Sari direct la conținut

Dezbatere electorala la RTV / Gabriela Firea si Nicusor Dan nu au participat / Catalin Predoiu: Un vot dat lui Nicusor Dan ii face bine Gabrielei Firea si face rau Bucurestiului

HotNews.ro

Romania TV a organizat luni seara o dezbatere electorala la care au fost invitati candidatii la Primaria Bucurestiului. In studio s-au prezentat Daniel Barbu, Bogdan Diaconu, Iulia Gorea-Costin, Catalin Predoiu, Adrian Severin si Robert Turcescu, dar Gabriela Firea si Nicusor Dan au declinat invitatia. In cadrul emisiunii invitatilor le-au fost adresate intrebari inregistrate de catre Traian Basescu si Sorin Oprescu. Emisiunea a fost marcata de multe intreruperi si dialoguri suprapuse iar Gabriela Firea, care a intervenit telefonic, la un moment dat, a acuzat o campanie murdara.

Catalin Predoiu a fost intrebat cum comenteaza faptul ca Nicusor Dan a spus ca PNL a refuzat un sondaj comun care sa stabileasca care candidat al dreptei sta mai bine in sondaje.

Predoiu a afirmat ca vede cum se coaguleaza un „tandem” Gabriela Firea – Nicusor Dan, in care prima va ajunge primar iar cel de-al doilea va obtine un post de viceprimar.

„Problema este ca in acest moment eu vad o intelegere de a deschide calea unui tandem Firea-Nicusor Dan. Ne ramane sa ne continuam campanie, evident ca voi merge inainte. Un vot dat lui Nicusor ii face bine lui, ii face bine lui Firea si face rau Bucurestiului”, a spus candidatul PNL.

Emisiunea a fost moderata de Andreea Cretulescu si Victor Ciutacu.

Iata mai jos cele mai importante declaratii ale invitatilor

Traian Basescu ii intreaba pe candidati ce parere au despre situatia RADET

Robert Turcescu:

  • RADET trebuie transformata in societate comerciala. Cu fonduri europene poti sa faci modernizarea retelei. Trebuie modernizata reteaua primara, pentru diminuarea pierderilor, iar apoi poti sa faci contorizare individuala. E obligatoriu si pentru RATB, si pentru RADET. Si foarte importanta e depolitizarea conducerilor celor doua institutii. E nevoie de un contract de management. Pentru unii factura va creste, daca aplicam diferentierea, iar pentru unii va fi mai mica (sursa – Romania TV).

Catalin Predoiu:

  • Este un cerc vicios aici care trebuie taiat. Propun investitii dupa ce compania e reformata, pentru a nu mai exista pierderi. Chestiunea fuziunii nu rezolva situatia. Aceasta retea are pierderi din cauza vechimii. Fuziunea acum nu se poate face, pentru ca ELCEN are si alti clienti decat RADET, este un hatis juridic de nedescris. Problema depolitizarii e reala. Trebuie o selectie a managementului pe criterii de performanta.

Iulia Gorea-Costin

  • Transformarea RADET in societate comerciala e o solutie. Subventii diferentiate, in functie de venituri

Bogdan Diaconu

  • Primul lucru este spargerea si scoaterea USL din aceste doua entitati, PNL care controleaza RADET si PSD ELCEN. Solutia e comasarea RADET si ELCEN, automat datoriile dispar. Noua entitate trebuie sa fie in subordinea primariei

Adrian Severin

  • Problema fuziunii e corecta, dar detaliile trebuie discutate cu expertii. Subventia diferentiata mi se pare greu de aplicat.

Daniel Barbu

  • Problema facturilor e una eminamente politica. E nevoie de o lege prin care ELCEN si RADET sa fuzioneze cu stergerea datoriilor

Despre respingerea de catre Nicusor Dan a propunerii de a sustine cel mai bine clasat candidat de dreapta:

Catalin Predoiu:

  • Dl Nicusor Dan refuza ca daca unul din noi doi e in fruntea sondajului, celalalt il sprijina. Este o respuingere clara a unei oferte de coagulare a voturilor din dreapta. Vrand-nevrand deschide calea doamnei Firea catre Primarie si a lui Nicusor Dan pentru un post de viceprimar. Absenta celor doi din emisiune imi arata o oarecare intelegere. Suntem neseriosi, vedem neseriozitate din partea dl Nicusor Dan. Eu am facut propunerea pentru a coagula voturile. Problema este ca in acest moment eu vad o intelegere de a deschide calea unui tandem Firea-Nicusor Dan. Ne ramane sa ne continuam campanie, evident ca voi merge inainte. Un vot dat lui Nicusor ii face bine lui, ii face bine lui Firea si face rau Bucurestiului

Robert Turcescu:

  • De cand este Nicusor Dan de dreapta? Daca dreapta voia sa se uneasca, se putea face o discutie inainte de campania electorala. Acum ne purtam cu electoratul ca si cum ar fi orb? Il transformam pe Nicusor Dan in Predoiu 5?

Catalin Predoiu:

  • In conditiile astea Firea e primar.

Bogdan Diaconu:

  • Dl Predoiu ati concluzionat foarte bine: Sunteti neseriosi

Candidatii sunt rugati sa faca dezvaluiri despre contracandidatii lor, pe baza unor biletele trase la sorti. Robert Turcescu este primul si trage biletul „Gabriela Firea”:

Robert Turcescu prezinta un presupus contract din 12 decembrie 2009 intre o firma care ar fi fost detinuta de Gabriela Firea, Media Casa Press SRL si SC Oltchim SA in valoare de o suta de mii de euro plus TVA. Ciutacu ii atrage atentia ca firma nu era detinuta de Firea

  • Era actionar majoritar, director general.

Bogdan Diaconu trage biletelul cu Nicusor Dan.

  • Probabil multi se asteapta sa-l intreb despre relatia sa speciala cu Soros sau de santajul in forma continuata practicat timp de zece ani. As vrea sa il intreb cum a avut tupeul sa se prezinte in fata bucurestenilor intr-un asa hal de habarnism

Daniel Barbu trage biletelul cu Robert Turcescu

  • Potrivit constitutiei, toti primarii au sarcina de a intari autonomia locala. Cum vedeti autonomia Bucurestilor in cadrul nostru constitutional?

Robert Turcescu raspunde:

  • Bucurestiul are nevoie de o noua lege a capitalei. Sectoarele nu mai corespunde nevoilor bucurestenilor. Haideti sa incercam sa impartim Bucurestiul pe cartierele traditionale si sa ne gandim si la zona metropolitana. In ce priveste autonomia financiara, e nevoie de mai mult. Impartirea actuala administrativa a Bucurestiului a fost catastrofala.

Catalin Predoiu trage biletul „Bogdan Diaconu”

  • Ati spus ca Bucurestiul trebuie sa fie numai al romanilor. Ce vreti sa spuneti cu asta si ce faceti cu locuitorii Bucurestiului care sunt de alta nationalitate? A maghiarilor nu? A evreilor nu?

Bogdan Diaconu raspunde:

  • Este un citat din Nicolae Iorga. E vorba de a construi o capitala de care romanii sa fie mandri. Asta nu inseamna ca nu sunt bineveniti orice fel de cetateni indiferent de etnie. Politicienii au facut in asa fel incat sa nu ne mai putem mandri de nimic. Ati fost avocat si ati participat la toate marile jafuri

In replica, Predoiu ii da o foaie si ii cere sa scrie pe ea ce a facut pentru Romania

Gabriela Firea intervine telefonic, pentru o replica la Robert Turcescu:

  • Ati avut o mostra de cum nu trebuie sa se faca o campanie electorala, acesta e motivul pentru care nu am participat la emisiune. Dl candidat al PMP care e mandru cand spune ca a lucrat in presa vine cu asa numite dezvaluiri care sunt de fapt informatii publice. Nu e un secret pentru nimeni ca am fost ziarist, nu inteleg care e dezvaluirea domniei sale. Am fost actionar minoritar o perioada de timp iar toate contractele de sponsorizare le-au incheiat directorii economici. Eu am girat activitatea editoriala, ca ziarist. Dl Turcescu, va asigur si pe dvs si pe telespectatori ca nu am luat niciodata bani in mana in afara de salariu. Toate contractele au fost oficiale, inregistrate la ANAF

Moderatorii o intreba „cine a luat bani in mana”

Gabriela Firea, inainte de a inchide telefonul:

  • Emisiunea din aceasta seara imi confirma ca nu e bine sa particip la o campanie murdara

Adrian Severin trage biletelul cu numele lui, alege altul cu numele lui Daniel Barbu:

  • Credeti ca e necesara o lege a capitalei? S-a discutat foarte mult despre raportul dintre primar si guvern, dintre primar si consilii. Credeti ca ar fi utila?

Daniel Barbu:

  • Sigur ca e nevoie de o lege a Bucurestiului, e un proiect vechi, a existat unul la inceputul anilor ’30. Cred ca e nevoie de o lege care sa se nasca dintr-o reflectie a bucurestenilor, nu guvernul sa modeleze orasul. Viitorul primar general trebuie sa lanseze o dezbatere publica finalizata printr-un referendum cu privire la viziunea bucurestenilor legata de orasul lor. Dupa ce se vor fi pronuntat, trebuie consultati cetatenii din toate orasele si comunele care ar cadea in zona metropolitana.

Iulia Gorea-Costin trage biletelul cu Robert Turcescu:

  • Stiti cate gradinite sunt in Bucuresti? Ce veti putea face pentru ca parintii sa-si poata lasa copiii in gradinite?

Robert Turcescu:

  • In momentul de fata sunt 128 publice. Ar trebui sa mai existe cel putin 10 gradinite in fiecare sector. Se pot construi prin bani europeni. Eu va propun urmatorul lucru: am putea sa dam niste bani pentru mamele care vor sa isi duca copiii la gradinite in privat, cat se acorda si pentru stat. Avem cladiri abandonate in Bucuresti care pot fi transformate in gradinite.

O intrebare din partea unui telespectator: Daca veti iesi primar, veti fura ca fostii primari?

Catalin Predoiu: Singurul lucru pe care l-am furat a fost un fluier de plastic de pe o taraba, la mare, cand aveam trei ani si m-au durut urechile vreo trei ore dupa ce a intrat taica-meu in mine putin

Adrian Severin: Nimeni nu m-a acuzat vreodata ca am luat un ban din banul public romanesc.

Robert Turcescu: Am doi copii acasa si daca m-ar impinge necuratul sa incerc sa fac un lucru care sa ma duca in fata procurorilor numai gandindu-ma la cei doi copii nu as face-o niciodata

Bogdan Diaconu: Nu am furat nici la 3 ani nici la 36. E o vorba romaneasca, cine fura azi un ou, maine fura un bou. Am propus cea mai drastica lege, cine fura inchisoare pe viata si confiscarea extinsa a averii.

Daniel Barbu: Coruptia nu afecteaza mai mult politicienii decat magistratii, oamenii de afaceri, simplii cetateni. Politicienii sunt o tinta usoara, pentru ca nu vor sa contrazica cetateanul

Iulia Gorea-Costin: Nu am furat, nu fur si nu voi fura, imi place sa daruiesc.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro