DJ Vasile – academician! ( de Razvan Exarhu)

DJ Vasile este un tip care, dintr-un anumit punct de vedere, fumeaza poate prea mult si pierde prea multe nopti. Tocmai de aceea, am purtat o conversatie aparent incoerenta, deci foarte placuta, intr-un club de jazz, dupa un concert incredibil de misto.

Si, la capatul ei, mi-a spus ca nu pe el, pe Vasile, trebuie sa-l felicit pentru muzica, ci pe Vlaicu, contrabasistul care acum canta la laptop, si pe ceilalti muzicieni. El este doar un catalizator. Mi-a repetat razand ca dupa o revelatie, bai, asta sunt: Ca-ta-li-za-tor.

Pe urma am improvizat niste sinonime ca: facilitator sau bio-degradator. Ar merge si transformator eclectic, dar sa nu uitam ca radem, glumim, insa numai in cadrul incintei.

L-am ales pe DJ Vasile pentru ca mi se pare cel mai fericit element de contrast alaturi de moliile care stau si rontaie din nobila carpeta a vietii spirituale locale.

Toata tara e din cand in cand in jale si se ingrijoreaza pentru tinerii care nu vor sa guste din acest simulacru jenant, numit generic cultura si arta.

Cred ca emisiunile culturale sunt printre cele mai proaste productii TV, iar invitatii lor printre cele mai neatragatoare prezente pe sticla. Ai zice ca sunt luati la intamplare din publicul nefericit care aplauda degeaba pe la show-uri.

In afara de cele cateva prezente consacrate pana la abuz, rar am vazut o figura sau un vorbitor care sa genereze credibilitate in fata unui tanar. O mutra, un discurs si poate o aparitie care sa te faca sa aspiri sa pui mana pe o carte, ca sa ajungi si tu sa vorbesti tampenii despre Vasile Alecsandri la ore de minima audienta.

Sa ma scuzati, dar dupa ce au sa dispara toti cei care participa la evenimentele culturale si care, oricum, nu dau semne ca s-ar simti prea bine, cine ne va mai arata gleznele albe si ciorapeii prea scurti si cazuti?

Ma simt foarte stanjenit cand il vad pe nu stiu care academician la televizor, transpirat de emotie, imbracat de parca ar fi mers sa cumpere morcovi degerati din Obor si cu niste izmene de nadejde ghicindu-i-se sub pantaloni.

Oameni tristi si urati, necomunicativi, plicticosi, marcati de marginea in care sunt siliti sa reziste, imbracati de parca i-ar fi sfatuit Elena Ceausescu, compromit incet si sigur respectabilitatea, puterea de seductie a unui teritoriu al libertatii, in fond.

Marele merit al acestor obositori, in afara de ceea ce stiu, dar nu ne pot transmite, este si acela ca nu sunt in stare sa spuna nimic viu, sa nasca pasiune in cel care asista.

Ne-am obisnuit sa ascultam rabdator lucruri pe care le stim, sa tratam cu indulgenta plictiseala si impostura frenetica. Giram cu nepasare un experiment absurd de anihilare a bucuriei, a tensiunii benefice pe care ti-o induce confruntarea cu o descoperire emotionanta, rascolitoare in orice caz.

Ma refer la acea stare de exuberanta densa pe care o traiesti alaturi de o carte care te tine treaz pana o termini, alaturi de toate gesturile creative care iti izbesc mintea si sufletul de toti peretii – si-ti pare bine.

Mizeria pe care (o) si in care traim pare sa separe drastic oamenii de faptele vii.

Deoparte sunt necroforii si mumiile sfintite cu care sperie lumea pe la TV si prin muzee, de cealalta parte sunt cei care inventeaza, care transpira si inspira aerul timpului pe care il traiesc. Pe acestia, inca putini si rasfirati cum sunt, indiferent de arta lor, ii reprezinta aici, mai mult sau mai putin nimerit, DJ Vasile, numit de acum El Grande Catalizator.

Citeste articolul complet in Evenimentul Zilei