Sari direct la conținut

Dmitri Medvedev cere într-un mesaj delirant crearea unei baze de date publice cu „inamicii” Rusiei: „Să se foiască noaptea în pat, să se uite peste umăr pe stradă”

HotNews.ro
Dmitri Medvedev cere într-un mesaj delirant crearea unei baze de date publice cu „inamicii” Rusiei: „Să se foiască noaptea în pat, să se uite peste umăr pe stradă”
Dmitri Medvedev la o ceremonie religioasă organizată în mai 2024 în Catedrala Sfinții Petru și Pavel, FOTO: Ekaterina Shtukina / AP / Profimedia

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a lansat un apel public în vederea creării unei baze de date publice care să includă inamicii Rusiei, cei despre care el spune că susțin loviturile cu rachete în adâncime pe teritoriul rus sau uciderea unor cetățeni ruși, relatează TASS.

„Recent, tot felul de ticăloși, cum ar fi diverși Johnson, Borrelli și alte spirite rele rusofobe, solicită în mod activ lovituri ‘adânc în Rusia’, folosind potențialul NATO. Este evident că nici acum nu există restricții asupra unor astfel de atacuri din Occident și trebuie să ne pregătim cu atenție pentru a le respinge. Dar vreau să spun altceva: necesitatea de a ne aminti apelurile criminale ale unor ciudați occidentali și de a face pregătiri pentru răzbunare”, a scris Medvedev într-un mesaj publicat marți pe canalul său de Telegram.

„Există multe exemple în istorie când răzbunarea a fost amânată (…) Esențialul aici este inevitabilitatea. Nu este atât de important când exact va veni pedeapsa. Importantă este inevitabilitatea ei. Și ca fiecare ființă, indiferent de naționalitate, credință, cetățenie și funcție, care a comis o crimă împotriva țării noastre și a oamenilor noștri, sau orice ticălos nebun, care doar urlă: ‘Omorâți civilii pașnici în Kursk!’, să știe: vom veni după ei”, a amenințat el.

„Să se foiască noaptea în pat, să se uite peste umăr pe stradă, să își schimbe datele și chiar cetățenia, să poarte arme cu ei, să se ascundă în apartamente conspirative. Să se transforme într-un șobolan bolnav, cu simptome de anxietate maniacală și paranoia constantă. Și poate, pur și simplu să moară într-un moment, paralizați de frică. Iar dacă Domnul nu va lăsa acea ființă să plece atât de ușor, să audă la un moment dat pași liniștiți în spatele ei…”, a continuat oficialul rus.

„Și iată un alt lucru: trebuie să folosești arma cunoscută a inamicului. În ciuda mai multor probleme legale evidente, merită să luăm în considerare crearea unei baze de date publice deschise a inamicilor noștri, indicând datele lor personale. În scopuri destul de practice”, a conchis acesta.

Medvedev i-a îndemnat pe ruși să comită acte de terorism în Occident

Noile sale comentarii vin după ce în luna iunie el a transmis într-un mesaj fără precedent că cetățenii ruși ar trebui să se mobilizeze pentru a face „rău maxim” societăților și infrastructurii din Occident drept răzbunare pentru sancțiunile tot mai dure impuse împotriva Rusiei de cancelariile occidentale.

„Trebuie să răspundem. Nu doar autoritățile, statul, ci toți oamenii în general. În fond, ei – SUA și aliații lor de rahat – au declarat asupra noastră un război fără reguli!”, a scris Medvedev într-un mesaj publicat pe canalul său de Telegram, unde este urmărit de 1,3 milioane de persoane.

„Ar trebui să încercăm în fiecare zi să provocăm rău maxim acelor țări care au impus aceste restricții. Să le facem rău economiilor lor, instituțiilor lor și conducătorilor lor”, a mai transmis el pe 13 iunie, în ziua începerii summitului G7 din Italia, reuniune la care a fost așteptată adoptarea unor noi sancțiuni împotriva Rusiei, în special unele care să facă mai dificilă evitarea penalităților deja existente.

„Cum să reacționăm? Am mai vorbit despre asta, dar nu strică să repetăm. Trebuie să încercăm în fiecare zi să provocăm maximum de daune acelor țări care au impus aceste restricții împotriva țării noastre și a tuturor cetățenilor noștri. Să provocăm daune în orice domeniu în care putem să facem rău. Să afectăm economiile lor, instituțiile lor și conducătorii lor. Să afectăm bunăstarea cetățenilor lor. Încrederea lor în ziua de mâine. Pentru aceasta, trebuie să continuăm să căutăm vulnerabilitățile critice ale economiilor lor și să lovim în ele în toate sferele”, a îndemnat Dmitri Medvedev.

„Și nicio regulă în relația cu inamicul! Să primească totul pe deplin pentru daunele aduse Rusiei și cât mai dureros posibil! Fiecare poate contribui cu partea sa!”, a mai scris acesta. El și-a încheiat mesajul cu un verset din Cartea Leviticului din Vechiul Testament:

„Rană pentru rană, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Să i se facă aceeași rană pe care a făcut-o el semenului său”.

Mai recent, el a amenințat weekendul acesta că Rusia ar putea distruge Kievul cu arme non-nucleare ca ripostă la utilizarea de către Ucraina a rachetelor occidentale cu rază lungă de acţiune.

Amenințarea sa a venit după ce președintele Vladimir Putin a declarat joia trecută că dacă Occidentul ar permite Ucrainei să lovească teritoriul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acţiune, aceasta ar însemna că „ţările NATO sunt în război cu Rusia”.

Urmărește ultimele evoluții din a 937-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

INTERVIURILE HotNews.ro