Despotismul statal, lichidarea libertăţii şi tentaţia utopiei

Pentru creatorii de utopii statul, cu despotismul său birocratic implacabil, este instrumentul ideal de acţiune. Nivelarea pe care o presupune atingerea perfecţiunii ultime este imposibilă fără pedagogia coerciţiei. Lichidarea libertăţii şi a dreptului de a alege, planificarea brutală a fericirii colective sunt ţintele pe care doar statul pe poate atinge, în clipa în care întreaga sa putere este pusă în serviciul ideii.

În cele din urmă, toate utopiile, indiferent de travestiul la care rercurg, nu se pot naşte şi menţine decât prin apelul la stat şi la energia sa represivă. Teroarea iacobină este prima care pune în pagină raţionamentul pe care îl îmbrăţişează şi posedaţii lui Dostoievski: naşterea egalităţii impune un vast exerciţiu al violenţei statale. Lichidarea inamicului este punctul de plecare al unui viitor luminos.

Creatoriii de utopii, cu a lor viziune radicală şi maniheistă, au ca ultimă ambiţie, în linia unor Lenin sau Hitler, luarea în stăpânire a statului şi transformarea sa în mijlocul decisiv al schimbării revoluţionare. Vocaţia utopică este incompatibilă cu libertatea umană, de vreme ce porneşte de la premiza în acord cu care doar iluminaţii şi conducătorii pot decide drumul de urmat. Omul trebuie salvat din capcana propriei sale imperfecţiuni.

Nostalgicii utopiei nu sunt decât în aparenţă stângaci intelectuali pasionaţi de jocul ideilor. Ei sunt mânaţi de resentimentul hrănit de propriul lor narcisism. Critici ai statului, atâta vreme cât statul nu este cucerit încă, ei devin avocaţi ai extinderii sferei de acţiune statală, o dată ce puterea le aparţine. Obiectivul nu este emanciparea de sub jugul statului, ci edificarea unei tiranii ideocratice care să se servească de stat ca de berbecul cu care străpungă zidurile vechii lumi.

Chipul celor care predică religia laică a ameliorării umane, astăzi, nu este diferit de chipul celor care, în Cambodgia khmerilor roşii, au visat la despărţirea totală de trecut. Perfecţiunea este atinsă prin ingineria utopică a barbariei. Egalitatea socială se atinge prin lichidarea proprietăţii. Progresul se cuantifică în colecţia de cranii ale victimelor terorii.

Despotismul statal, cel care şi-a atins în totalitarismul veacului XX intensitatea sa de maximă ferocitate, este inseparabil de vocaţia utopiei. Coerciţia şi reglementarea sufocantă, ambiţia de a nivela şi de a uniformiza nu sunt niciodată gesturi inocente. Despotismul statal se întâlneşte, mai devreme sau mai târziu, cu pariul antropologic al inventării unei alte umanităţi. Planificarea şi elanul utopic sunt inseparabile. Ideologia pune la îndemâna statului schema procustiană de gândire. Cei care nu se încadrează în rama sa devin suspecţi.

Iar era digitală, cu sofisticarea ei tehnologică, face ce această fuziune dintre despotism şi înclinaţia utopică să fie una redutabilă. Controlul poate fi împins până la limite inimaginabile în veacul trecut. Cât despre totalitarism, el se adaptează, ca un virus mutant: cazul R. P. Chineză este unul elocvent. Tehnologia asistă statul comunist în opera sa de fortificare a autocraţiei.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro