prostia!”(Nu-nu-nu). Cineva mi-a răspuns: “Nu-i judeca, ce fac ei acolo e o chestiune simbolică”. Dar cum să nu judeci o masă de oameni? Ba bine că nu! Dacă nu o judeci, te papă de viu. Nu vreau să fiu păpată de vie. 🙂
Micul dialog cu cunoștința mea de pe FB m-a dus cu gîndul la tipurile psihologice ale lui Jung. De ce unii indivizi zic Da unor mișcări (atitudini) sociale, în vreme ce alții zic Nu. Psihologic-lapidar formulat, diagnosticul sună cam așa: fiindcă unii sunt extravertiți, în vreme ce alții sunt introvertiți. Ce înseamna asta?
Am să mă concentrez pe atitudinea extravertită:
Pe scurt, cu cuvintele lui Jung: Ceea ce îl caracterizează pe extravertit este relația intensă cu obiectul.
Obiectul, în cazul nostru, e vecinul, virusul, educația sexuală, iubirea, schimbarea socială, binele. Chiar și refuzul banilor (blood money) ține tot de relația intensă cu obiectul, de aici și ciocnirile vitriolante. Introvertiții nu lucrează cu ciocniri vitriolante. “Când Freud spune că inconștientul nu poate decât să dorească, lucrul acesta este valabil în mare măsură pentru inconștientul tipului extravertit”, observă Jung. De-asta spun unii indivizi Da, Da, Da. De-asta doresc unii (în mod ingenuu) să se ia măsuri complete în favoarea sănătății, securității, iubirii, educației sexuale etc. Sănătatea, siguranța, iubirea, binele, plăcerea sunt toate trăite (simțite și gîndite) ca realități exterioare și obiective, și fiindcă relația extrovertitului cu aceste realități este intensă, el este în permanență captivat, ascultă de ele, identificarea e pe măsură, prin urmare atitudinea și așteptările sunt încărcate de certitudine epistemologică și axiologică: fix așa se face, și nu altminteri, așa e bine, și nu altminteri. Ele – aceste realităti externe (desăvîrșit de externe) – emit adevăratele exigențe de existență (adevăratele repere morale), iar individului nu-i rămîne decît să se insereze înăuntrul adevărului lor. Acțiunea mea individuală se acoperă cu exigențele corespunzătoare societătii, respectiv cu concepția morală general valabilă. Nu doar mă inserez, ci îi și judec pe ăia care n-o fac; inevitabil, de vreme ce eu prizez, de vreme ce eu sunt conectat la miza corectă a cauzei. Nealinierea celorlalți la exigențele acestor realități sociale obiective e semn de comportament greșit, imoral, neetic. Înclinația extrovertitului intră aici în coliziune violentă cu introvertitul care mai degrabă refuză, respinge, nu gustă sau se sustrage influenței uriașe a obiectului (veacului).
Tot Jung:
“Pentru că afară este rece unul se simte îndemnat să-și îmbrace pardesiul, în vreme ce altul găsește din motive de călire că este inutil să o facă, unul îl admiră pe tenor fiindca toată lumea îl admiră, altul nu o face, nu pentru că tenorul i-ar displăcea, ci pentru că socotește că ceea ce toată lumea admiră nu este neapărat de admirat; unul se supune împrejurărilor date pentru că experiența arată că este cu neputința să procedeze altminteri; primul se orientează după datele exterioare, ultimul își rezervă o opinie care se insinuează între el și datul obiectiv; dacă orientarea după obiect și după datele obiective precumpănește, în sensul că hotărârile și actele cele mai frecvente și mai importante sunt determinate nu de păreri subiective, ci de împrejurări obiective, atunci putem vorbi de o atitudine extravertita; când aceasta este atitudinea obișnuită, avem de-a face cu tipul extravertit. Atunci când cineva gândește, simte și acționează, într-un cuvânt trăiește în acord nemijlocit cu împrejurările obiective și cu exigențele acestora, atât în sens bun cat și în sens rău, el este extravertit. El trăiește astfel încât obiectul ca mărime determinantă joacă în conștiința sau un rol mai mare decât opinia sa subiectivă. El nu se așteaptă de aceea niciodată să găsească în propriul său interior factori necondiționați căci pe aceștia îi recunoaște doar în exterior. Întreaga sa conștiință privește spre exterior deoarece de-aici vine determinarea hotărâtoare și importantă; ea ii vine astfel pentru că de el de acolo o așteaptă. Interesul și atenția lui ascultă de evenimente obiective în primul rând de cele care se produc în imediata sa apropiere; nu doar persoanele, ci și lucrurile îl captivează; corespunzător și actele sale se orientezeaza după influențele persoanelor și ale lucrurilor.”
Unul îmbracă pardesiul vremii, altul nu. Unul poartă masca cu ușurință, celălalt nu. Unul admiră tenorul (figura publică la modă, specialistul în politici de sănătate publică, ecologistul la modă, justițiarul social la modă, pedagogul la modă), celălalt respinge (fiindcă e mai puțin sedus, subjugat) de modă (realitatea obiectivă consacrată). Unul e condiționat din exterior, celălalt din interior. La unul conștiința caută să se acordeze la condițiile exterioare, la celălalt conștiința procedează invers, căutînd să își mențină neschimbate condițiile interioare. Unul recunoaște inevitabilul ca venind din afară, celălalt doar pe cel care vine dinăuntru.
Un profesor umanist scria – foarte admirabil – pe Facebook:
“Lumea va merge înainte dacă cei mai pricepuți dintre oamenii acestei planete vor ști să-și negocieze sensibilitățile pentru a crea o inteligență colectivă capabilă să găsească soluții la această criză. Nu zbaterile ridicole ale celor care se opun vaccinării sau luării temperaturii ne vor face să mergem înainte, și nici conspirațiile tenebroase ale celor slab educați și prostiți că au acces la vreun adevăr privilegiat pe care l-ar ascunde savanții și guvernele. Șansa acestei umanități rămâne cunoașterea științifică pusă în slujba unui sens superior al existenței umane și al conviețuirii tuturor formelor de viață pe planetă. Niciun conspiraționist nu are acces la vreun mare adevăr, ci doar la forme mai rafinate ale minciunii și manipulării.
Egalitatea
Societatea românească, la rândul ei, va putea progresa dacă va înceta să producă zone de excepție și de inegalitate. Vom rămâne captivii propriilor noastre frici și vom continua să ne supunem oricui va încerca să ne domine dacă nu vom înțelege, de la vârful guvernului până la ultimul cetățean, că suntem egali – toți și tot timpul – în fața legii, că dacă există o lege, chiar și excepțională, ea trebuie respectată la fel și de șefii opoziției care sfidează legea nepurtând mască, dar și de organizatorii unei înmormântări cu derogare „de sus”. Pentru că acolo unde nu ajunge brațul legii juridice, ajunge coasa legii biologice.
Solidaritatea
Refuzul de a purta mască este refuzul de a avea grijă de celălalt. Admițând că nu se știe în acest moment cu precizie dacă și cum se transmite acest virus virulent, în asemenea situații de incertitudine prevalează principiul precauției: nu știu dacă sunt bolnav sau nu – și nu știu dacă pot îmbolnăvi pe altcineva. De aceea, soluția practică(soluția patologică, nota mea) la incertitudine nu este teribilismul în fața magazinului, ci precautia, respectul și grija pentru celălalt: dacă există doar 1 la un milion șanse să-l infectez pe celălalt, atunci tot trebuie să port mască. Dacă există 1 la un milion șanse să am febră și febra să se datoreze infectării mele, atunci grija mea majoră e grija să nu transmit celuilalt infecția mea. Pentru că din cauza unor asemenea vitejii criminale au murit medici și asistente în spitale. Iar felul în care putem fi solidari cu corpul medical este să-i ferim pe cei din jurul nostru de a deveni pacienții unui personal medical expus și extenuat. Aceasta e azi forma primă a solidarității.
Încrederea
Întrebați dacă pot avea încredere unii în ceilalți, suedezii au răspuns afirmativ în proporție de 60%. Italienii, 30%.
INTERVIURILE HotNews.ro