Sari direct la conținut

Debitul Dunării aproape s-a triplat într-o săptămână. Viitura este așteptată în weekendul viitor

HotNews.ro
Debitul Dunării aproape s-a triplat într-o săptămână. Viitura este așteptată în weekendul viitor
Debitul Dunării continuă să crească Foto: Denes Erdos / AP / Profimedia

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a atins sâmbătă valoarea de 5.700 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie, de 3.800 mc/s, în timp ce la sfârşitul săptămânii trecute, în data de 13 septembrie, debitul era de numai 2.200 mc/s, a anunţat Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), într-o postare pe Facebook.

În 2006, debitul Dunării la intrarea în ţară a fost de 15.800 mc/s .

„Hidrologii de la cele 7 Administraţii Bazinale de Apă- Apele Române Banat, Apele Române Jiu, Apele Române Olt, Apele Române Argeş-Vedea, Apele Romane Buzău-Ialomiţa, Apele Române Prut-Bârlad, Apele Romane Dobrogea-Litoral transmit permanent informaţiile despre nivelurile Dunării în vederea elaborării şi reactualizării prognozelor hidrologice emise de colegii de la INHGA”, a subliniat ANAR, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, debitul Dunării la Budapesta are sâmbătă o valoare de aproape 8.000 mc/s fiind în scădere faţă de valorile maxime prognozate. Astfel, se prognozează că Dunărea va atinge la Budapesta o valoare maximă de aproximativ 8.300 mc/s, în data de 21 septembrie 2024, cu 400 mc/s mai puţin faţă de prognozele iniţiale de 8.700 mc/s.

„Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în jurul datelor de 28-29 septembrie. Formaţiile noastre de intervenţie au umplut deja mii de saci de nisip, o parte dintre aceştia fiind deja aduşi aproape de sectorul românesc al Dunării, precum şi alte utilaje de intervenţie”, au mai scris reprezentanţii ANAR pe pagina de socializare.

Debitul ar putea ajunge la 10.000 mc/s

Autoritățile se așteaptă ca debitul Dunării să continue să crească în zilele următoare, ca urmare a precipitațiilor căzute odată cu ciclonul Boris, însă estimează că situația va putea fi ținută sub control.

„Nu există niciun risc în legatură cu Dunărea. Vom avea, cel mai probabil, un maxim de 10.000 mc pe secundă, dar aceasta nu este o situatie de negestionat. În 2006, am avut la Baziaș 15.000 mc pe secundă și autoritățile s-au descurcat foarte bine”, a declarat miercuri, la guvern, ministrul Mediului, Mircea Fechet, întrebat de jurnaliști ce măsuri vor fi luate în cazul creșterii debitului pe Dunăre.

Inundațiile provocate de fluviu au afectat Ungaria, nivelul Dunării crescând cu aproape un metru în 24 de ore, iar vineri dimineață apa a ajuns până la scările clădirii Parlamentului ungar. Toate drumurile, gările și porturile aflate de-a lungul fluviului au fost închise, scrie Hungary Today

Prim-ministrul Viktor Orban a avertizat că inundațiile vor atinge nivelul maxim sâmbătă seara, cu o creștere de încă 50 de centimetri, după care nivelul apei va începe să scadă treptat. 

Șeful Direcției Generale a Apelor a explicat că, deși inundațiile sunt mai mici decât cele din 2013, protejarea orașului este dificilă, pentru că apa se retrage mult mai lent decât preconizau experții.

Ungaria a folosit armata pentru a consolida digurile de protecție de-a lungul Dunării, iar mii de voluntari au venit în ajutor, construind baricade din saci cu nisip pentru a proteja zeci de localități riverane.

INTERVIURILE HotNews.ro