Despre lustraţie: Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timisoara si glumiţele de cafenea

Se discuta mult, nu intotdeauna cu informatii exacte, dar cu patimi exacerbate, in chip umoral, despre semnificatia Legii Lustratiei. Anti-anticomunistii profesionisti, de la Ion Iliescu la mai junii sai discipoli, o aseaza sub semnul “nebuniei”. Altii, sub acela al intazierii si zadarniciei. Proclamatia de la Timisoara din martie 1990 a fost un detonator al dezbaterii nationale pe subiectul decomunizarii. Discutia a fost subit amutita in urma mineriadei din iunie 1990, cand societatea civila romanesca si partidele democratice au primit o lovitura extrem de dura din partea puterii feseniste. Este bine sa ne reamintim ce se cerea atunci pentru a sti unde ne aflam acum. Era vorba de lustrarea (termenul nu apare explicit, dar este subinteles) activistilor, deci a functionarilor angajati si platiti din aparatul de partid, precum si a ofiterilor de securitate.

Ca o consecinta a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Stim cu totii in ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei functii, dupa modelul multor tari civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Presedinte al Romaniei ar putea candida si personalitati marcante ale vietii culturale si stiintifice, fara o experienta politica deosebita. Tot in acest context, propunem ca prima legislatura sa fie de numai doi ani, timp necesar intaririi institutiilor democratice si clarificarii pozitiei ideologice a fiecaruia dintre multele partide aparute. De-abia atunci am putea face o alegere in cunostinta de cauza, cu cartile pe fata.

http://proclamatia.wordpress.com/

Scriam, chiar aici, pe “Contributors”, in decembrie 2010:

Cand aud voci care sustin ca anticomunismul democratic este revolut ca atitudine etica, ca nu mai are sens sa ne ocupam de natura sistemului comunist, de resursele sale ideologice, ma intreb pe ce planeta traiesc propagatorii acestei viziuni? Ar spune oare ei acelasi lucru despre confruntarea cu trecutul nazist? Au ei cea mai vaga notiune despre analiza comparativa a regimurilor comuniste? Au intrat macar o zi in arhive? Amatorismului lautarist, insolentei negationiste si amneziei abil cultivate trebuie sa li se contrapuna expertiza veritabila a ceea ce a fost comunismul, in planul institutiilor, al practicilor sociale, al vietii cotidiene, al represiunii, al mecanismelor de constrangere si cooptare, al subiectivitatii.

Din pacate, diagnosticul meu se mentine de o dezolanta actualitate. Iar indemnul de a dezvolta expertiza, de a recurge la analiza, nu la pamflet, ramane si el nu mai putin actual

Pe tema adevarului despre Legea Lustratiei, recomand acest interviu cat se poate de limpede al Germinei Nagâţ, directoarea departamentului de investigatii din CNSAS, un necesar antidot impotriva a ceea ce poate fi numit lautarismul nevrotic (ori cinismul fariseic)

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro