Definitivat 2021. Peste 8800 de candidați susțin miercuri proba scrisă. Modele de subiecte la definitivat
Miercuri are loc proba scrisă a examenului de definitivat 2021, prin care profesorii obțin dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Sunt așteptați peste 8800 de candidați, cu circa două mii mai mulți decât în 2020. Pentru a se pregăti de examenul scris, candidații au avut la dispoziție, pe site-ul subiecte.edu.ro, modele de subiecte și baremele de corectare.
Au fost admiși la proba scrisă și sunt așteptați să participe cei 8.839 de candidați (dintr-un total de 9.370 de candidați înscriși la începutul anului școlar), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:
– efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an
– calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”
– media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).
Proba se va desfășura la 98 de discipline.
Candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7:30 și, cel mai târziu, la ora 8:00, în baza unui document de identitate valabil. În acest sens, vor fi respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naționale, referitoare la normele de prevenire și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depășit numai în cazul candidaților cu cerințe speciale cărora, ca urmare a solicitării și pentru asigurarea egalității de șanse, li s-a aprobat acest lucru.
La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (3.006), învățământ primar în limba română (1378), educație fizică și sport (977), psihopedagogie specială (423), limba și literatura engleză (376), respectiv limba si literatura română (346).
Elaborarea subiectelor, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, sunt asigurate de Centrul National de Politici și Evaluare în Educație. După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare se vor afișa și la avizierele centrelor de examen.
Pe 2 iulie au fost publicate rezultatele la inspecțiilor de la clasă, ele reprezentând prima probă a examenului definitivat, care este si eliminatorie. Vezi aici rezultatele la inspecții.
Definitivat 2021 – modele de subiecte
Descarcă aici modele de subiecte și baremele de corectare pentru definitivat la toate disciplinele (.zip)
Subiecte Definitivat 2021 Limba și literatura româna și matematică – metodica predării în învățământul primar – model
Subiecte Definitivat 2021 Limba și literatura română – model
Barem Definitivat 2021 Limba și literatura română – model
Subiecte definitivat 2021 Educație fizică și sport – model
Barem Definitivat 2021 Educație fizică și sport – model
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
Ce este examenul de definitivat
Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Pentru a susține examenul, profesorii trebuie să aibă cel puțin un an vechime.
Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.
Calendar Definitivat 2021
14 iulie 2021 – Susținerea probei scrise
21 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor
21 – 22 iulie 2021 – Înregistrarea contestațiilor
22 – 28 iulie 2021 – Soluționarea contestațiilor
28 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale