Sari direct la conținut

Decizie istorică în SUA: Curtea Supremă elimină dreptul constituțional la avort

HotNews.ro
Manifestatie în timpul dezbaterilor privind dreptul la avort, Foto: Nathan Howard / Getty Images / Profimedia
Manifestatie în timpul dezbaterilor privind dreptul la avort, Foto: Nathan Howard / Getty Images / Profimedia

Conservatoarea Curte Supremă a Statelor Unite a anulat vineri o hotărâre care, timp de aproape jumătate de secol, a garantat dreptul femeilor americane la avort, dar nu a fost niciodată acceptată niciodată de biserică.

  • Missouri anunță că este primul stat american care interzice avortul după decizia Curții Supreme

Această decizie nu face ca întrerupările de sarcină să fie ilegale, ci readuce Statele Unite la situația în vigoare înainte de emblematica hotărâre „Roe v. Wade” din 1973, când fiecare stat era liber să le autorizeze sau nu.

Potrivit unie analize New York Times, după anularea hotărârii „Roe v, Wade”, avortul va fi interzis în aproximativ jumătate dintre statele americane.

„Constituția nu face referire la avort și niciunul dintre articolele sale nu protejează implicit acest drept”, a scris judecătorul Samuel Alito în numele majorității. „Roe v. Wade” „a fost total nefondată de la început” și „trebuie respinsă”. „Este timpul să întoarcem problema avortului la aleșii poporului în parlamentele locale”, a adăugat el.

Această formulare se apropie de un draft al hotărârii care a făcut obiectul unei scurgeri în presă fără precedent la începutul lunii mai, provocând manifestații de amploare în toată țara și un val de indignare.

Hotărârea publicată vineri „este una dintre cele mai importante din istoria Curții Supreme de la crearea sa în 1790”, notează profesorul de drept al sănătății Lawrence Gostin.

„S-a întâmplat deja să-și schimbe jurisprudența, să stabilească sau să restabilească un drept, dar să-l înlăture niciodată”, a spus el pentru AFP.

Decizia contravine tendinței internaționale de liberalizare a avorturilor, cu progrese în țări în care influența Bisericii Catolice rămâne puternică, precum Irlanda, Argentina, Mexic și Columbia.

Obama: Un atac la drepturile fundamentale

Fostul președinte al SUA, Barack Obana a acuzat Curtea Supremă că, prin hotărârea de vineri, „atacă libertățile fundamentale a milioane de americani”.

„Astăzi, Curtea Supremă nu numai că a răsturnat un precedent istoric de aproape 50 de ani, ci a lăsat și cea mai personală decizie să fie luată de politicieni și ideologi”, a scris Obama pe Twitter.

Pence: S-a corectat o eroare istorică

Fostul vicepreședinte republican al Statelor Unite, Mike Pence, a salutat vineri decizia Curții Supreme de revocare a dreptului constituțional la avort.

„Prin lăsarea acestei probleme la latitudinea statelor și oamenilor, Curtea Supremă a corectat o eroare istorică”, a scris pe Twitter mâna dreaptă a lui Donald Trump la Casa Albă.

Nancy Pelosi: O decizie revoltătoare

„Această decizie nemiloasă este revoltătoare și dureroasă. Dar puteți fi siguri: drepturile femeilor și ale tuturor americanilor sunt votate în noiembrie”, a declarat preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, referindu-se la Alegerile pentru Congresul SUA.

Mitch McConnell: O decizie curajoasă și corectă

„Aceasta este o victorie istorică pentru Constituție și pentru cei mai vulnerabili din societatea noastră. (Decizia este) „curajoasă și corectă”, a spus liderul majorității republicane din Senat.

Justin Trudeau: Niciun guvern sau politician nu ar trebui să spună unei femei ce nu poate face cu corpul ei

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a declarat vineri că hotărârea Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii este „oribilă”.

„Veștile care vin din Statele Unite sunt îngrozitoare. Inima mea este alături de milioanele de femei americane care acum sunt pe cale să-și piardă dreptul legal la avort”, a spus Trudeau pe Twitter.

„Niciun guvern, politician sau bărbat nu ar trebui să spună unei femei ce poate și ce nu poate face cu corpul ei”, a spus el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro