Decizia anunțată de Donald Trump după ce agenții ICE l-au împușcat mortal pe Alex Pretti la Minneapolis: „Este dur, dar corect”
Donald Trump a anunțat luni că îl trimite luni în statul Minnesota pe Tom Homan, principalul său responsabil pentru problemele de frontieră, după un val de critici declanșat de alt incident în care ofițeri ai ICE au împușcat mortal un cetățean american în orașul Minneapolis, transmite Reuters.
„Tom este dur, dar corect, și îmi va raporta direct mie”, a notat Donald Trump într-un mesaj publicat pe rețeaua sa de socializare Truth Social. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a afirmat într-un mesaj separat publicat pe „X” că Homan va gestiona operațiunile din Minnesota ale Agenției pentru Imigrație și Vamă (ICE).
Homan, fost ofițer de poliție și agent al Poliției de Frontieră, a lucrat sub șase președinți de-a lungul celor trei decenii ale sale în domeniul aplicării legii. A fost director asociat pentru operațiunile de aplicare a legii și de expulzare sub fostul președinte democrat Barack Obama. În timpul administrației sale, ICE a realizat un număr record de expulzări, potrivit NPR.
Homan l-a lăudat în mod repetat pe Trump pentru faptul că a fost cel care a făcut cel mai mult pentru securizarea frontierei.
Trump a spus că agenții ICE vor fi retrași din Minneapolis, dar nu și când
Duminică, Trump a declarat pentru Wall Street Journal că administrația sa examinează împușcătura recentă și a sugerat o disponibilitate de a retrage în cele din urmă agenții ICE din zona Minneapolis.
„La un moment dat vom pleca. Am făcut, ei au făcut o treabă fenomenală”, a declarat Trump pentru WSJ, fără a intra însă în detalii despre când ar putea fi retrași agenții.
Comentariile sale au venit după ce ofițeri ICE l-au împușcat și ucis sâmbătă pe Alex Pretti, în vârstă de 37 de ani. Departamentul pentru Securitate Internă a caracterizat incidentul fiind rezultatul unui atac al lui Pretti, dar înregistrările video filmate de martori și verificate de Reuters arată că Pretti ținea un telefon în mână, nu o armă, în timp ce încerca să ajute alți protestatari care fuseseră trântiți la pământ de agenți.
Incidentul mortal a avut loc după ce în data de 7 ianuarie un agent al ICE a împușcat-o mortal pe Renee Good după ce s-a apropiat de mașina ei oprită.
Oficiali din administrația Trump au spus că ea încerca să lovească agentul cu vehiculul, dar alți observatori au afirmat că videoclipurile luate de martori sugerează că ea încerca să se îndepărteze de ofițerul care a tras în ea.
Acțiunile ICE au început să îi îngrijoreze inclusiv pe aliații lui Trump
Printre republicanii care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la aceste evenimente se numără guvernatorul statului Oklahoma, Kevin Stitt, care a declarat pentru CNN că oamenii au văzut la televizor cum concetățenii lor americani au fost împușcați și că „tacticile și responsabilitatea autorităților federale” au devenit o preocupare tot mai mare pentru alegători.
Senatorul Bill Cassidy a afirmat că ancheta privind al doilea incident mortal ar trebui să implice atât autorități federale, cât și statale. El a spus că incidentul a fost „incredibil de tulburător” și că „credibilitatea ICE și DHS sunt în joc”.
Congresmanul James Comer, un aliat al lui Trump, a sugerat că președintele ar trebui să ia în considerare retragerea agenților de imigrare din Minneapolis și trimiterea lor în altă parte, declarând pentru Fox News că primarul orașului și guvernatorul statului îi pun în pericol și că „există riscul de a pierde și mai multe vieți nevinovate”.
În comentariile sale pentru Wall Street Journal, Trump a spus despre desfășurarea agenților: „La un moment dat, vom pleca. Noi am făcut ce trebuia, ei au făcut o treabă fenomenală”.
La rândul lor, democrații din Congres au răspuns amenințând că vor bloca un pachet financiar cheie pentru funcționarea guvernului dacă acesta conține fonduri pentru DHS, ridicând perspectiva unei noi închideri a guvernului federal.
Foștii președinți democrați Bill Clinton și Barack Obama au criticat amândoi situația din Minneapolis.
Asociația Națională a Armelor de Foc (NRA) – care de obicei este aliniată cu Trump – a ripostat și ea după comentariile administrației, alăturându-se altor grupuri de lobby din SUA care militează pentru dreptul la arme și solicitând o anchetă completă.
Într-o declarație, asociația a afirmat: „Vocile publice responsabile ar trebui să aștepte o anchetă completă, nu să facă generalizări și să demonizeze cetățenii care respectă legea”.
