Despre alegeri locale, apă caldă, primari și inaugurări de poduri la final de mandat, cu antropologul Radu Umbreș: „Nu degeaba la unele restaurante se oferă la plecare un mic desert din partea casei”

​Într-un interviu pentru Hotnews, antropologul Radu Umbreș explică de ce prezența la vot la alegerile locale este mai mică în mediul urban decât în cel rural, ce ar trebui să facă partidele și candidații pentru a-și apropia alegătorii sau cât de bine seamănă alegerile din zilele noastre cu cele din anii 30 din România.

Românii sunt așteptați duminică la vot pentru a-și alege reprezentanții administrației locale și județene. În cadrul unei serii de interviuri lansate de Hotnews pentru a încerca să explicăm cât de importantă este prezența la scrutinul de duminică, am stat de vorbă cu doctorul în antropologie socială Radu Umbreș.

În România, alegerile locale înregistrează printre cele mai scăzute prezențe la vot dintre toate alegerile, în special în mediul urban (în 2016, de exemplu 2 din 3 bucureșteni nu au mers să voteze). În același timp, nu cred că există bucureșteni/ orășeni în general care să nu aibă ceva de comentat despre viața lor de zi cu zi în orașul în care trăiesc: că stau prea mult în trafic, că e poluare, că nu au spații verzi și parcuri etc. Cum se explică această detașare a multor români de niște alegeri care-i afectează în mod direct? Care ar fi, să zicem, veriga lipsă din acest proces aparent logic: „votezi-ai așteptări-lucrurile se întâmplă/nu se întâmplă-votezi din nou pe baza a ceea ce s-a întâmplat în mandatul trecut”?

Sunt mai multe posibilități. Unii probabil că au ales în trecut dar au fost dezamăgiți, poate în mod repetat, de către cei pe care i-au ales. Alții probabil nici nu cred că alegerile lor contează sau că o opțiune este mai bună decât alta. Aceasta din urmă ipoteză cred că explică în cea mai mare măsură absenteismul.

Pentru mulți cetățeni, variantele oferite par a fi mai mult sau mai puțin similare din punct de vedere al efectelor pe care le vor avea asupra vieții lor. Nu înseamnă că au dreptate neapărat, dar percepția și dezamăgirea pot fi suficient de ridicate pentru a inhiba motivația de a vota.

Pe de alta parte, întrebarea mai interesantă este de ce ar fi rațional să votezi? Până la urmă, un singur vot nu schimbă mare lucru, însă votul are niște costuri (să te deplasezi la secția de votare, să te informezi, să nu îți faci planuri de călătorie în acea zi etc).

În mod paradoxal, un individ perfect rațional nu ar vota pentru că își asumă niște costuri sigure pentru un impact infim, un paradox formulat prima data de Condorcet. Sigur, avem exemple în care alegerile au fost decise la câteva voturi, dar sunt memorabile tocmai pentru că sunt atât de rare, și aproape niciodată alegerile nu au fost decise de un singur vot.

Cu toate acestea, oamenii continuă să voteze din alte motivele decât pura rationalitate. De exemplu, votează pentru a-și exprima vocea, pentru a simți că sunt parte a comunității, pentru că simt că este o datorie morală. Dacă oamenii consideră că votul lor nu este important, că nu există o comunitate față de care să aibă o datorie morală de a participa la viața politică, că nu sunt auziți sau băgați în seamă de politicieni, atunci au motive raționale să nu voteze.

În mediul rural prezența la vot este, de regulă, mai mare decât la orașe. Sunt locuitorii din mediul rural mai implicați civic sau acolo primarii și consilierii locali au pârghii mai puternice pentru a-și aduce la vot locuitorii?

Sunt mai multe explicații pentru prezența ridicată din rural. Comunitățile sunt mai mici, oamenii se cunosc personal, se știe cine a fost și cine nu a fost la vot, iar asta poate să aibă consecințe dacă aleșii locali sau candidații se bazau pe votul unui localnic iar acesta nu a apărut. Apoi, mulți oameni sunt dependenți de serviciile sociale sau de locurile de muncă asociate cu administrația locală, așa că au un interes direct mult mai ridicat în ceea ce privește rezultatul votului.

Iarăși, în rural există mai multe relații de rudenie sau prietenie (dar și de dușmănie) între alegători și aleși, ceea ce duce la un angajament electoral mai intens decat la oraș.

„Fiecare cetățean ar trebui să știe la ce consilier local poate apela”

Radu Umbreș. Fotografie din arhiva personală

Ce ar trebui să facă partidele/ candidații la primării și consilii locale pentru a-i apropia mai mult pe alegători (în special în mediul urban, unde absenteismul este mai mare)?

Probabil sunt foarte multe lucruri ce ar putea fi încercate, dar aș miza pe democrația participativă și pe relația directă cu cetățenii. Cetățenii ar trebui implicați în cât mai multe dintre deciziile luate de administrație, să propună și să voteze proiecte în vecinătatea lor, să fie încurajate și luate în seamă grupurile de inițiativă locală, iar fiecare cetățean să știe la ce consilier local poate apela să-i reprezinte interesele.

Poate că oamenii ar fi mai interesați de candidați și de administratorii locali dacă ar simți că aceștia nu vin doar ca la un concurs de frumusețe, ci se oferă să le asculte dorințele și să-i implice în deciziile locale.

Foarte mulți aleși inaugurează parcuri, poduri etc în ultimele luni de mandat cu scopul de „a lua ochii” alegătorilor. Este o înșelătorie evidentă (nu au făcut nimic în 4 ani, dar, iată, au realizări la sfârșit de mandat). Cum se explică faptul că pentru mulți alegători aceste manevre mai sunt convingătoare, chiar și în 2020?

Aici se profită de o tendință a minții noastre de a-și forma o părere influențată de informațiile care sunt cel mai ușor disponibile. E la fel ca atunci când mergem în vacanță, toate zilele sunt plăcute însă ultima este dezamăgitoare (plouă, ne dispare ceva din bagaje) și plecăm cu impresia că a fost un concediu ratat. Nu degeaba la unele restaurante se oferă un mic desert din partea casei astfel încât clienții să plece cu o amintire mai plăcută.

Pe de altă parte, nu e nimic irațional să te bucuri că primarii fac ceva chiar și pe ultima sută de metri, dacă ai avut experiența altor aleși locali care nu au făcut nimic. Depinde de punctul de referință pe care îl folosești pentru comparație.

În plus, cerem destul de mult de la alegători să țină o evidență a tuturor rezultatelor sau eșecurilor administrației locale. Este treaba presei, a societății civile sau a opoziției să țină un bilanț mai mult sau mai puțin obiectiv pe care alegătorii să îl poată consulta atunci când votează.

„S-ar putea ca cei cu așteptări foarte mari să fie exact cei care nu votează”

Blocaj în trafic pe podul Ciurel la scurt timp după inaugurare

Credeți că noi românii avem așteptări mai mici de la aleșii noștri locali decât alte popoare din UE, să zicem? Adică suntem mai puțin pretențioși? De exemplu, alesul X nu ne-a scăpat de trafic, nu ne-a făcut parcuri, dar măcar a organizat niște concerte și a dat niște vouchere de bicicletă. Tot e ceva…

Cred că există un paradox în ceea ce privește așteptările noastre. Pe de o parte, am vrea ca orașul nostru să arate ca Copenhaga sau ca o localitate elvețiană, dacă se poate peste noapte. Visăm cu ochii deschiși, cum se zice. Însă știm că este o iluzie, că nu se poate întâmpla asta, iar așteptările noastre concrete se duc la polul opus, măcar ceva mic să se întâmple bun și pentru mine. Din nou, suntem raționali, preferăm să primim ceva în loc de nimic.

S-ar putea ca cei cu așteptări foarte mari să fie exact cei care nu votează. Dacă pe mine mă motivează să merg la vot doar și numai doar un primar care o să-mi facă metrou la fel de repede ca Ceaușescu sau să-mi facă o rețea de transport public ca în Berlin, atunci nu am de unde să aleg, pentru că nu există așa cineva și nu poate exista așa cineva. Paradoxal, idealurile nejustificat de înalte pot duce la absenteism.

La polul opus, cei cu așteptări foarte reduse sunt iarăși puțin motivați să voteze, pentru că nu speră la mari diferențe între candidați și atunci contează mai puțin cine o să iasă, că oricum nu o să facă mare lucru.

Au ajuns mulți români în punctul în care sunt convinși că numai singuri pot să-și rezolve problemele, nimeni altcineva? Din acest motiv poate nici nu se mai duc să voteze, că oricum nu contează. Cât de răspândită credeți că este conștientizarea nevoii de apartenență la o comunitate în rândul locuitorilor marilor orașe?

Cred ca istoria ultimelor decenii i-a făcut pe mulți români să simtă, deseori pe bună dreptate, că statul sau autoritățile locale nu sunt interesați sau capabili să le rezolve problemele într-un mod echitabil și universal. Contează mai puțin cine este primar, contează dacă știu pe cineva la primărie care să mă ajute cu o autorizație.

Cei înstăriți, de exemplu, nu mai depind de școli publice sau de spitalele de stat și atunci devin și mai puțin preocupați de cine le administrează. Iată că cei cu centrala de apartament s-au „descurcat” și au apă caldă pentru că nu s-au bazat pe sistemul public. Decât să votezi cu unul sau cu celălalt, e mai sigur să pui bani deoparte să te deconectezi de la rețea, să devii independent.

Atunci când toți gândesc așa, rețeaua publică ajunge într-o stare și mai proastă, costurile cresc, se pierde eficiența prin co-producerea de energie electrică, sunt costuri generale pe care le suportăm toți pentru că fiecare, pe cont propriu, nu are încredere că sistemul public va funcționa predictibil și satisfăcător.

„Votăm pe cineva de-al nostru” versus „votăm un om competent, nu contează că-i străin”. Cum credeți că sunt românii, mai atașați de primul model sau de cel de-al doilea?

Depinde ce înțelegem prin „străin”. Dacă ne referim la un grup etnic sau o naționalitate cu o imagine bună în rândul populației, atunci competența ar fi un criteriu mai important pentru majoritatea populației. Însă criteriile identitare ar putea fi mai importante dacă s-ar activa stereotipuri negative față de grupuri etnice defavorizate, naționalități ceva mai puțin prețuite, sau oameni profund diferiți de majoritate.

Deși cred că bucureștenii sunt destul de deschiși, cred că mulți încă ar avea rezerve în a vota pentru o persoană de etnie romă, de origine arabă, sau aparținând unei minoritați sexuale. Spun „încă” pentru că lucrurile se vor schimba în următoarele decenii. Pe de alta parte, „unul de-al nostru” înseamnă, mai ales în comunități mai mici, un aliat în diferite rețele sociale ale alegătorului, o persoană la care poate apela (sau la care poate ajunge prin cunoștințe).

Competența atunci s-ar putea să fie mai puțin relevantă când cetățeanul are de ales între un necunoscut imparțial și un cunoscut prietenos, mai ales dacă experiențele precedente nu sugerează că imparțialitatea funcționează.

Cât de românească este vorba „A furat, dar a și făcut”

„A furat, dar a și făcut” este o vorbă ce pare destul de înrădăcinată în mentalul românesc. Pe de altă parte am citit mai demult niște studii care arătau că în Spania, în anii boom-ului imobiliar, în multe localități oamenii au votat primari corupți pe principiul „o fi dat el autorizații de construire pe șpagă, dar mi-a folosit și mie perioada aia, am dus-o bine”. Cum sunt românii din acest punct de vedere?

Haideți să ne imaginăm că suntem un alegător care are de ales între A și B. A este un primar corupt dar mie mi-ar fi mai bine dacă iese A. B este un primar onest, dar viața mea ar fi mai rea. Aș vrea să văd câți oameni ar alege B în loc de A, să-și facă sieși rău pentru a alege un politician corect.

Sigur, putem crede că am fi eroici și ne-am sacrifica pentru binele colectiv, dar oare nu suntem ipocriți și, în anonimitatea cabinei de vot, am pune ștampila ca să ne fie nouă mai bine?

Din fericire, deseori nu ne confruntăm cu această dilemă morală, pentru că am trăi mai bine cu administratori locali onești decât cu unii corupți, banii publici ar fi cheltuiți mai eficient și mai echitabil. Din nefericire, însă, deseori politicienii corupți sunt sau par mai buni administratori decât competitorii lor onești (sau aparent onești). Dacă ne îndoim de asta, sa ne amintim de cei 15 mii de specialiști ai lui Emil Constantinescu și guvernele din perioada 1996-1999.

Putem vedea acest compromis în țări cu democrații vechi și respectabile. Mă gândesc la evanghelicii din SUA care voteaza cu Trump deși puțini au dubii privind compatibilitatea dintre creștinism și personalitatea sau acțiunile sale. Însă votează cu el pentru că acesta le promite politici conservatoare aliniate preceptelor religioase, îi ademenește cu speranțe de limitare sau interzicere a avorturilor sau prin îngrădirea drepturilor minorităților sexuale. Ținându-se de nas, aceștia votează cu un „păcătos” pentru că alternativa democrată nu le oferă aceleași satisfacții religioase. Și probabil multe alte feluri de alegători se fac „frate cu dracul” pentru a-si atinge obiectivele.

Cum se câștigau alegerile la 1930

Dacă viața noastră este influențată în mod direct de primari, consilierii locali/ județeni sau de președinții de consilii județene cum ar trebui să-i evaluăm pe cei care candidează la aceste funcții? După ce criterii?

Nu știu dacă există un răspuns unic, valabil pentru oricine, dar pot vedea două feluri de a privi problema. Unul este cel idealist universalist, în care alegem acel candidat care considerăm că ar aduce beneficii întregii comunități (ar cheltui banii cu responsabilitate și eficiență, ar fi imparțial, ar avea soluții inovatoare la problemele localității, ar asculta și ar răspunde la nevoile cetățenilor etc).

Însă nu sunt convins că mulți oameni vor sau pot sa facă alegerile din acest punct de vedere neutru. Poate că eu văd unele probleme ale orașului dar vecinul meu vede altele, diferite. Poate că eu vreau să fiu consultat, însă alt cetățean vrea ca cineva să se ocupe de administrație fără să mai ceară implicarea cetățenilor.

Așadar, alegerea este mai repede una rațional-individualistă: fiecare cetățean alege acel candidat care consideră că îi va face viața mai bună, indiferent ce se întâmplă cu ceilalți. Aici nu mai exista rețete universale, fiecare știe mai bine ce îi este bine.

Și acum să intrăm puțin în istorie: cum a evoluat această legătură între locuitorii unei localități și conducătorii aleși ai acesteia? Când au avut loc, de pildă, primele alegeri locale din istorie și de ce au votat oamenii atunci? Ce s-a schimbat fundamental între timp?

Nu sunt un expert în istoria alegerilor, dar forme de alegere a unor conducători sau administratori găsim în antichitatea euroasiatică precum și în diferite societăți non-literate pe întinsul globului. Probabil cea mai importantă schimbare este extinderea sufragiului spre votul universal și translatarea de la lideri autoritari care să poată înfrânge entități politice dușmane la lideri onești și responsabili în fața alegătorilor.

În ceea ce privește alegerile locale din istoria României, avem destule informații că lucrurile nu erau chiar atât de diferite. Iată un slogan din 1930 când PNȚ a câștigat 82% dintre voturi – nu de alta, dar câștigase și alegerile parlamentare din 1928 cu aproape 80% după ce partidul fusese numit să le organizeze. Pare că lucrurile nu s-au schimbat atât de mult.

„Fraţi săteni! Vreţi ca în fruntea satelor noastre să fie oameni cinstiţi şi de treabă? Ca satul vostru să fie bine şi cu îngrijire gospodărit? Ca toate hoţiile trecutului să fie descoperite şi urmărite? Alegeţi atunci cu toţii la comună pe cei mai harnici gospodari, mai de treabă oameni şi mai vrednici cetăţeni!”

HotNews.ro publică în această săptămână o serie de interviuri cu oameni din diferite domenii, care încearcă să explice de ce e important să-ți alegi singur primarul și consilierii locali la alegerile locale din 2020.