Despre dictatură și alte cuvinte pe care nu le înțelegem
Îmi pare că ne pierdem în raționamente sofisticate atunci când vine vorba să explicăm utilitatea practică a studierii istoriei în școli, când de fapt ar trebui să admitem ca ipoteză de bun-simț ideea că a învăța istorie te scutește de episoade de ignoranță, care într-un anumit context pot avea consecințe negative în plan colectiv. Pandemia de coronavirus a tras cortina peste rațiune și bun-simț, iar în ultimul timp asistăm și la confiscarea unor concepte și bagatelizarea lor de către voci care își caută tribună. Măsurile adoptate de către guvern în gestionarea crizei sanitare au produs și un curent de opoziție în rândul cetățenilor, care se văd într-o dictatură medicală unde în loc de medici și specialiști avem tipologii de Mengele, iar drepturile lor sunt în pericol de a fi anulate prin legea carantinării și a izolării.
Arhitecții acestui discurs jonglează cu o semantică pe care nu o stăpânesc, în ideea de a sensibiliza o anumită categorie socială, care nici aceasta nu înțelege pe deplin ceea ce I se livrează. Asocierea neadecvată dintre dictatură și ce se întâmplă acum în România arată fragilitatea educației care nu a reușit să cartografieze în mintea oamenilor ce este aceea o dictatură, astfel încât comparațiile ulterioare să fie nefondate. Dincolo de răfuielile stânga-dreapta, rămân idei greșite care vor fi reciclate public cu orice ocazie, iar persistența acestei narațiuni se traduce concret prin sabotarea unor măsuri adoptate pentru binele comun al cetățenilor.
Amețiți de vaporii unei libertăți prost înțelese, românii se simt în permanență amenințați: de Bruxelles, de Occident în general, de măsuri sanitare care vin și contrazic tradiții seculare. Și această confuzie generalizată a devenit un teren fertil pentru teorii ale conspirației, iar adepții ei nu sunt deloc puțini. Falimentul educației se vede cel mai bine în acest moment când nu luptăm doar pentru a combate un virus, ci și pentru a antrena soldați în timpul războiului. Ne găsim în fața unui munte de pseudoștiință, prejudecăți și angoase, toate acestea hrănite de un discurs înțesat de termeni care scapă înțelegerii oratorilor.
Îmi vine în minte o întrebare de fiecare dată când aud pe cineva vorbind de dictatură în România în 2020: „Cât de mult ai chiulit de la școală sau cât ghinion de profesori ai avut?”. Cel mai probabil, cei care urlă că ni se încalcă drepturile dacă ni se cere să purtăm mască n-ar putea să vorbească cinci minute despre istoria nazismului, fascismului sau comunismului în termeni comprehensibili. La fel, cred că n-ar reuși să schițeze un istoric al drepturilor omului de-a lungul istoriei, dar consideră că se pot erija în apostolii libertăților ce stau să fie călcate în picioare de oculta mondială. Cu o argumentație rudimentară și bazată în cea mai mare parte pe exploatarea emoțională a unor complexe istorice, aceste voci strâng în jurul lor mulțimi la fel de needucate care își văd teoriile confirmate.
INTERVIURILE HotNews.ro