Sari direct la conținut

Despre Ungaria de azi. O schita de geo(grafie economică și)politică est-europeană

Contributors.ro
Cristian Felea, Foto: Hotnews
Cristian Felea, Foto: Hotnews

„Nu este o chestiune de dimensiune, ci de geografie. Iar Ungaria este un punct de întâlnire ideal pentru cei din Estul și cei din Vestul Europei. I-am cerut directorului meu politic Balázs Orbán să-și dezvolte teoria conectivității și să o adapteze dimensiunilor Ungariei; i-am cerut și ministrului Péter Szijjártó să o implementeze – să o traducă în limbajul politicii comerciale și de investiții. Ambii au făcut o treabă excelentă. În practică, aceasta înseamnă, de exemplu, că o fabrică de mașini germană și o fabrică de baterii din Est pot coopera într-un parc industrial dintr-un mare oraș de provincie. Dar simbioza dintre companiile occidentale și cele estice își găsește locul și în când vine vorba de alte tehnologii. Dacă lucrurile nu ar decurge așa, am fi pur și simplu o biată zonă periferică și neinteresantă a Occidentului.”-Viktor Orbán, interviu pentru săptămânalul „Mandiner[1]

Retailerul român eMag a început în urmă cu câțiva ani să se extindă regional și printre piețele vizate s-a numărat și Ungaria, unde, în anul 2019, a fuzionat cu compania locală Extreme Digital, înființată de doi antreprenori locali: Balázs Várkonyi şi Gyula Kelemen.[2] La acel moment CEO al eMag era Iulian Stanciu, înlocuit în anul 2021 de Tudor Manea, care a continuat strategia companiei de dezvoltare pe piața din țara vecină.

În decembrie 2023, eMag a punctat dezvoltări noi în piața din Ungaria, în primul rând a anunțat deschiderea unui centru logistic de 100 de mii de metri pătrați în apropiere de Budapesta, o investiție de 100 de milioane de euro, finanțată în proporție de 12% și cu sprijinul „HIPA”, agenția guvernamentală maghiară de sprijinire a investițiilor.[3]

Tot la final de an, eMag a anunțat instalarea unui nou CEO pentru eMag-Ungaria, Kinga Daradics, fostă CEO a MOL-România. Noul CEO s-a declarat extrem de optimistă la preluarea postului, iar auspiciile sunt bune, pentru că doamna Kinga Daradics s-a dovedit a fi un manager echilibrat și eficient în perioada în care a condus afacerile grupului petrolier MOL în România.[4]

În anul 2016, Kinga Daradics a predat poziția de CEO al MOL-România fostului manager de vânzări, Camelia Ene, care a condus filiala din România până recent, la începutul anului curent poziția fiind preluată de Gábor Mozga; noul CEO vine din Polonia, unde a gestionat transformarea lanțului Lotos în MOL-Polonia.[5]

Nu vom găsi foarte multe exemple de cooperare economică între companiile din România și cele din Ungaria, deși, după părerea mea, economiile celor două țări sunt în mare măsură complementare și există foarte multe domenii în care astfel de cooperări ar putea să se dezvolte, cu un impact regional semnificativ.

Totuși, nu se prea întâmplă, ceea ce mă determină să-mi pun întrebarea din ce motive ceea ce între țările din vestul Europei este o regulă, atât timp cât piața dictează oportunitățile, aici în est, în particular între noi și unguri, se dovedește a fi inhibat de rivalități moștenite din trecut și metehne mai noi.

Avem în schimb – sau am avut? – o avalanșă de investiții inițiate de guvernul maghiar în România, de fapt în Transilvania, țintind comunitățile locuite de cetățenii români care sunt de etnie maghiară: unguri și secui. Dintr-o analiză pe care Sabina Fati o face pentru DW[6] – în care se întreabă de ce stau lucrurile astfel în chestiune -, am desprins și punctez și eu câteva aspecte:

„Nu a fost încheiat niciun acord bilateral, la niciun nivel între România și Ungaria pentru derularea de către statul ungar de programe de finanțare pe teritoriul României” se arată într-o declarație a Ministerului de Externe (…). Precizarea vine după ce Kozma Mónika, șefa Fundației Pro Economica, care supervizează programul de investiții al guvernului maghiar în Transilvania, a declarat în februarie că Ungaria vrea extinderea programului economic susținut de Budapesta dinspre Ținutul Secuiesc spre județele Bihor și Satu Mare. (…)

Principalul argument al părții române se referă la faptul că etnicii români n-ar avea condiții egale cu cele ale maghiarilor când participă la licitațiile organizate de Ungaria prin Fundația Pro Economica. Nu e clar deocamdată dacă în competiție au participat și majoritarii și dacă pe criteriu etnic ar fi fost declasificați. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu pare să fi avut astfel de plângeri. O parte semnificativă din fondurile oferite de Ungaria au fost folosite pentru repararea unor clădiri de patrimoniu aflate în administrarea bisericilor maghiare, pentru construirea de creșe, modernizarea grădinițelor și școlilor, pentru investiții în universitățile de limbă maghiară, dar și pentru agricultori și mici companii agricole, care plătesc taxe și impozite statului român. (…)

E adevărat, pe de altă parte, că Ungaria a preluat parțial din atribuțiile statului român și a completat spațiile goale lăsate de acesta, ceea ce duce tot mai mult la izolarea comunităților maghiare, care se uită mai mult spre Budapesta decât spre București. Pare să fie însă mai degrabă o autoizolare față de România și o includere în spațiul cultural și mediatic ungar. De ce? Fiindcă Parlamentul Ungariei a votat în 2011 un plan intitulat „Politica națională maghiară – cadrul strategic al politicii naționale” prin care își propune reunificarea și reconstrucția națiunii maghiare în Bazinul Carpatic, în vreme ce România nu are și nici nu a pus vreodată problema unei Strategii naționale prin care să-i convingă pe maghiari că sunt la fel de importanți ca majoritarii.

Există și alte opinii sau puncte de vedere despre care – chiar dacă nu le împărtășesc în totalitate – cred că merită să fie puse în analiză. Andrei Caramitru, economist, expert la companii de consultanță financiară de renume ca McKinsey și Boston Consulting, are o viziune personală pe care nu ezită să o exprime public asupra existenței unei bariere artificial creată în calea extinderii firești a cooperării regionale din Europa Centrală și de Est în care – firesc prin potențialul și dimensiunea pieței – România ar trebui să fie antrenată:

Marea bătălie geo-politică și economică a următorilor 10 ani se va da – pentru noi – pe următoarele fronturi: 1) Rute comerciale / logistică – până acum, rutele principale în Europa de sud-est au fost Istanbul și ruta prin Serbia către Ungaria și Austria. Noi total izolați și fără infrastructură. Intrarea în Schengen terestru și construcția a două rute principale sud-nord (peste munți spre Sibiu) și prin Moldova spre Lviv schimbă TOTAL ecuația și noi ieșim on top aici. Infrastructura la noi + bulgari va fi gata până prin 2028. Austria si Ungaria sunt DISPERATE să blocheze asta. 2) Energie. Investițiile în nuclear și gazele din Marea Neagră ne vor poziționa ca marele producător din regiune. Problema e să deblocăm interconectarea cu ungurii (și gazele externe să vină pe la noi, nu iar pe la sârbi spre Viena). E ESENȚIAL ca austriecii să nu mai controleze Petrom. E inacceptabil pentru noi. Soluția e o fuziune Petrom/Hidroelectrica/Romgaz – ar deveni cea mai mare companie din Europa de Est, un monstru puternic.[7]

Când am citit textul postării prima dată am fost tentat să consider că Andrei Caramitru exagerează, apoi m-am întrebat dacă acest mesaj, situat cumva în siajul proiecției sale despre evoluția economiei românești în perspectiva anilor 2028 – 2030 – 2035[8], nu se referă implicit și la o gamă de amenințări strategice proiectate să se manifeste tocmai pentru a „tempera” o prea impetuoasă creștere a forței economice și a influenței țării noastre în „concertul” Uniunii Europene? Nu ar fi de neconceput.

Ori, dacă astfel de amenințări nu pot fi excluse, atunci prudența de apartament ar face bine să se încline în fața expertului cu acces la informații mult mai bune, dat fiind mediul în care evoluează. Așa că am luat în calcul opinia lui Andrei Caramitru, cu atât mai mult cu cât istoria post-WW1 a relațiilor României cu Ungaria și necunoscutele politicii agresive și pro-putiniste a guvernului FIDESZ – Viktor Orbán par să fie favorabile, din păcate, unei astfel de proiecții.

SOFT POWER-UL GUVERNĂRII VIKTOR ORBAN

Viktor Orbán este un prolific inventator de termeni de politici: mai întâi a inventat și consacrat ideea de „democrație iliberală”, pe care a nuanțat-o ulterior redefinind-o ca ideologie „conservatoare, naționalist-creștină”. Nu de mult, încercând să formuleze teoretic acceptabil poziția de Gică-contra a guvernului său în politica europeană, Viktor Orbán a numit-o „instrument legitim de soft power”. Într-un articol publicat de RFI[9], Balász Barábas a explicat ceva mai pe larg cum vede premierul maghiar acest „instrument” și de ce îl consideră legitim:

Există țări care prin statura lor militară și economică impun teamă și respect. Alte țări au o „superioritate relativă mică, atât de mică încât e pe minus”, iar din această categorie face parte și Ungaria. Cum își pot afirma aceste țări interesele? „Dacă o țară care nu dispune de avantaje relative vrea să urmeze o politică externă independentă, atunci acea țară trebuie să promoveze o poziție radicală”, indică Viktor Orbán. Pe cei îngrijorați de o asemenea atitudine pe plan extern, premierul îi îndeamnă la calm: practica politicii externe ungare de a pune întrebări la obiect nu strică, ci ridică prestigiul și admirația față de Ungaria. Tocmai acesta este soft power-ul Ungariei, adevărata forță a politicii sale externe, a spus Orbán. Pe lângă aceasta, diplomații ungari trebuie să urmărească interesul național, adică o abordare realistă a lucrurilor necesare, utile și practice. Abordare care însă nu trebuie să fie dogmatică, ci o adaptare continuă și flexibilă în funcție de situații.

Ca o paranteză, România ca țară vecină a Ungariei, pe teritoriul căreia există comunități compacte de maghiari – unguri și secui, cum am mai spus –, experimentează de ceva ani soft power-ul lui Viktor Orbán, adică cu mult înainte ca domnia sa să fi expus teoria cu instrumentul legitim; aspect remarcat și de mulți dintre intelectualii ardeleni de frunte din comunitatea maghiară, cum sunt Béla Markó sau Péter Eckstein-Kovács.

Ultima intrată pe lista „instrumentarului legitim” din această categorie este președinta Ungariei, fostă ministru în guvernul FIDESZ, Katalin Novák, o doamnă cu mult farmec și priză la publicul larg, fie el din Ungaria sau din țările vecine, adică România.

Recent, doamna Novák a întreprins o nouă călătorie cu un avion al armatei ungare în țara noastră, într-o „vizită privată”[10] prin sud-estul Transilvaniei, în cursul căreia a căutat cât mai multă expunere publică.

Ceva din modul în care se comportă și comunică doamna Katalin Novák mie îmi sugerează o paralelă cu Sisi – Elisabeta de Austria (din Casa de Wittelsbach), soția împăratului Franz Joseph. Poate nu întâmplător.

Dar să revin la Balász Barábas și relatarea sa pentru RFI:

A doua zi după expunerea premierului ungar, ambasadorul SUA la Budapesta, David Pressman a ținut o prezentare [în fața] reprezentanților companiilor americane din Ungaria. El a reamintit atacurile continue ale guvernului ungar la adresa administrației SUA, ca de exemplu etichetarea ei ca „adversar” al Ungariei și presupuse acțiuni din partea Statelor Unite de a răsturna guvernul de la Budapesta. (…) În ce privește politica externă ghidată de radicalism, „mă întreb dacă o politică externă radicală se potrivește cu angajamentele pe termen lung ale afacerilor dumneavoastră în Ungaria”, a transmis Pressman managerilor companiilor prezente, notând că în viziunea sa de diplomat, interesul național al oricărei țări ar trebui să fie valorile stabile, interesele comune și angajamentele strategice pe termen lung.

Atunci când guvernul adoptă o lege „pentru protecția suveranității” iar această lege prevede înființarea unei agenții de securitate cu atribuții de investigații nelimitate și necontrolate, este alarmant. Această lege se poate aplica ONG-urilor și mass-mediei. „Proiectul acestei legi face ca legea Moscovei asupra agenților străini să pară slabă și blândă”, a spus Pressman. El s-a referit și la atitudinea cabinetului Orban față de Alianța Nord-Atlantică. Singura dintre aliați, conducerea Ungariei pare să privească apartenența la NATO mai degrabă ca un contract și nu ca alianță.[11] De fapt, NATO este o alianță politico-militară, o alianță a democrațiilor bazată pe valori comune, valori pe care Ungaria și le-a asumat ca o condiție a aderării la Alianța Nord-Atlantică. „De aceea ne-am asumat angajamentul de a ne apăra reciproc. Ne-am angajat să fim gata să vărsăm sânge american pentru apărarea Ungariei nu pentru că își îndeplinește obligații mărunte, contractuale – alocă un anumit procent din buget apărării, participă la exerciții militare – ci pentru că suntem toți membri ai acestei comunități a valorilor”, a punctat Pressman.

David Pressman a atins astfel, în discursul său, un punct nevralgic: nu cumva soft power-ul utilizat ca „instrument legitim” de Viktor Orbán și echipa sa de la guvernare, susținută de partidul FIDESZ și aliații săi, este de fapt folosit pentru a submina libertățile cetățenești și încrederea între partenerii occidentali care formează Uniunea Europeană și NATO?

CÂND SOFT DEVINE HARD

În luna noiembrie a anului trecut, guvernul Ungariei a lansat o nouă rundă de consultare națională (a douăsprezecea, se pare) – un instrument de politici publice prin care Viktor Orban ajunge la rezultatele dorite fără a urma rigorile unui proces constituțional – solicitându-le maghiarilor care doreau să răspundă la unsprezece întrebări de tipul „Tu ce crezi?”, formulate destul de manipulator și însoțite de câte două variante de răspuns[12]:

1. Bruxellesul dorește să elimine subvențiile la taxele pentru utilitățile casnice. Tu ce crezi că trebuie făcut?

2. Bruxelles vrea să elimine plafonul ratei dobânzii. Tu ce crezi că trebuie făcut?

3. Bruxellesul vrea să elimine taxele excepționale în Ungaria. …?

4. Bruxellesul vrea să creeze ghetouri de migranți și în Ungaria. …?

5. Sprijinul financiar de la Bruxelles pentru organizațiile palestiniene a ajuns și la Hamas. …?

6. Bruxellesul intenționează să trimită mai multe arme în Ucraina. …?

7. Bruxellesul vrea mai mulți bani pentru a sprijini Ucraina. …?

8. Bruxellesul vrea să accepte Ucraina ca stat membru al Uniunii Europene. …?

9. Bruxelles dorește să permită intrarea cerealelor ucrainene modificate genetic. …?

10. Bruxelles dorește să desființeze Legea privind protecția copilului. …?

11. Ei vor să influențeze politica maghiară folosind bani de la Bruxelles și de peste ocean. …?

Cine sunt ei? Răspunsul la întrebare a fost vizibil prin publicitatea stradală (uneori purtând și însemnele FIDESZ, partidul de guvernământ), afișele având de obicei două imagini în centru, în atitudini care sugerează o amenințare: Ursula von der Leyen și Alex Soros, fiul miliardarului american George Soros.

Ei bine, la încheierea consultării, secretarul de stat Zoltán Kovács a declarat că 1,172 milioane de maghiari[13] au răspuns solicitării și au completat și transmis formularele pentru a participa[14], iar după trimiterea a circa 300 de mii de formulare, secretarul de stat Csaba Dömötör s-a grăbit să anunțe că 98% dintre respondenți consideră că Ucraina nu întrunește condițiile pentru a se alătura Uniunii Europene[15].

Aș fi curios ce răspunsuri au dat acești cetățeni ai Ungariei la întrebarea 11, mai precis ce au ales dintre variantele: „Ar trebui adoptate măsuri mai stricte – inclusiv o legislație mai strictă – pentru a combate traficul de influență străină” sau „Legislația actuală este adecvată”. Oricum, contează mai puțin, pentru că la finele anului trecut, în 12 decembrie, Parlamentul Ungariei a votat oricum propunerea guvernului lui Orbán privind „legea suveranității”, la care se referea și ambasadorul american[16].

Această lege prevede că organizațiile care se angajează în activități politice și primesc finanțare străină trebuie să se înregistreze ca „agenți străini”, copiind astfel o legislație similară aprobată în anii anteriori de Vladimir Putin. Pentru a controla finanțările partidelor și ONG-urilor, legislația recent adoptată de Parlamentul Ungar prevede înființarea „Biroului pentru Protecția Suveranității”, aflat în subordinea lui… Viktor Orbán. Pedepsele pentru încălcările constatate de acest Birou pot ajunge până la trei ani de închisoare. _Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro