Sari direct la conținut

Decembrie a fost în România mult mai caldă decât în mod normal și a plouat de patru ori mai puțin. Doi poli ai frigului au fost într-o situație inedită

HotNews.ro
Statie meteo, Foto: Miroslav Hasch, Dreamstime.com
Statie meteo, Foto: Miroslav Hasch, Dreamstime.com

Luna trecută a fost cu 2,4 °C mai caldă decât în mod normal, iar la două stații meteo renumite pentru recordurile de frig temperatura medie lunară a fost cu peste 4 grade Celsius mai mare. Decembrie 2025 a fost una dintre cele mai secetoase luni și au fost și stații meteo unde nu a plouat și nu a nins aproape deloc, se arată în documentul publicat de ANM.

Ploi puține și vreme blândă chiar și la polii frigului

Temperatura medie lunară a aerului pe țară din decembrie 2025 a avut valoarea de 2,9 °C, fiind cu 2,4 °C mai mare față de mediana intervalului de referință standard (1991 – 2020).

La două stații meteo temperatura medie a fost cu +4,2 C peste medie, ambele fiind „poli ai frigului: Joseni și Toplița. Au fost locurile unde a fost cel mai cald față de medie, dintre toate stațiile meteo din rețeaua ANM. În aceste orașe renumite pentru frig au fost și dimineți cu minime pozitive și a fost neobișnuit de mic numărul de dimineți cu ger.

Cantitatea medie totală de precipitații pe țară din luna decembrie 2025 a avut valoarea de 10,7 mm, fiind cu 76% mai mică față de mediana intervalului de referință standard (1991 – 2020). Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost de 99,6%, fiind înregistrată la stația meteorologică Târgu Secuiesc.

Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost de 79%, la Băilești, unde a plouat și cel mai mult din țară luna trecută: 67,6 mm.

Luna decembrie 2025 se clasează pe locul 5 în topul celor mai secetoase luni decembrie, din perioada 1961 – 2025.

Maxime de 18 grade Celsius în Banat și zăpadă de peste un metru sus la munte

Temperatura medie a lunii decembrie 2025 a avut valori cuprinse între -6,3 °C, la stația meteorologică Vf. Omu și 5,7 °C, la Constanța-Dig, mai arată caracterizarea publicată de ANM.

Temperatura medie lunară a aerului în București din decembrie 2025 a avut valoarea de 3,3 °C (București-Filaret), fiind cu 2,5 °C mai mare față de mediana intervalului de referință standard (1991 – 2020).

Temperatura maximă lunară a fost de 18,0°C, la Oravița, în data de 17 decembrie. Temperatura minimă lunară, -22,5°C, s-a înregistrat la stația meteorologică Vf. Omu în data de 31 decembrie.

Cu toate că decembrie 2025 a fost o lună foarte caldă, în multe zone din țară s-a depus strat de zăpadă în ultima decadă a lunii. Cea mai mare valoare, 138 cm, s-a înregistrat la stația meteo Vf. Omu (Munții Bucegi), iar la Bâlea Lac s-au măsurat 77 cm.

INTERVIURILE HotNews.ro